La majoritatea manifestărilor profesionale tehnico-științifice organizate de-a lungul timpului la instituțiile de cercetare în care viața m-a așezat să le coordonez, la Voinești-Dâmbovița și Mărăcineni-Pitești, pe lângă rapoartele, datele, cifrele tehniciste reci, și-au găsit loc, alături de specialiștii domeniului, aducându-și contribuția, oameni de cultură de notorietate, artiști, istorici, compozitori, jurnaliști etc., umanizând atmosfera desfășurării lucrărilor.
O astfel de manifestare, denumită „Zilele prunului” (Z.P), dedicată speciei pomicole cu cea mai îndelungată tradiție pe meleagurile noastre, menită să-i asigure dezvoltarea, debutată de noi în 1984, a fost reluată de curând de Institutul de la Mărăcineni – vezi „Un strigăt de desnădejde” ( „Argeșul”, 16-18 august 2022), al jurnalistului participant, Traian Ulmeanu.
Doresc să prezint o astfel de contribuție a scriitoarei Ana Blandiana, publicată în Lucrările ediției a III-a a Z.P din 1986, cu titlul de mai sus.

xxx

„La cules de prune la concurență cu albinele pe pămîntul crăpat de arșiță, sub văzduhul încins de vară, cules de prune coapte și căzute la pămînt, intrate cu voluptate în putrezirea alcoolizată de mîndria propriei lor perfecțiuni, cules de prune pe pămîntul acoperit senzual de o carne mustind dulce și aromat sub pielea mov, cu umbre de argint mat, luminoase, cules de prune pe pămîntul devenit el însuși moale și mov, zemos, zaharat… Cu ce mai mult decît cu o euforcă, fericită rugăciune seamănă această înaintare în genunchi printre fructe și sîmburi, printre albine și viermi, cu ce mai mult decît cu un imn închinat miezului lumii seamănă această tactilă descoperire a contururilor materiei? Palmele se lipesc de țărînă, ţărîna se lipește de fructe, genunchii se-ncleiază în magma dulce și fierbinte de soare, în timp ce nările deschise spre tainele olfactive ale văzduhului se pătrund de sufletul – prea ușor pentru a deveni lumină, prea dur pentru a ajunge formă sau culoare – rămas mireasmă al universului viu. Ca niște coarne senzuale de melc, ca niște șerpi clazi, inteligenți, tremurînd de presimțire, degetele pipăie sferele alunecoase și moi, privirile glisează pe suprafețele violete ale minusculelor coline, pe pantele vinete ale nămeților dulci.

Citește și Pastila de frumos. „Expoziţia Naţională Horticolă Permanentă” (I)

Desigur, o asemenea bogăție de arome, forme, culori și savoare nu putea fi nejinduită de mai multe forțe ale nevoii de a avea, ale dorinței de stăpîni și de a preface. Dulcele pe care visul meu îl transformă în esență, concepția albinei, îl preface în miere, iar idealul viermelui în leagăn și mormînt. Aceeași prună- rotundă, mătăsoasă, moale, însiropată, înmiresmată – poate deveni o picătură de alcool, un strop de miere sau o negație. Destinul ei depinde de rezultatul luptei dintre degetele mele – obosite, fermecate -, de hărnicia sinucigașă a albinei și graba macabră a viermelui. Dar și inteligența mea născocitoare de subtile și euforizante otrăvuri, și lăcomia altruistă și savantă a albinei, și opera viermelui exterminator se însumează aceleiași naturi învingătoare, supraviețuitoare, capabilă să renască mereu, de la an la an, capabilă să-și urmeze – contemporană cu indiferent ce victorii sau catastrofe, capodopere sau crime – drumul ei, neschimbat, dinspre sămînță spre sămînță, dinspre pămînt spre pămînt. Singura capabilă să-mi plece genunchii, fericiți de zeama fructelor și de praful copilăriei.”

xxx

Vă las pe dumneavoastră să vă reamintiți sau poate, pentru cei mai mulți, să vă transpuneți într-o astfel de trăire, eu aș denumi-o, pe de-adevăratelea, „La adunat de prune”, redată cu deosebită imaginație și filozofie a vieții.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Expoziţia Naţională Horticolă (II)