Web Analytics

articol scris miercuri, 06 august 2025

Pastila de frumos. Regenerarea parcurilor

Am găsit de mare actualitate subiectul de față, constatând imagini terifiante, televizate, cum într-un parc din România, un tânăr, căutându-și câteva clipe de odihnă și liniște, a fost victima unui arbore dezrădăcinat de o rafală de vânt. Și cum constatăm, în această perioadă, frecvente fenomene meteorologice, furtuni, vijelii cu viteze de ordinul sutelor de km/oră, am decis să opresc ciclul general despre Pământ, deosebit de important în actuala perioadă de astăzi și reașezări socio-economice și politice-prezentând câteva aspecte despre spațiile verzi, plantate cu vegetație lemnoasă, arbori și arbuști.

Nu mă voi opri numai la arborii și la pericolul de a cădea peste noi, cu toate că îl voi trata cu prioritate. Parcul, cu toate componentele, peluzele, cu iarbă și flori, arbuștii și arborii, în toată complexitatea lui, este un organism viu, care trăiește, se dezvoltă și moare, fiecare componentă după felul ei; aș remarca informațiile despre bătrânul Cișmigiu și măsurile pentru a-i menține funcționalitatea care se desfășoară, cu mențiunea că totul se dovedește cam prea târziu, devreme ce numeroși arbori îmbătrâniți, dezrădăcinați sau dezbinați au distrus multe bănci și alte dotări.

Mă opresc la acest punct al redactării, redirecționând într-un fel, fără a schimba titlul ediției, întrucât, în întâmpinarea celor ce doream să dezvolt, legat de „Regenerarea parcurilor”, parcă providențial, a apărut zilele acestea în mass media argeșeană, inițiativă lăudabilă, și de această dată, a dlui primar Cristian Gentea, cu imaginea domniei sale lângă unul din cei 61 de plopi defrișați din „Zăvoi”, devenit „Lunca Argeșului”. Da, parcurile, după 5-6 ani, chiar, de la înființare, sunt supuse operațiunilor de revizie - regenerare, dacă plantele dezvoltându-se se supraîndesesc și se umbresc reciproc, se usucă, se degradează coroanele ș.a. Adesea, unele grupări de arbuști mai ales, se înlocuiesc cu alte noi varietăți apărute între timp. Cu atât mai mult „Zăvoiul” nostru care s - a înființat cu zeci de ani în urmă, nu pe bază de proiect ornamental, ci ca o simplă împădurire a unei zone de luncă limitrofă râului Argeș, cu specia pretabilă unei astfel de zone, respectiv plopul, cel existent cu un secol în urmă; există în prezent un sortiment mai bogat.

Am înțeles că au fost tăiați doar arborii „scanați” cu ”Tomograful pentru sănătatea arborilor”, pe care l-am prezentat cu acest titlu în pastila din 15-21 septembrie 20121, a „Jurnalului de Argeș”, probabil în curs de achiziționare și de către „Spațiile verzi” din Pitești. În comunicatul dat presei se precizează că s-au tăiat „doar arborii care prezintă un risc”!? Ca unul care sunt interesat de această minunăție (ca locație), pe care o are Piteștiul, adresându-mă printr-o Scrisoare, împreună cu dl Valeriu Nicolescu și dl Gheorghe Pacea, încă din 2011, la începerea lucrărilor cu fonduri UE, în Zăvoi, propunând Consiliului Județean și Primăriei Pitești, realizarea amenajărilor pe bază de proiect, a unui adevărat parc, cu funcționalități culturale (vezi Simfonia Lalelelor ș.a); s-au realizat câțiva km de alei betonate, cu borduri de autostradă și 350 de bănci, adevărate cazemate! Consider că, nemaifiind vorba de nicio scanare, dacă nu azi, atunci mâine, toți plopii de pe cele 22 ha și-au atins vârsta biologică de valorificare ca masă lemnoasă, s-au amortizat din punct de vedere silvic. Nu mai vorbesc din punct de vedere ornamental, eliminarea treptată, în continuare, va da naștere unui parc (zăvoi), „știrb”, unele exemplare de plopi aplecați, devenind „singulari”, vor înfățișa priveliști peisagistice cu totul stranii.

