Web Analytics

articol scris miercuri, 23 iulie 2025

Pastila de frumos. „Ion”- fermier

Nu este. Putea deveni dacă după 1989, agricultura socialistă urma o altă cale spre capitalism, pe care am propus-o în 1991, prin fundamentarea unui concept bazat pe existența deja a concentrării terenurilor în mari tarlale socialiste; în locul Legii 18/1991, care ne-a dus cu 50-60 de ani înapoi din punct de vedere agrar, pulverizând proprietatea în milioane de parcele, lege nici până astăzi finalizată! S-a pierdut un prilej unic în istorie, prin care România, țară agrară cu peste 15 mil. hectare fond funciar, putea să se alăture țărilor vestice, înțesată de exploatații – ferme specializate, capabile de aplicarea unor tehnologii moderne, în condiții de mecanizare.

Conceptul consta în delimitarea în cuprinsul marilor tarlale socialiste comasate, a unor exploatații-ferme, de dimensiunile cele mai viabile pentru fiecare cultură, experimentate în agricultura vestică. Am avut șansa să cunosc, începând cu 1969, efectuând un stagiu de specializare de aproape un an în Franța, și prin vizite de documentare în Italia, Germania, Spania, SUA, Olanda, Danemarca ș.a, sute de ferme din țările respective. Voi detalia într-o ediție următoare ce comportă noțiunea de viabil a unei ferme adevărate; oricum, o dimensiune care să-i asigure proprietarului și familiei un standard de viață decent din toate punctele de vedere și, ceea ce este foarte important, să aibă la bază munca proprietarului și a familiei, în condiții de mecanizare. Orientativ, în studiul din 1991, am exemplificat 150-200 ha la cereale, plante tehnice, 10-20 ha pomi-vie. La pomi, de exemplu, o tarla cu livezi în masiv de 200 ha a unui CAP, urma să fie delimitată în 10-15 ferme. Fermele respective, la dimensiuni optime de exploatare, pentru care în țările vestice au trebuit ani de comasări prin piața funciară (vânzare-cumpărare), pe baza unei Politici naționale a structurilor agrare, impusă mai ales de Planul Marshal (1949), la noi se puteau realiza deodată, în întreaga zonă cooperativizată.

Am adnotat că în 1990 a fost un prilej unic pentru această soluție revoluționară: pe de o parte fermele apusene, experiență dovedită, pe de alta „Ionii”, majoritatea urmași care nu mai trăiau din „zilele muncă” de la CAP, fiecare cu alte surse de viață, împrăștiați în întreaga țară, nu mai exista „adevărata sete de pământ” manifestată după Primul Război Mondial, când pământul, fără industrie, constituia singura sursă de existență a țăranului român. Toate încercările interbelice de comasări spre dimensiuni mijlocii, pe baza selecției naturale, nu au avut succes. Mai mult, majoritatea legilor agrare au împiedicat piața funciară, declarând pământul inalienabil, consemnat chiar în Constituție. Cu alte cuvinte, nu mai existau legăturile de viață cu pământul, „Ion” al lui Rebreanu, vremurile, constrângerile socio-economice i-au schimbat mentalitatea. Era cel mai prielnic moment să devenim o țară cu structuri agrare moderne, la nivel european; constituia, măcar, o mică recompensă pentru suferințele unei țărănimi dezrădăcinate. Fermele, delimitate în cuprinsul marilor tarlale socialiste, urmau să fie date în administrație – în arendă în prima fază – miilor de specialiști, agronomi, mecanizatori, disponibilizați din unitățile socialiste desființate.

Urma să constituie prima generație de fermieri privați. Mici proprietari cu terenuri în cuprinsul fermelor delimitate urma să li se reconstituie proprietățile prin Titluri valorice, conceptul, de altfel, pentru că nu a fost o simplă idee propusă, în cele 14 pagini de studiu și fundamentare cuprindea, în detaliu, toate soluțiile de aplicare în condițiile date, după 1990. Documentația a fost înaintată în august 1991, d-lui președinte Iliescu, Ministerului Agriculturii, Academiei de Științe Agricole și Silvice, Institutului de Economie Mondială, la Televiziunea Română, România Liberă ș.a. Am avut o singură reacție, a d-lui. Mircea Ciumara, director adjunct al Institutului de Economie Mondială, cred că în august-septembrie 1991. A apreciat calea dar, dar, eternul „politic”, s-a temut de ce vor zice oamenii, țăranii, mai ales că se aveau în vedere primele alegeri, din 1992… Așa se face că, în 2007, la integrarea în UE noi ne-am prezentat cu 4.850.000 exploatații, iar UE, 15 țări, cu 7.341.000 ferme. Ce va urma, cu bietul „Ion”, deocamdată arendator: Vom vedea!
Dr. ing. Ilarie Ion Isac

N.B. De consemnat în istorie: Legea 18/91, o capcană, irațională (întoarcerea cu un secol, la extrema pulverizare); ideologică, fățiș (art. 8, plafonam retrocedări la maximum 10 ha teren, când acesta ar fi trebuit să fie nivel minim!).

Citește și Pastila de frumos. „Ion” – arendator

Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi… Pământul. Să oprim pulverizarea

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete