Web Analytics
scris miercuri, 25.01.2023

Pastila de frumos. Grădina de lângă casă

Vine primăvara. Spiritul de înviorare recuprinde toate simțurile. O nouă primăvară. Deși au trecut multe altele, așteptăm un alt decor, ceva inedit care să adauge firii noastre ceva ce nu prea am mai cunoscut, ceva care să înalțe gândurile folositoare. Unde să se petreacă, în primul rând, această înnoire decât în locșorul cel mai apropiat, în podoaba de sub fereastra locuinței noastre. Mai mari sau mai mici, statisticile consemnează aproape 6 milioane de gospodării „cu curte”, aceasta reprezentând, după DEX, „un loc de obicei împrejmuit în jurul locuinței, cu toate acareturile…”.

Pastila de frumos. Grădina de lângă casă

Prin extensie, alături de curte, mai ales în zonele rurale, se întinde „grădina de lângă casă”, despre care îmi propun să fac o scurtă trecere în revistă, fără a pierde din vedere că modul de a o amenaja și îngriji este de strictă particularitate, după dorințele, formația și posibilitățile fiecăruia dintre noi. Totuși, o analiză mai atentă evidențiază unele aspecte nebănuite ale micilor parceluțe de teren care formează „vatra satelor”. Dacă am considera suprafața medie a unei grădini (inclusiv curtea), de cca 1000-1500 m.p.(nu am găsit date oficiale), rezultă spre 1 milion de ha teren, dintre cele cu calitatea cea mai bună. Aproape 10% din terenul arabil românesc! Suprafață cu potențialul să asigure, în mare parte, prin autoconsum, necesarul pentru 50% din populația mediului rural, la unele produse cum sunt: legumele, verdețurile, ouăle, laptele,, fructele ș.a.

În plus s-ar putea crea disponibilități pentru aprovizionarea directă cu produsele de mai sus pe piața orașelor din jur. Aflat în imediata apropiere a locuinței, terenul din grădină profită de întreaga muncă disponibilă în afara activităților de bază din alte sectoare, de munca bătrânilor, a copiilor, din zori și până’n seară, uneori chiar noaptea! Din păcate, randamentele din grădinile de lângă casă , din vetrele de sat, ne depășesc nivelul de 50-60% din potențialul real al terenurilor respective. Cauzele sunt multiple și între acestea menționăm: supradimensionarea curții în detrimentul grădinii; umbrirea pe mari suprafețe a grădinii prin amplasarea unor arbori (pomi), cu coroanele prea înalte; plantarea neorânduită a pomilor fructiferi; amestecul de specii și soiuri care împiedică o minimă tehnologie, mai ales a tratamentelor de combatere a bolilor și insectelor; menținerea îndelungată a pomilor îmbătrâniți, fără productivitate ș.a.

Citește și Pastila de frumos. Drumurile şi… viaţa satelor!

Cât privește partea estetică, de agrement și reconfortare a mediului ambiant, aceasta, în multe cazuri este lăsată pe plan secund, folosindu-se ca decor vegetal, tradiționalul liliac, nalbă, bujor, tufănele, crăițe. Din păcate, este un domeniu fără niciun sprijin instituționalizat, lăsat în grija nimănui, a mersului de la sine! Vorbesc în cunoștință de cauză: am urmat cursuri liceale și universitare horticole fără a avea în „curriculă” disciplina „grădina de lângă casă” sau măcar un capitol al unei materii de bază!
În situația ideală către care trebuie să ne îndreptăm în lumea satelor, cât mai repede, de concentrare a pământului în ferme specializate-urmând ca într-o comună, în locul a câteva sute de gospodării, să funcționeze numai câteva ferme medii specializate, pentru localnicii vârstnici, care își vând terenurile din extravilan, din tarlale, grădina din jurul casei devine o celulă esențială a existenței. Se impune o atenție specială pentru îndrumarea și sprijinirea acestora cu scop economic și ambiental, care în același timp să satisfacă considerentele de mediu, creându-se și o bază pentru un susținut agroturism.

Proiectul, în sarcina administrațiilor locale, ar urma să-și propună: mediatizarea unor concepte, module, până la nivelul de schițe cadru de sistematizare; asistență tehnică pentru punerea în operă a componentei „vegetale” – pomi, arbuști ornamentali, flori, legume; grădini model-demonstrativ mediatizate prin tv, radio, mass-media; favorizarea unor mici ateliere, stații de procesare, formații specializate cu echipamente pentru lucrarea solului, cosit, tratamente.
În laturile didactice ale școlilor, elevi urmând să primească noțiuni generale asupra agriculturii moderne, să se apropie și să iubească pământul și roadele acestuia în baza unei munci raționale. Și să nu uite a planta și Lalele!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Sărbătoarea cireşului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită