Nu știu în alte domenii, dar în lumea agricolă din țara noastră, mai ales în ultima perioadă, nu am reușit să ne stabilim anumiți termeni despre care, cu toții să înțelegem același lucru. În micile mele intervenții adesea mă incomodează. Problema care interesează însă este de interes public, se folosesc în relații și înscrisuri oficiale. Cel mai frecvent folosit, asupra căruia doresc să mă opresc în rândurile de mai jos, este termenul de fermă. Se consideră a fi ferme suprafețe imense de teren, precum Insula Mare a Brăilei, cu 57.000 ha, alături de exploatații cu câteva hectare; se confundă imensele suprafețe de teren arendate, chiar cu mii de hectare, drept ferme. Multe cu proprietari străini.
Voi prezenta topul de început din 2010: 1. TCE Trei Brazi-Culiță Tărâță 65.000.ha; 2. Interagro Ioan Nicolae 50.000 ha; 3. Comcereal Vaslui-Adrian Porumboiu 50.000 ha; 4. Agro Chirnogi Jihad El Khalil 35.000 ha; 5. Cerealcom Dolj-Mihail Anghel -25.000 ha; 6. Grupul de firme fam. Bardeau-21.000 ha; 7. Agrocereal Carani-Vital&Heyl și Cer-Oil Ceremi-20.000 ha;8. Smith-Grupul Smithfield 20.000 ha; 9. Agroferm Fetești -Ștefan Poienaru – 17.000 ha; 10. A&S Internațional 2000 – Acționariat româno-american 15.000 ha.
În majoritate terenurile sunt concesionate de la stat sau provin de la arendatori. Este păcat să folosim sistemul sudamerican al marilor latifundii cu numeroase dezavantaje, în primul rând blocarea pieței funciare atât de necesară pentru formarea adevăratelor ferme de familie; închipuiți-vă greutățile întâmpinate, aproape imposibil pentru arendatori să-și vândă proprietățile situate, în devălmășie, în mijlocul întinderilor, pe mii de hectare, ale arendelor. Împietează chiar demografia, determinând ariditatea, fără viață, a unor zone de mii de hectare, în care ar putea ființa zeci de ferme familiale, de dimensiuni optime. Fără îndoială, asemenea coloși nu fac loc competiției, condiție intrisecă a capitalismului.
Într-un documentar din perioada când era Comisar U.E. pentru agricultură, dl. Dacian Cioloș afirma că coloana vertebrală a agriculturii apusene o constituie fermele familiale. Total de acord, le-am văzut la fața locului, cu mențiunea că domnia sa putea face mai mult să se întâmple și la noi. Intuind importanța fermelor familiale în economia agricolă de la noi, pe care le consider de viitor, după depășirea actualei tranziții, cu marile arende, am sprijinit un coleg, dr.ing.Gheorghe Copăescu, de la IAS „Fructis” C-lung, să organizeze cercetări pentru a fundamenta, rațional, dimensiunile fermelor pomicole. Ceea ce domnia sa a realizat în teza de doctorat susținută în 1998 la USAMV București, date de care mă voi folosi în continuare. Mai întâi câteva generalități: fermele, contrar gospodăriilor țărănești, produc exclusiv pentru piață.
De obicei sunt specializate pe unul sau numai câteva produse. Dimensiunile fermelor familiale sunt foarte diferite, în funcție de specificitatea culturii, de a fi extensivă (cereale) sau intensivă (pomi, vie, legume). Primul criteriu avut în vedere este cel economic, respectiv suprafața de teren să poată realiza o producție-marfă care, comercializată, să poată da un profit care să asigure: existența decentă a familiei sub aspectul hranei, îmbrăcămintei, habitatului; cheltuielile de instrucție și educație ale copiilor; cheltuieli pentru sănătate, culturale, recreere etc; investiții-dezvoltare în fiecare an 15-20%. Procesul tehnologic pe care îl presupune activitatea în exploatație să fie suficient de mare pentru a permite un sistem de mașini propriu, dar care să nu constituie „o povară” sub aspectul amortismentelor. Principalele lucrări tehnologice, începând cu cele mecanice să poată fi efectuate de proprietar, fermier, împreună cu membrii familiei.
Activitatea în cadrul fermei să asigure absorbția integrală a muncii familiei, unele vârfuri de muncă a fi completate cu muncă sezonieră sau zilieră. Dimensiunile exploatației să permită un management economic și tehnologic propriu, fără persoane interpuse. Analizând criteriile de mai sus, studiul dlui. Copăescu pentru livezile de măr a evidențiat suprafețe de 15 ha pentru sistemul intensiv și 10 ha pentru livezile superintensive. O astfel de structură agrară modernă, ratată în 1990, va putea fi realizată, printr-o voință politică responsabilă, cu ajutorul Pieței funciare; ar fi un debușeu pentru reîntoarcerea unui detașament de căpșunari cu o anume experiență vestică.
Dr.ing. Ilarie Ion Isac
Citește și Pastila de frumos. „Ion”- fermier
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi… Pământul. Să oprim pulverizarea
0 Comentarii