Soluția: consider că a venit timpul, și numai dl primar Gentea poate să înceapă o acțiune radicală, de reproiectare ca adevărat parc, cu vegetație specifică, de mare valoare ornamentală, cu amenajări pentru activități culturale (vezi Simfonia Lalelelor, Concertul care se are în vedere ș.a) Totul etapizat. Dar nicio intervenție înaintea unui Proiect de ansamblu-poate cuprinzând și Lunca 2 și Lunca 3. De altfel, aș propune, gândindu-mă la faptul că Piteștiul nu trebuie să devină neapărat, o mare Metropolă, ci, tot ceea ce se clădește, tot ce se edifică, să se realizeze sub egida, subordonarea obiectivului de a-i spori renumele de Cochetă Metropolă!
Dr ing. Ilarie Isac
N.B. În acest context, să așteptăm mediul universitar cu, demult necesara, Grădină Botanică.

Citește și Pastila de frumos. Ferma – şi despre proprietatea termenilor în agricultură

Citește și Pastila de frumos. Grădina botanică

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Testare gratuită pentru depistarea cancerului colorectal, la Făgetu și Mioveni

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 74 de ani pot beneficia gratuit de testare pentru depistarea precoce a cancerului […] Citește!

Întreruperi de curent la Mioveni, pe 7 și 11 august

Distribuție Oltenia anunță lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică în zilele de vineri, 7 și marți, 11 august, între […] Citește!

O româncă din Londra este fotograful oficial al premierului britanic Andy Burnham. A lucrat și pentru Keir Starmer și publicația The Guardian

O româncă stabilită în Marea Britanie a ajuns să fotografieze unele dintre cele mai importante figuri ale politicii britanice. Alecsandra […] Citește!

Tânăr din Argeș, dus la pușcărie pentru sex cu un minor

Miercuri, 5 august, polițiștii din cadrul Secției Rurale Tigveni au pus în aplicare un mandat de aplicare a unei pedepse […] Citește!

Și-a declarat dragostea pe o stâncă de pe Transfăgărășan și riscă acum o amendă de 15.000 de lei. Gestul său a fost filmat

Un gest pe care un bărbat l-a considerat o dovadă de iubire pentru o femeie pe nume Anna s-ar putea […] Citește!

Româncă arestată în Germania, suspectată că a spionat directorul unei companii care produce drone pentru Ucraina

O femeie cu cetățenie română este anchetată în Germania pentru presupuse activități desfășurate în folosul unui serviciu secret străin. Potrivit […] Citește!

Accident la Oarja, pe Drumul Expres, cu trei TIR-uri. Video

Joi, 6 august, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la un accident în care au fost implicate […] Citește!

Schemă de ajutor în valoare 100 de milioane de euro pentru românii din diaspora care vor să deschidă afaceri în țară

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi lansarea programului „Diaspora Investește Acasă” care se adresează românilor care vor să înființeze […] Citește!

energie-electrica

Ministerul Energiei cere reducerea consumului de curent între orele 19.00 și 23.00

Ministerul Energiei face apel la populație, companii, instituții publice și prosumatori să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul 19:00-23:00, până […] Citește!

AUR a inițiat procedura parlamentară de suspendare din funcție a președintelui României

AUR a lansat platforma suspeND.ro care prezintă stadiul demersului de suspendare a președintelui Nicușor Dan, numărul de semnături necesare pentru declanșarea procedurii, […] Citește!

Ilie Bolojan: Țara are nevoie de un guvern stabil cât mai repede posibil, dar care să facă ce trebuie, nu să dea bine

Premierul Ilie Bolojan este “optimist” că agenția Moody’s va menține vineri ratingul de țară pentru România dar a avertizat că […] Citește!

Muzeul Naţional de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coţofeneşti şi publică etapele intervenţiei

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coţofeneşti (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete