În așteptarea unor soluții de fond, în vederea așezării pământului românesc în condiții de exploatare mai performante, continuăm să viețuim exploatând, în 3.080.000 gospodării țărănești, aproape jumătate din pământul nostru, structurat în milioane de mici parcele, alături de agricultura apuseană, majoritară în ferme specializate, tehnologizată.
Se tot caută remedierea efectelor situației, așa cum am prezentat în edițiile trecute, fără nicio strădanie serioasă de a acționa asupra cauzelor adevărate, acționându-se cu paleative și mai ales cu diverse motivări ale neputinței, aruncându-se anatema pe traumele lăsate de trecutul socialist imediat anterior.
Din nefericire, am pornit, după ’89, adoptând metoda „mersului de la sine” fără o strategie rațională, fără stabilirea unor obiective „încotro” și „de ce”! Peste tranziție s-au suprapus mai multe campanii electorale, a intervenit în fenomen politicul, atât de nociv, dovedit în istorie, atunci când se face din interese înguste, fără profesionalism. Unele partide au promis, la hectar, „cupoane”, altele „milioane”!? Am fost văduviți de capete luminate precum Ionescu Sisești, Gusti, Brătienii. Au apărut SAPARD, ASAL, ferme de melci, de struți, cât și alte oportunități pentru scurgerea de fonduri către cartierele de vile presărate mai în toate orășelele. Să nu uităm și de așa-zisele „drepturi litigioase”. Am dus la „fier vechi” industria autohtonă de tractoare și mașini agricole, fabricile de zahăr, de industrializare a fructelor și legumelor. S-au acordat titluri de proprietate (Legea 18/91), în multe cazuri la mai mulți beneficiari, pe aceleași ternuri (există încă litigii!). Titlurile au fost date pe familii de urmași, în indiviziune, îngreunând desfășurarea pieței funciare, care, și așa, a fost liberalizată abia după 1996! Au apărut lozincile, cea mai fluturată fiind „asociați-vă”! Pentru ce?Pentru alăturarea milioanelor de parcele? Munca în comun? În administrarea concretă a cui? Numai în comunism a fost posibil, forțat, constituind anormalitate socială, experimentată în kibuțurile din Israel, fără rezultate pozitive. Insidios, pentru amestecarea planurilor, s-a generalizat noțiunea de „fermier” atât pentru milioanele de posesori a 0,62 ha, cât și pentru cei cu latifundii de zeci de mii de hectare!
Citește și Pastila de frumos. Rodul pământului românesc
Soluția, pentru performanță, folosită în Vest este una singură, concentrarea milioanelor de mici parcele la nivelul unor ferme specializate, de dimensiuni medii, specifice fiecărei culturi, cu sprijinul pieței funciare, prin vânzare-cumpărare.
Bazându-mă pe considerentele expuse, sugerez ca, pe agenda electorală a anului viitor, între obiectivele economice de prim ordin, poate în frunte, să se găsească „Politica structurilor agrare”. Este vorba de un sumum de măsuri pe care să și le asume candidații la funcții, implicați în domeniu, fiecare cu responsabilități, începând cu primarii, consiliile județene, deputați, senatori, președinte. Urmând ca, „finalul”, după o legislatură de 4-5 ani, cu „patriotismul economic” pe care îl vor pune în operă, să putem avea, în sfârșit, o clasă mijlocie în satele românești!
Care sunt măsurile necesare pentru o piață funciară activă, majoritatea trebuind să fie întreprinse concomitent: A. Cadastrarea urgentă a întregului fond funciar. Cărți funciare pentru fiecare palmă de pământ. Ieșirea din indiviziune a titlurilor de proprietate. B. Întocmirea de schițe (documentații) cu terenurile din extravilanul fiecărei comune, cu marcarea proprietăților, un istoric al situației deținătorilor, vârstă, urmași ș.a. O eventuală expunere publică. C. Organizarea CEC într-o instituție financiară a statului, specializată exclusiv pe creditarea agriculturii, prin nivelul dobânzilor putându-se favoriza anumite direcții prioritare, în cazul de față direcționat pentru cumpărare de pământ (maxim 4% pe termen lung). D. Preemțiunea de vecinătate în actul de vânzare–cumpărare. E. Renta viageră, acordată proprietarilor de pământ de peste 65 de ani, cu performanța și contributivitatea fiscală, reduse, care vând terenurile unor tineri ce își încheagă ferme de mare productivitate și potență financiară. Renta fiind, de fapt, o investiție, și nu o pomană!
Se impune cu acest prilej și o regândire majoră a structurii culturilor agricole. De ce atâta grâu? Cât câștigăm din export?? Chemându-i acasă pe „căpșunari” nu le vom putea oferi latifundii, ci, mai curând și mai necesar, ferme medii horticole, în zonele de deal și colinare.
Poate vom reuși ca două cifre cutremurătoare ale statisticilor să rămână de domeniul trecutului: 34% dintre români pândiți de riscul sărăciei; două milioane de copii care se culcă nemâncați!!!!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Rodul pământului românesc (II)
0 Comentarii