Cu încuviințarea eminentului nostru concitadin Ion M. Ioniță, redactor-șef al prestigioasei reviste „Historia”, găsesc de interes să prezint publicului argeșean un documentar apărut în septembrie 2024, referitor la înființarea, în 1898, a unui orfelinat, cu scopul modernizării instituționale în lumea țărănească, receptivă cel mai puțin la schimbări, la modernizări, pentru copiii orfani, săraci, 30 anual, de la sate, care să primească educație, instrucție teoretică și practică, masă, casă și o zestre când vor deveni adulți.
Nădejdea monarhului (Carol I) fiind că pilda ce se va da de acești băieți, după ieșirea din orfelinat, va contribui la ridicarea nivelului moral și material al muncitorilor de pământ, care erau reazimul Țării pentru viitor, după cum au fost mântuirea ei în trecut.
În 1897, Ferdinand, prințul moștenitor al României, s-a îmbolnăvit grav de febră tifoidă, punând în pericol monarhia ereditară, abia întemeiată. Momentul de cumpănă fiind depășit, Carol I, drept recunoștință pentru mila lui Dumnezeu, a hotărât să ridice, din averea-i proprie, respectivul orfelinat. Moșia regală de la Zorleni (lângă Bârlad), de 1.800 ha, fusese prima achiziție (a viitoarelor domenii) pentru a îndeplini obligația asumată, când a devenit rege, pentru a se „împământeni”, a fost cumpărată cu 1.355.750 lei, de la familia boierească Conachi-Roznoveanu. A fost pusă la dispoziție o suprafață de 25 ha, plus 270.000 lei pentru amenajări și dotări; de asemenea, conacul boieresc: la parter 16 încăperi pentru sălile de clasă, ateliere, bibliotecă, infirmeria și cabinetul directorului.
La etaj, 10 încăperi, au fost amenajate dormitoarele, despărțite de camera învățătorului și de cea a conducătorului agricol, sala de lectură și spălătoria. În clădirile anexe, cu un singur nivel, se aflau locuința directorului, bucătăria, sala de mese, magazia. Apa - asigurată dintr-un puț. Iluminatul - cu lumânări, iar mai apoi cu petrol lampant. În curte, în partea din față, amenajată o livadă și o stupină. Pe malul râului Bârlad, o grădină de zarzavat. În spatele curții, înșirate grajdurile, șurile și cotețele de păsări și porci. Urmând principiul „Să trăim prin noi înșine”, cei internați trebuiau să se autogospodărească, singurul servitor rămas în schemă fiind bucătarul, iar odată cu dezvoltarea au putut fi angajați „meșteri vremelnici”. Orfelinatul – un model de organizare pentru combaterea ignoranței și a mizeriei, pentru formarea lucrătorilor pământului – meseria de agricultor, după un model adus de Carol I din Elveția.
Citește și Pastila de frumos. „Umbre – perene” în peisajul natural românesc
Administrația curentă a fost încredințată unui număr de trei persoane: director, învățător și conducător agricol, cu obligația de a locui în mijlocul orfanilor, conceptul de funcționare fiind nu cel al unei școli, ci al unei familii țărănești mari. Înființarea, organizarea și monitorizarea orfelinatului au fost în seama secretarului personal al regelui Carol I, elvețianul Louis Basset, până în 1931; ca, de altfel, și administrarea moșiei de la Zorleni, tot în responsabilitatea unui elvețian. Prioritate la admitere au avut-o orfanii de război și veterani cu vârsta între 8 și 13 ani, cu o stare de sănătate și constituție fizică bune.
Viața la orfelinat - austeră, copiii obișnuiți cu disciplina severă, tip cazon; respectarea strictă a ierarhiei. Regulamentul acoperea riguros, pe ore și minute, orice activitate din programul unei zile. Culcarea și trezirea, la sunetul clopoțelului: culcarea la 20:30, scularea la 5:00, chiar mai devreme, în timpul muncilor de vară. Se respectau pauzele de odihnă. Hrana era simplă și sănătoasă, pe vârste, cu produse pe care ar putea să le aibă la îndemână în viața de viitori gospodari. Hainele din in, bumbac sau lână, urmând specificul portului național. Încălțămintea curentă: opincile, cizmele date la straie de sărbătoare. Igiena incintelor și cea personală erau literă de lege.
După vârste, orfanii erau împărțiți în 3 categorii: până la 14 ani, program școlar curs primar, plus implicare în activități practice gospodărești; între 14–17 ani, teoretic, completarea cunoștințelor curs primar, dezvoltarea noțiunilor practice de gospodărie țărănească de cultivare a pământului, dulgherie, dogărie, împletituri, confecționarea uneltelor, zootehnie, albinărit, viermi mătase, viticultură, piscicultură; între 17-21 ani, grupa flăcăilor, educație pe teme gospodărești, civice, sociale și culturale, cu munci similare într-o gospodărie, înjugatul boilor, potcovitul, tăbăcitul pieilor, fabricarea săpunului, a lumânărilor ș.a. Rugăciunile făceau parte din programul zilnic. În exterior se circula doar în coloană, în izmene cu cămașa pe afară (Regulament anacronic, greu acceptat pe măsura modernizării în ansamblu a societății românești, cum au fost, de pildă, „hainele orășenești”!). Înainte de a merge la armată, primeau materiale să-și confecționeze singuri o parte dintre lucrurile necesare la începutul gospodăriei lor, pat, masă, scaune, căruță, roabă, grapă ș.a. Totul după principiul că pe un om flămând nu îl ajuți oferindu-i un pește, ci o undiță.
Se urmărea ca banii pe care îi vor avea la ieșirea din orfelinat să fie bani munciți, nu dăruiți. La 21 de ani, la absolvire, se dădea un examen teoretic și practic, și un certificat vizat de Casa Regală. Filozofia orfelinatului fiind nu doar caritabilă și instructivă, ci și antreprenorială, după absolvire realizându-se un sat nou, oferindu-li-se 4-4,5 ha pământ pentru locuință și o mică gospodărie. De asemenea, privilegiul de a face numai un an armata față de 3 ani cât se făceau în epocă. A rezistat, având aceeași soartă cu restul domeniilor regale, până la abdicarea, din 1947, a Regelui Mihai I, după un regulament, însă, mult îndepărtat de cel nemțesc, inițial, cu numeroase incluziuni ale balcanismului nostru „merge și așa”.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. De la „Frumosul de Voineşti”, la o frumoasă crainică a Televiziunii Române
Citește și Pastila de frumos. Atenţie, piere Thuia!
0 Comentarii