A doua publicație adusă, de data aceasta de doctorandul, de istoricul Gabriel Degeratu, este o „Teză de doctorat” intitulată „Neîmpliniri și succese Româno-Franceze, în perioada 1964-1969”, lucrare susținută la Școala doctorală de istorie a Universității Valahia din Târgoviște și avizată de CNATDCU (Consiliul Național), la 30.04.2024. Pentru redactarea celor 546 pagini cât conține Teza, doctorandul s-a documentat, între altele, și în Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, în special în perioada ante și după vizita generalului Charles De Gaulle în țara noastră - Dâmbovița-Argeș-Dolj. Așa a descoperit corespondența între partea română și cea franceză prin care se stabilea stagiul meu de specializare la Versailles, din perioada martie-noiembrie 1969.
Am acum în față dovada certă a motivului și a întâmplării care a produs în revista „Enigmele istoriei”, anul IV, nr.1 din 2023, articolul „De la Versailles la Simfonia Lalelelor”. Articolul respectiv, mai ales titlul, m-a determinat (am mai făcut-o în „pastila” din 7-13 iunie 2023) să înnod firul unei filiere ideatice între lalelele din Grădinile Versailles și cele apărute în 1973 pe peluzele din Pitești. Totul pleacă de la întrebarea de ce dl. Pacea, devenit inginer șef la Administrația spațiilor verzi în 1966, nu a scos lalelele în spațiul public decât plantându-le în toamna 1972? O motivație - posibilă - cu dovezi pur logice, fără a-l mânia pe Dumnezeu, ar constitui-o bogata documentație peisagistică adusă de mine din Franța, de care domnia sa a luat cunoștință, devenindu-mi colaborator la Voinești în anii 1970-1971. Rămâne o enigmă trăită și luată de dl. Pacea dincolo, printre aștri! Oricum, așa cum am mai afirmat, pentru istorie, ar constitui o cale cu origini mult mai luminoase la apariția lalelelor în centrul Piteștiului, decât „prozaicul” geamantan!
Răsfoind paginile interesantei teze a d-lui Degeratu, rețin acordurile culturale și tehnico-științifice semnate în 1964, cu ocazia vizitei în Franța a unei delegații guvernamentale române, în frunte cu prim ministrul Ion Gh. Maurer, acorduri în cadrul cărora s-a desfășurat și stagiul meu în Franța. Este prezentată, cu multe detalii, primirea lui Maurer, la 29 iulie 1964, la Palatul Elysee, de către de Gaulle, deschizătoare de drumuri în relațiile care au urmat, întâlnire fără interpret, la dorința generalului. Interesându-se în prealabil de anume cutume ale protocolului, Maurer a aflat: …„este un aristocrat de cea mai bună tradiție aristocratică, este de o politețe excesivă, însă distant, convins fiind că trebuie să i se acorde respect și pentru Franța, o întrevedere la el nu durează mai mult de jumătate de oră și asta cu traducător”. Cu Maurer a dialogat 65 de minute. De asemenea, sunt prezentate întâlnirile cu persoanele private – colegi - care în mare parte l-au determinat să vină în România. Iată cum sunt prezentate întâlnirile cu aceștia: 16 mai 1968, în Parcul Romanescu din Craiova, la debarcader, Charles de Gaulle, plimbându-se, îmbrăcat general, la un moment dat a început să bată „pas de front”, cu mâna la chipiu, îndreptându-se, în cunoștință de cauză, spre o persoană pe care o identificase, generalul Polichron Dumitrescu, și i-a dat onorul, adoptând forma supremă de manifestare a stimei, prețuirii și respectului, cei doi fiind colegi de grupă și prieteni, în 1922-1924, la Școala Superioară de Război de la Paris.
Citește și Pastila de frumos. Fotbal sub Turnul Chindiei
A urmat întrevederea cu generalul Dumitrescu la locuința acestuia, de pe strada Ulmului nr. 19, redată și renovată cu acest prilej. Urmează, 17 mai 1968, coloana oficială, dintr-un Cadillac negru, decapotabil, pe str. Maior Brezișan nr. 9, Charles de Gaulle coboară, pentru 15-20 minute întâlnind pe un fost elev al său de la Saint Cyr, generalul veteran de război Ioan Heruvim. Am avut onoarea, la primirea de către oficialitățile județene, la Curtea Domnească, să-i prezint un coș de mere Ionathan generalului, pentru a-i sugera zona pomicolă în care se afla. Alături de scurta vizită la Vila Micescu, în lucrare este prezentată adunarea populară de la Pitești, cei 400 coriști dirijați de Alfons Popescu, cuvântul elevei Honoria Diaconescu, iar în încheiere cuvântul lui Gaulle „Vă las salutul Franței”.
Un talentat jurnalist de televiziune, printr-o interesantă „frescă” istorică, reușește să surprindă scurte episoade ale frumosului de pe meleagurile dâmbovițeano-argeșene, fotbalul (Dobrin) și florile (Simfonia). Mulțumindu-i, așteptăm în continuare vol. IV din „Fotbal sub Turnul Chindiei” fiind pe drum.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Nu ne-am definitivat, încă, o cale
Citește și Pastila de frumos. Şi CEC-ul? De ce?
0 Comentarii