Web Analytics

articol scris miercuri, 20 august 2025

Pastila de frumos. Pământul – Agenţia de Dezvoltare şi Amenajare Rurală (II)

Răsfoind Legea 18/91, găsim că în cap. IV „Circulația juridică a terenurilor”, în articolele 45-52, sunt prevăzute numeroase reglementări privind circulația terenurilor retrocedate, prin care statul urma să intervină printr-o „Agenție de Dezvoltare și Amenajare Rurală” pentru crearea unor structuri agrare raționale. Constatăm, după 35 de ani de la elaborarea legii, că aceasta nu s-a organizat! A lăsat câmp „liberului arbitru”, de fapt haosului generalizat, în formarea structurilor agrare după desființarea CAP-urilor și, mai târziu, după 1996, privatizarea IAS-urilor.

Așa a apărut fenomenul cunoscut al „baronilor locali”, iar după aderarea la UE-2007, treptat, marile latifundii, în majoritate pe terenuri arendate, cu arendași numeroși și de alte naționalități, nu numai din UE. Probabil careva din elaboratorii Legii 18/91 a avut unele cunoștințe despre agricultura apuseană și a inclus Agenția în aceasta, numai că aplicarea în viață nu a avut sorți de izbândă; motivul, încă aplecarea noastră către ideologia socialistă!
Mi-am propus să detaliez câteva date despre SAFER - „Societatea de Amenajare Funciară a Spațiului Rural” din Franța, considerând că încă ne mai poate fi de folos, dacă acum 35 de ani nu ne-a inspirat: avem exemplu cum o țară, după ce și-a stabilit anume strategii, direcții de dezvoltare în funcție de particularitățile diferitelor zone, și-a creat și instituții specializate, care să pună în practică, în teritoriu, regulile de rigoare; cu alte cuvinte conducerea după „reguli”, nu după „mofturi”!

Grupul SAFER este constituit din 28 agenții pe întreg teritoriul francez; fără scop lucrativ; legiuitorul le-a încredințat misiuni de servicii publice pentru a contribui la dezvoltarea unui spațiu rural durabil și echilibrat. Concret, au ca obiect câteva misiuni de interes general, în spațiul care îi este delimitat: menținerea și dezvoltarea unei agriculturi dinamice și diversificată, instalarea tinerilor agricultori, consolidarea fermelor, restructurarea…; participarea la conceptul actorilor locali asupra gestionării teritoriului, favorizarea unor proiecte individuale de artizanat și turism; constituirea de rezerve funciare de interes public (autorute, căi ferate, activități industriale, de agrement ș.a.), conservarea peisajelor, a mediului înconjurător, a rezervelor de apă. Aproape nimic uitat pentru o gospodărire rațională a pământului, inclusiv monitorizarea Pieței funciare. Dorința de a vinde pământ se anunță uneia dintre agenții SAFER, ce va mijloci găsirea celui mai convenabil cumpărător care să se integreze armonios în activitatea comunității.

Am cunoscut personal în timpul stagiului de aproape un an, în 1969, în Franța, rigorile unor reglementări, unor intervenții ale statului în economie, urmărite de SAFER. Vizitând un podgorean din zona Montpellier, l-am găsit în curs de defrișare a 5 ha livadă de măr cu soiul Golden delicioius. Istoricul situației: în perioada anilor 1950-1955, soiul Golden se găsea în mare vogă, mai ales că erau în curs de extindere plantațiile intensive, sub formă de garduri fructifere, de mare productivitate. Mulți podgoreni, ispitiți, au defrișat vii și au plantat Golden în sistem intensiv. Numai că, în 1969, am fost martorul aruncării la gunoi a mii de tone de mere Golden. Se ajunsese la supraproducție! Podgoreanul pe care l-am vizitat defrișa livada de măr Golden pe care o plantase cu 9 ani în urmă; motivul, o prevedere din Legea viei, instituită în Franța în 1935, după care un proprietar de vie și a dreptului viticol putea să defrișeze via și să dea altă folosință, fără a-și pierde dreptul viticol, maxim 10 ani.

De altfel, această lege, în funcțiune încă, mi se pare deosebit de sugestivă privind modul de intervenție a statului pentru a armoniza interesele private cu cele publice. Determinată de supraproducția de vin, mai ales că țări cu mare potențial viticol (Algeria, Tunisia, Maroc) erau colonii încă în epocă, s-a hotărât oprirea extinderii patrimoniului viticol prin „înghețarea” la 1 mil. ha. A fost acordat „dreptul viticol”, consemnat juridic, tuturor proprietarilor care dețineau vii în 1935. Doritorii de noi plantări o pot face numai cumpărând juridic dreptul de la posesorii din 1935, în cazul în care aceștia defrișează, la nivelul dreptului vândut. Cu alte cuvinte, să luăm aminte, Pământul are un stăpân care urmărește folosirea cât mai eficientă a exploatării acestuia în favoare proprietarilor și a interesului public.
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Au fost conjuncturi când prețul de transmitere a „dreptului viticol” fără teren se apropia de cel al pământului!

Citește și Pastila de frumos. Pământul – o nouă „Ordine de zi” (I)

Citește și Pastila de frumos. Regenerarea parcurilor

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O româncă din Londra este fotograful oficial al premierului britanic Andy Burnham. A lucrat și pentru Keir Starmer și publicația The Guardian

O româncă stabilită în Marea Britanie a ajuns să fotografieze unele dintre cele mai importante figuri ale politicii britanice. Alecsandra […] Citește!

Tânăr din Argeș, dus la pușcărie pentru sex cu un minor

Miercuri, 5 august, polițiștii din cadrul Secției Rurale Tigveni au pus în aplicare un mandat de aplicare a unei pedepse […] Citește!

Și-a declarat dragostea pe o stâncă de pe Transfăgărășan și riscă acum o amendă de 15.000 de lei. Gestul său a fost filmat

Un gest pe care un bărbat l-a considerat o dovadă de iubire pentru o femeie pe nume Anna s-ar putea […] Citește!

Româncă arestată în Germania, suspectată că a spionat directorul unei companii care produce drone pentru Ucraina

O femeie cu cetățenie română este anchetată în Germania pentru presupuse activități desfășurate în folosul unui serviciu secret străin. Potrivit […] Citește!

Accident la Oarja, pe Drumul Expres, cu trei TIR-uri

Joi, 6 august, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la un accident în care au fost implicate […] Citește!

Schemă de ajutor în valoare 100 de milioane de euro pentru românii din diaspora care vor să deschidă afaceri în țară

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi lansarea programului „Diaspora Investește Acasă” care se adresează românilor care vor să înființeze […] Citește!

energie-electrica

Ministerul Energiei cere reducerea consumului de curent între orele 19.00 și 23.00

Ministerul Energiei face apel la populație, companii, instituții publice și prosumatori să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul 19:00-23:00, până […] Citește!

AUR a inițiat procedura parlamentară de suspendare din funcție a președintelui României

AUR a lansat platforma suspeND.ro care prezintă stadiul demersului de suspendare a președintelui Nicușor Dan, numărul de semnături necesare pentru declanșarea procedurii, […] Citește!

Ilie Bolojan: Țara are nevoie de un guvern stabil cât mai repede posibil, dar care să facă ce trebuie, nu să dea bine

Premierul Ilie Bolojan este “optimist” că agenția Moody’s va menține vineri ratingul de țară pentru România dar a avertizat că […] Citește!

Muzeul Naţional de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coţofeneşti şi publică etapele intervenţiei

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coţofeneşti (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), […] Citește!

Pitești: Filme în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectatat filmul „Her private […] Citește!

Argeș: Au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete