Web Analytics

articol scris miercuri, 14 februarie 2024

Pastila de frumos. Mici detalii – semnificative

În rândurile ce urmează, ca, de altfel, în general, în această mică rubrică, urmez un îndemn al tatălui meu, dintr-o publicație gorjeană din anul 1927, preluată în „Contemporanul” (20.XI.1987), de Adrian Păunescu, intitulată „Scrisoarea I-a”. „Cugetă și scrie. Scrisul este caracterizarea sufletului. El este singura dâră ce rămâne după zborul gândului. Fără el, gândurile se uită și în urma lui rămâne ce a rămas după pasărea ce a străbătut văzduhul. Scrisul este oglinda sufletului care l-a creat. Vezi un lucru rău: de-l poți îndrepta nu sta locului și mărginește-te la mulțumirea sufletească ce o ai după faptul împlinit. Dacă nu-ți stă în putință să-l îndrepți, scrie. Se va găsi cineva, din câți află despre el, să-l îndrepte sau să-ți vină în ajutor. Nu sta locului. Unește gândul tău bun, inima curată, sufletu-ți ales, cu dorința noastră de bine și în unire să dăm Gorjului o foaie demnă de trecutul lui Glorios”. Pojogeni 15 dec. 1927.

Sub aceste auspicii, vreau să mă refer, evocându-le numai, la câteva aspecte din mediul ce ne înconjoară, în Pitești și împrejurimi. „Suficiența” ar spune „merge și așa!”, dar sper ca în toate împrejurările să nu o ascultăm! La concret. Toaletarea arborilor și arbuștilor din spațiul verde și de pe aliniamente.
Acestei zestre neprețuite pentru folosul ei ornamental, ecologic și antipoluant nu i se acordă atenția cuvenită, fie nu li se aplică o toaletare periodică (unii arbori au devenit de-a dreptul dizgrațioși și periculoși), fie că atunci când se intervine nu se are în vedere nicio normă, fiecare specie având o anume formă a coroanei de care trebuie să se țină seama. În unele cartiere, precum Trivale (mi s-au prezentat imagini), arborii au fost schilodiți, urmare a scurtării ramurilor anapoda, acestea, în cădere, smulgând scoarța pe zeci de centimetri la ramurile rămase. Tufele de arbuști „se tund” fără nicio noimă, cazul unor exemplare din Popa Șapcă, acestea ajungând să nu mai înflorească. Chiar arborele dominant din Piața Primăriei, alăturat Muzeului restaurat, dovedește o intervenție neprofesionistă, nerespectându-se o minimă subordonare a ramurilor de schelet rămase. S-ar impune școlarizarea-specializarea, teoretică și practică, a câtorva tehnicieni de la spațiile verzi și asigurarea unor echipamente moderne. Structura și eșalonarea anuală a covorului floral în spațiile verzi din Pitești.

Cunoscând denumirea pe care o are Piteștiul de „Oraș al lalelelor” și că aici se organizează cea mai importantă manifestare național-internațională „Simfonia lalelelor”, totul trebuie subsumat acestor evenimente. Este un câștig că s-a trecut de la 170-180.000 bulbi anual la aproape 450.000 - după afirmațiile celor de la spații verzi, dar aceștia nu trebuie concentrați aproape exclusiv în Lunca Argeșului. Găsesc nejustificabil motivul pentru care lipsesc, anul acesta, bulbi de lalele tocmai de pe spațiul verde care s-a constituit drept „leagănul nașterii” Simfoniei, peluzele din Piața Primăriei și alăturate Teatrului „Al. Davila”, precum că „le mănâncă porumbeii”?! Centrul nu trebuie uitat și nici cartierele.
Colecția națională de lalele. După 46-47 ediţii ale Simfoniei ar trebui constituită, după toate regulile genului, și inclusă în Programul de vizite ale Simfoniei. Mediatizare masivă, nu numai în țară, dar mai ales peste hotare, la vecini.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Se sting luminile

Citește și Pastila de frumos. Standul sau taraba?

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete