Împreună cu un mic grup de argeșeni, membri ai Societății Naționale a Pomicultorilor, am participat zilele acestea (25 iunie) la o manifestare, o „Sărbătoare a cireșului” care, la Stațiunea didactică a Universității Agronomice din București – Istrița- Buzău, a devenit deja o tradiție, după a VIII-a ediție. Este vorba, în principal, de prezentarea într-o mare expoziție, de către majoritatea instituțiilor din țară de învățământ superior și cercetare de profil horticol, alături de numeroși fermieri, a sortimentului de cireș cultivat în România. Sortiment tradițional românesc, dar mai ales varietăți de mare valoare, proveniență străină și numeroase creații noi de mare perspectivă. Prilejul a fost folosit pentru testarea, printr-o degustare a fructelor, după criterii de apreciere particulare, cu notificări, într-o fișă de degustare, avându-se în vedere: atractivitatea (aspectul exterior – colorația); mărimea; fermitatea pulpei; suculența, gustul; aroma. Au fost puse în concurs 90 de probe, sortimente și proveniențe diferite. După însumarea „gusturilor” numeroșilor jurați și a clasificării, cele mai valoroase soiuri urmează a fi luate în considerare la acțiunile de dezvoltare a noilor plantații.

Profit de subiectul ediției alături de măiestrele versuri din pana lui Lucian Blaga: „Negrule, cireșule; Gândul rău te-mprejmuie; jinduiesc la taine coapte guri sosite-n miez de noapte; Om și păsări, duhuri, fluturi; Nu așteaptă să te scuturi; prea ești plin de rod și vrajă; vine Furul, pune-ți strajă”… pentru a încerca o scurtă retrăire a felului cum sărbătoream cireșul în îndepărtatul sat românesc (cel puțin la mine, în Gorj). Adevăratele livezi erau rare, cireșul și vișinul reprezentând numai 3-4% în structura pomiculturii românești. În sate, în gospodării mai înstărite de regulă, spre marginea grădinilor, lângă garduri, trona câte un falnic cireș. Cât de magnifică putea fi talia unui astfel de cireș! Concludentă îmi pare constatarea lui Constantin C. Giurăscu într-o istorisire precum că Alexandru cel Bun, în 1411, răsplătindu-și un supus cu cuprinsul unui sat folosește ca reper pentru hotărnicire… ”de la cireș, drept în câmp, la Bahlui”.

Citește și Pastila de frumos. Gânduri înţelepte (III)

Nu venea bine pârga când, conform lui Blaga, începea „furul cireșelor”. Singuri sau în cete de 3-4 copilandri, agîțându-ne de ramurile de jos, prin aninare, ne trezeam în mijlocul coroanei doldora de ispititoarele buchete înflăcărate. Cu mare repeziciune și atentă veghere în jur, sânurile cămășilor, boltite cu sprijinul încingătorilor izmenelor, se îndesau de fructele zemoase, trase și nu culese cu codiță! Începutul îl făceau „cireșele de mai”, așa-numita „trufanda”, care devansau „cireșarul” de lună iunie. Noțiunea de „trufanda”, tot mai străină timpurilor noastre, însemna, conform DEX, „cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală, cu apariție pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuia să apară”. Asemănător cireșelor, aproape tuturor speciilor li s-au amestecat, suprapunându-se, sezoanele de consum cu care eram obișnuiți.

lobalizarea, comerțul, importul de pe alte meridiane climatice, tehnologiile și tehnicile de păstrare ș.a. ne oferă, în plină iarnă, când viața vegetală este în repaus, savoarea și prospețimea tuturor roadelor de pe pământ. În contrast cu „furul” de altădată din falnicii arbori care își „dădeau” roadele la vârful unor „scări fără sfârșit”, cercetarea științifică, inclusiv în tematica Institutului Pomicol de la Mărăcineni, a reușit crearea unor port-altoi de mică vigoare, care în prezent oferă rodul cu picioarele pe pământ din pomi pitici, de 2-3 m înălțime, pe care vă îndemn să îi plantați – bucurându-vă de roadele lor – în gospodăriile dumneavoastră!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Gânduri înţelepte (IV)