Am asistat în ultima vreme în viața publică românească, în mass media, urmare a unor minore schimbări în administrația centrală („Rotativa”), la un oarecare debut al unor mici dezbateri (mărunte) față de micile probleme socio-economice care își așteaptă rezolvarea și o tot așteaptă, de secole, timp în care s-a ajuns în zilele noastre la efecte îngrijorătoare, ca să nu le numim de-a dreptul dramatice, exprimate sintetic prin următoarele cifre: un procent de 70-80% din necesarul de consum cu produse agro-alimentare ale populației provine din importuri de pe toate meridianele lumii! Să sperăm că anul care vine – 2024 – cu patru scrutine electorale, să aibă în dezbatere, printre obiectivele prioritare, în sfârșit, găsirea unor soluții prin care uriașele resurse naturale oferite de imensele suprafețe de teren de care dispunem – 14 milioane ha – să fie puse în valoare cu mai mare eficiență.
Din nefericire, rodul pământului românesc – productivitatea – a fost și este, venind din istorie, în mod cronic, mult mai redusă, comparativ cu țările europene vecine. Exemplific cu câteva date statistice din perioada 1931-1935: la grâu, România – 820 kg/h, în timp ce Ungaria avea 1.300 kg/ha, Italia – 1.230 kg/ha, Franța – 1.390 kg/ha, Cehoslovacia – 1.690 kg/ha; la porumb, România – 1.090 kg/ha, Ungaria – 1.630 kg/ha, Italia – 1.830 kg/h, Franța – 1.490 kg/ha, Cehoslovacia – 1.390 kg/ha.
Constatând performanțele scăzute ale pământului românesc, în perioada interbelică, după numeroase reforme agrare efectuate, numeroși mari agronomi, sociologi, economiști ai vremii, precum Garoflid, Grințescu, Madgearu, Nasta, Nenițescu, Vulcănescu, Șișești, au ajuns la o concluzie asupra cauzelor: respectiv exploatarea pământului într-o structură de mici parcele, tocmai a reformelor efectuate după criterii neraționale, neeconomice, mai mult egalitariste!
Citește și Pastila de frumos. Eveniment comunitar??!!
Procesul de formare a structurilor de proprietate în agricultura românească s-a suprapus, în agricultura românească, peste trei secole. Început de Cuza, în 1864 și de Legea agrară din 1889, urmat de legiuirile de după 1907, continuat de demersurile lui Ion I.C. Brătianu în 1913, revizuirea Constituției din 1917, Decretul de expropriere din 1919 și, în sfârșit, Legea reformei agrare (marea împroprietărire!) din 1921, când 6 milioane ha din marea proprietate au trecut în proprietatea a 4.850.000 foști luptători în război sau urmași ai acestora. Toate au avut la bază „fatidica” parcelă de 5 ha, suprafață considerată suficientă pentru asigurarea celor necesare unei familii de 4 persoane.
Numai că au început urmașii, generațiile de „însurăței”, structura de proprietate, datorită succesiunii după dreptul roman, devine, ca suprafață, din ce în ce mai mică.
S-au căutat soluții, între care chiar schimbarea succesiunii după dreptul Anglican, în care proprietatea funciară a unei familii se atribuie unui singur urmaș. Pentru sporirea suprafețelor în exploatare s-a propus comasarea, aducerea micilor parcele deținute de același proprietar într-o singură tarla. Convinși de avantajele pentru o exploatare mai științifică a pământului, s-a militat pentru constituirea unei clase țărănești de mijloc. Ionescu Șișești, în 1937, a reușit o „Lege pentru încurajarea agriculturii”, care, prin instituirea unui credit cu dobândă de 4% pentru cumpărarea de pământ și a preemțiunii de vecinătate, avea în vedere „posibilitatea de a se crea și proprietate mijlocie, atât de necesară ca funcțiune economică de armonizare între mica și marea proprietate”.
Greu de realizat în condițiile în care pământul constituia singura sursă de existență a 80-90% din populație, cu o adevărată „sete de pământ”.
După al Doilea Război Mondial, a urmat, în 1945, Legea și alte decrete de expropriere, apoi, în 1962, Colectivizarea, care, distrugând orice urmă de hotare, a concentrat forțat pământul în mari forme specializate ale CAP și IAS-urilor.
Cei peste 30 de ani de socialism au rupt țărănimea de rădăcini, majoritatea găsindu-și alte posibilități de viață, mulți la oraș. După 1989 nu mai exista „setea de pământ” caracteristică perioadei de după Primul Război Mondial.
Moment unic în istoria noastră agrară pentru o reașezare rațională a structurilor de proprietate fără a întâmpina opoziție. Din păcate, ratat. Detalii în ediția viitoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Un argeşean, animator al pomiculturii
Citește și Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor, izvor de gânduri înalte
0 Comentarii