Sper să am îngăduința pentru abordarea acestei teme, dar informațiile tot mai îngrijorătoare din mass-media ultimilor ani teferitoare la depopularea, cu repeziciune, a unor zone, la dispariția unor localități consemnează și două așezări pe care viața mi-a dat prilejul să le fi cunoscut, este drept, în ipostaze diferite, însă și acestea demne de a fi reamintite. Mai întâi, satul Bulbuc. Soarta a vrut să-l cunosc, elev fiind la Școala Medie Tehnică horticolă Geoagiu sat, nu Băi), acum 72 de ani, antrenat de plasa de tineret Orăștie (ce coincidență, condusă de un viitor ministru de Interne de tristă amintire - Gh. Homoștean - vezi operațiunea ”autobuzul” prin anii `80) în acțiunea de alfabetizare. Situat undeva la 30-40 km de Geoagiu, pe dealurile înalte dinspre Almașul Mare din Munții Apuseni, împreună cu colegul Talmasky, aprovizionați cu ceva hrană și conferințele de rigoare, se înțelege, pe jos, pe un drum în continuu suiș (1200 m altitudine), care nu era drum, ci mai mult o dâră șerpuind printre tufani, am ajuns la primăria din sat, care, de fapt, era și școală și sediu pentru partide și tineret; asemănător, primarul îndeplinea toate funcțiile locale. Nu-mi amintesc de eficiența deplasării noastre, în afară de nopțile dormite pe mesele din primăria-școală! Au trecut, peste bietul sătuc, 40 de ani de comunism, 30 de ani de tranziție fără sfârșit, până a ajuns, conform presei, să-și ”dea duhul”.
A doua situație, aflată dintr-un ziar central în iunie 2022, care titrează „Am descoperit un peisaj sumbru printre dealurile comunei Cezieni”; de data aceasta ca profesionist (anii 60’), cercetător la Stațiunea Pomicolă Voinești-Dâmbovița, având ca zonă de influență - responsabilitate pomicolă - și jud. Buzău, am cutreierat, o bună perioadă, satele comunei Cezieni. Se desfășura așa-numita acțiune de „microzonare”, de stabilire pentru fiecare delușor a celei mai pretabile destinații pomicole ce urma să fie plantată de viitoarele CAP-uri. Se ajunsese, la nivel național, la 475 mii ha livezi, astăzi mai sunt 150 mii ha! Deplasările le-am făcut cu o căruță, nu-mi mai amintesc, trasă de unul sau doi cai, prin satele, astăzi în dispariție, Valea Roatei și Pugna. Din nefericire, sunt semnale și la noi în județ, în zona nordică, prin cătune-sate, cu tendințe spre depopulare. (Vezi „Argeșul”, 8 iulie 2022 „Satul din iarbă”). Ritmul, după estimările sociologice, a trecut la ordinul sutelor și sub acest aspect suntem în fruntea Europei!
Citește și Pastila de frumos. Gânduri înţelepte (V)
Cauza principală a situațiilor întâlnite în întreaga țară o constituie drumurile, starea acestora, care nu sunt, dar ar trebui să se constituie într-o adevărată rețea sanguină pentru viața acestora!
Titluri precum „Satele României mor unul câte unul, odată cu ultimii lor viețuitori” sau „Casele părăsite sunt înghițite lent de pădurea din jur” sunt tot mai frecvente în mass-media. Să nu uităm de sate, inclusiv cele de pe dealuri, celule economice primordiale, motoare verzi într-o economie socială-agrară hărăzită de Dumnezeu cu un teritoriu rural de 14,5 mil. ha. De acord, 2% (și peste) din PIB pentru apărare, dar să avem ce apăra! O țară bogată, cu oamenii acasă, frumoși și trăind în tihnă și libertate. Să rostuim, ca așa să o avem.
ine să ne-o asigure? O instituție perenă, superioară, poate Academia Română cu ai ei aproape 300 de membri, ale cărei rapoarte pe domenii (cum or arăta ele?) nu sunt luate în seamă de activitatea partidelor politice! Mai avem și o Comisie Națională Macro Prudențială care ar trebui să semnaleze că depopularea, păstrând proporțiile, poate fi considerată o parte constitutivă din așa-numita „Siguranță Națională”, mai ales că goarnele vestesc, tot mai alarmant, deșertificări în sudul țării!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Gânduri înţelepte (VI)
0 Comentarii