Răsfoind Legea 18/91, găsim că în cap. IV „Circulația juridică a terenurilor”, în articolele 45-52, sunt prevăzute numeroase reglementări privind circulația terenurilor retrocedate, prin care statul urma să intervină printr-o „Agenție de Dezvoltare și Amenajare Rurală” pentru crearea unor structuri agrare raționale. Constatăm, după 35 de ani de la elaborarea legii, că aceasta nu s-a organizat! A lăsat câmp „liberului arbitru”, de fapt haosului generalizat, în formarea structurilor agrare după desființarea CAP-urilor și, mai târziu, după 1996, privatizarea IAS-urilor.
Așa a apărut fenomenul cunoscut al „baronilor locali”, iar după aderarea la UE-2007, treptat, marile latifundii, în majoritate pe terenuri arendate, cu arendași numeroși și de alte naționalități, nu numai din UE. Probabil careva din elaboratorii Legii 18/91 a avut unele cunoștințe despre agricultura apuseană și a inclus Agenția în aceasta, numai că aplicarea în viață nu a avut sorți de izbândă; motivul, încă aplecarea noastră către ideologia socialistă!
Mi-am propus să detaliez câteva date despre SAFER – „Societatea de Amenajare Funciară a Spațiului Rural” din Franța, considerând că încă ne mai poate fi de folos, dacă acum 35 de ani nu ne-a inspirat: avem exemplu cum o țară, după ce și-a stabilit anume strategii, direcții de dezvoltare în funcție de particularitățile diferitelor zone, și-a creat și instituții specializate, care să pună în practică, în teritoriu, regulile de rigoare; cu alte cuvinte conducerea după „reguli”, nu după „mofturi”!
Grupul SAFER este constituit din 28 agenții pe întreg teritoriul francez; fără scop lucrativ; legiuitorul le-a încredințat misiuni de servicii publice pentru a contribui la dezvoltarea unui spațiu rural durabil și echilibrat. Concret, au ca obiect câteva misiuni de interes general, în spațiul care îi este delimitat: menținerea și dezvoltarea unei agriculturi dinamice și diversificată, instalarea tinerilor agricultori, consolidarea fermelor, restructurarea…; participarea la conceptul actorilor locali asupra gestionării teritoriului, favorizarea unor proiecte individuale de artizanat și turism; constituirea de rezerve funciare de interes public (autorute, căi ferate, activități industriale, de agrement ș.a.), conservarea peisajelor, a mediului înconjurător, a rezervelor de apă. Aproape nimic uitat pentru o gospodărire rațională a pământului, inclusiv monitorizarea Pieței funciare. Dorința de a vinde pământ se anunță uneia dintre agenții SAFER, ce va mijloci găsirea celui mai convenabil cumpărător care să se integreze armonios în activitatea comunității.
Am cunoscut personal în timpul stagiului de aproape un an, în 1969, în Franța, rigorile unor reglementări, unor intervenții ale statului în economie, urmărite de SAFER. Vizitând un podgorean din zona Montpellier, l-am găsit în curs de defrișare a 5 ha livadă de măr cu soiul Golden delicioius. Istoricul situației: în perioada anilor 1950-1955, soiul Golden se găsea în mare vogă, mai ales că erau în curs de extindere plantațiile intensive, sub formă de garduri fructifere, de mare productivitate. Mulți podgoreni, ispitiți, au defrișat vii și au plantat Golden în sistem intensiv. Numai că, în 1969, am fost martorul aruncării la gunoi a mii de tone de mere Golden. Se ajunsese la supraproducție! Podgoreanul pe care l-am vizitat defrișa livada de măr Golden pe care o plantase cu 9 ani în urmă; motivul, o prevedere din Legea viei, instituită în Franța în 1935, după care un proprietar de vie și a dreptului viticol putea să defrișeze via și să dea altă folosință, fără a-și pierde dreptul viticol, maxim 10 ani.
De altfel, această lege, în funcțiune încă, mi se pare deosebit de sugestivă privind modul de intervenție a statului pentru a armoniza interesele private cu cele publice. Determinată de supraproducția de vin, mai ales că țări cu mare potențial viticol (Algeria, Tunisia, Maroc) erau colonii încă în epocă, s-a hotărât oprirea extinderii patrimoniului viticol prin „înghețarea” la 1 mil. ha. A fost acordat „dreptul viticol”, consemnat juridic, tuturor proprietarilor care dețineau vii în 1935. Doritorii de noi plantări o pot face numai cumpărând juridic dreptul de la posesorii din 1935, în cazul în care aceștia defrișează, la nivelul dreptului vândut. Cu alte cuvinte, să luăm aminte, Pământul are un stăpân care urmărește folosirea cât mai eficientă a exploatării acestuia în favoare proprietarilor și a interesului public.
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Au fost conjuncturi când prețul de transmitere a „dreptului viticol” fără teren se apropia de cel al pământului!
Citește și Pastila de frumos. Pământul – o nouă „Ordine de zi” (I)
Citește și Pastila de frumos. Regenerarea parcurilor
0 Comentarii