Am urmărit, săptămâna trecută, dezbaterile (certurile, atacul la persoană) ale candidaților la președinția României. Am acordat toată atenția în speranța că printre combatanți voi putea decela măcar pe acela care, după opinia mea, ar putea așeza printre obiectivele majore, ca proiect de interes național – alături de apărarea granițelor – cu care suntem de acord, și asigurarea hranei, a consumului intern, cu produse agroalimentare realizate pe pământul lăsat de Dumnezeu să ne fie leagăn, ne-a adăpostit (chiar dacă la începuturi în codri și în bordeie); ne-a hrănit, ne-a îmbrăcat și încălțat (până mai de curând unii dintre noi purtând opinci!).
Ne-a asigurat sălașul pentru a deveni un neam, o țară. L-am cam uitat, de pe cele 15 mil. ha cât am ajuns să cultivăm am strâns cât să ne ajungă până mai ieri; am dat, în timp, și la alții (de multe ori ni s-a luat); ajungând, în ultimii ani să importăm 70-80% din consumul agroalimentar național, la multe produse de bază. Pe de altă parte, însă, satele au început a se goli. Imense teritorii părăsite, înmărăcinate, mai ales dealurile, constituind jumătate din teritoriul agricol. Mergem la supermarketuri ca la catedrale, uneori, destul de des, produsele noastre rămân neculese, circumstanțe ale globalizării, și multe altele.
M-am gândit că ni se oferă un prilej, declarat de întreaga noastră societate, de profunde transformări spre mai bine, în toate domeniile sociale-politice, cu reversul dorit în viața noastră economică. Cu toate că în dezbaterile amintite, despre agricultură numai tangențial s-a amintit, îmi propun, în limita experienței de viață proprii și a unei documentații care merge până la rădăcinile trecute, în istorie, care dovedesc că problemele agrare, respectiv modul cum a fost exploatat pământul românesc a fost unic între țările europene; constituind o eroare originală a clasei politice românești, recunoscută de ea însăși, cu efectul major cunoscut, pământul românesc, a realizat, cronic, randamente de numai 50-60% față de țările vestice. Cauza, a cărei evoluție o voi prezenta, a fost pulverizarea exploatării, în mici și foarte mici parcele, situate la mari distanțe unele de altele. Mă voi strădui, în câteva ediții, pe baza documentațiilor de care dispun, să prezint soluțiile încercate în timp, unde ne găsim și, în final, un proiect, cu unitate de concepții și acțiune, bazat pe cunoșterea erorilor făcute, cu speranța că în viitor vor fi evitate, urmând ca prin legi, măsuri și instituții corespunzătoare să se asigure o viață economică a satelor noastre, durabilitatea acestora și în același timp capacitatea pământului românesc de a satisface consumul agroalimentar la un nivel decent.
Mă folosesc de concluziile, date publicității, ale unora dintre înfăptuitorii diferitelor reforme agrare, începând cu 1864 – Cuza, și mai ales marea reformă după Primul Război Mondial, legiferată în 1921. Reproduc din revista „Pagini agrare și sociale”, număr festiv 1924-1944, autor al articolului „Problemele și țelurile politicei noastre agrare” , prof. Popovici-Lupa: „…Rezultatul politicii noastre agrare se poate numi – fără exagerare – nefast; până la Război aveam o proprietate mică într-un contrast prea izbitor, ca număr, dintr-un total de 3.280.000 exploatații agricole, 92% sunt mici (de la 0-10 ha); 7,6% sunt de la 10-100 ha; iar restul de 0,4% revin exploatațiilor de peste 100%. Ca suprafață cultivată, exploatațiile mici ocupă 60%, cele socotite mijlocii 25,4%, iar cele mari 14,6%. Structura proprietății mici a rămas tot parcelară, tendința de pulverizare persistă, ridicând spectrul unui proletariat rural, populația României întregite sporind anual cu 250.000 suflete (alte timpuri!). În 1914, Ion I.C. Brătianu, printr-o scrisoare publică, preconizează cele două mari reforme: Votul universal și o nouă expropriere și împroprietărire rurală, pentru cauză de utilitate națională. La Cercul de studii al Partidului Național Liberal se și luaseră în studiu principiile fundamentale ale reformei agrare. Participând la aceste discuții, am combătut, pe cât mi-a fost posibil, politica agrară de până atunci, bazată pe parcelarea moșiilor în loturi invariabile de 5 ha și am susținut principiul lotului economic, suficient de mare pentru ca să constituie fondul unei gospodării țărănești de sine stătătoare; iar drept criteriu obiectiv să se ia forța de tracțiune animală”. Popovici-Lupa.
Dr. ing Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. „Să îngenunchem şi să cerem binecuvântarea florilor”
Citește și Pastila de frumos. Minunea din satul Pătroaia – Dâmboviţa
Citește și Pastila de frumos. Grădina botanică
0 Comentarii