„Oameni mari” în consemnarea teologului Radu Preda.
Moartea lui Nelson Mandela a reprezentat, dincolo de implicațiile profunde pentru națiunea sud-africană și nu numai, un exemplu de moarte a unui om cu adevărat mare. Asemenea lui Ioan Paul al II-lea, de pildă.
De aceea, «O întrebare: avem noi oameni mari? În atmosfera autohtonă, mai ales după căderea comunismului, figurile bine conturate, instanțele morale nefalsificate, directorii de opinie nevânduți, onești, adică aceia capabili să spună ce gândesc, sunt o specie rară. Să nu fim însă mai aspri decât trebuie. În nicio societate, oricât de bine și de just organizată, nu o să întâlnim inteligența, caracterul sau cinstea în exces. Natura umană își arată peste tot limitele. Problema este pentru noi una de proporții: excesul de perverși, corupți și hoți aflați în poziții de conducere. Ceea ce în alte părți are titlul de excepție, de accident, la noi a devenit regulă, „tradiție”.

Prizonier găștii care îl propulsează, avid după apariție din tortul banului public, cu o cultură generală precară, deprofesionalizat după mai multe mandate, făcând slalom între realitate și gargara de partid, invidios, fără simțul onoarei și pregătit pentru orice compromis care îi permite creșterea în importanță – omul nostru politic nu este doar jenant de mic, dar nu va fi niciodată capabil să susțină, compensatoriu, cauze mari, de anvergură.

Citește și Pastila de frumos. Laleaua-Tulipa. File de istorie. Tulipomania (IV)

Și viața academică este preluată de oamenii mici. Mai ales în domenii greu de controlat metodologic, unde opinia personală ajunge repede una de valoare, pigmeii își construiesc temple ale iubirii de sine. Falsitatea, lipsa colegialității, incapacitatea admirării valorilor, furtul de idei, amestecul otrăvitor între autoritatea intelectuală și cea administrativă, a doua camuflând, de regulă, lipsa celei dintâi, astfel de metehne ridicate la rang de virtuți distorsionează fundamental rolul unui sistem care în perioada interbelică, de exemplu, a dat oameni într-adevăr mari.

Nici comunitățile de credință nu sunt apărate de invazia hobbiților morali. Complici între ei, maeștrii ai deturnării sensului religios, narcisiști, abuzivi prin natură și înlocuind urcușul către mântuire cu un cariecism obscen, garnisiți cu toate tertipurile și cedările specifice negocierii puterii, plătind prețul pe măsură; în primul rând prin pierderea libertății și a naturaleții, diriguitorii celești probează, cu rare excepții, micimea sufletului.
Motiv să ne întrebăm, deloc retoric, văzând prestația figurilor noastre publice, dacă o țară poate avea un destin remarcabil în mâinile unor astfel de pitici!?»
Comentariu: Și totuși, am avut: Eminescu, Iorga, Enescu, Brâncuși, la care putem adăuga între cei Mari și un om politic, din fericire argeșean, Ionel Brătianu, cu un rol esențial în consolidarea și modernizarea statului unitar român, apreciat de regele Ferdinand drept „zodia bună a României”.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Laleaua Tulipa. File de Istorie. Tulipomania (V)