Nu numai sondajele de opinie prezentate de mass media în ultima perioadă, referitoare la luptele duse în societatea noastră pentru situarea pe trepte ierarhice nemeritate a unora sau altora, dar și evenimentele internaționale recente ce dovedesc cât de mult rău pot face indivizi, ajunși în straie false, să asuprească timp de decenii întregi popoare, toate acestea m-au determinat să mă opresc la tema de față, pe care o socotesc de mare actualitate, mai ales urmare a zdruncinării din temelii, după 2024, a sistemului socio-politic românesc. Mă ajută în tratarea subiectului „Un gând” publicat de eruditul jurnalist Mihai Vlase.
„Această tagmă (a păcălitorilor) este mai vicleană și mai dăunătoare în timp decât tagma jecmănitorilor. Jefuitorii devin repede cunoscuți, disprețuiți și huliți în gura mare (cum se întâmplă adesea cu „aleșii” noștri). După părerea mea, păcălitorii sunt de două feluri: unii, năvalnici, care se înalță, se fac cunoscuți sunând din trâmbițe, bătând în tobe; alții, cei mai mulți, sunt smeriți, ascunși, cu „talent” foarte bine studiat. Păcălitorii din a doua categorie sunt cei mai dăunători, cei mai parșivi, făcându-și din această viclenie o „profesie” onorabilă, venerabilă, înșelând pe timp lung, chiar și după moarte. Cunoscându-și slăbiciunile, se ascund, sau cel puțin nu-și arată chipul din față, cum spune La Bruyère, se lasă zăriți numai cât e nevoie, spre a se impune și se feresc cu dibăcie pentru a nu-și da de gol falsa măreție. Ei au, de fapt, o dublă profesie: una este profesia în domeniu în care lucrează și a doua este „profesia” pe care și-o fac urcând pe căi viclene în ierarhii valorice, reușind să-și creeze un nimb, o aureolă falsă, ocupând apoi prin șiretlicuri locul celor vrednici. Unii ajung să-și dobândească astfel pentru toată viața ranguri, onoruri universitare, academice etc, păcălind însăși societatea în care trăiesc. Cehov prezintă chipul unui astfel de păcălitor în piesa „Unchiul Vanea”; e vorba de personajul Serebreakov, profesor universitar, despre care cumnatul său Voinițki spune: «De douăzeci și cinci de ani bătuți pe muchie, omul acesta ține prelegeri și scrie despre artă fără să înțeleagă o iotă!
De douăzeci și cinci de ani rumegă părerile altora (…), ține prelegeri și scrie despre ceea ce oamenii inteligenți știu de mult, iar pe cei proști nu-i interesează (…). Va să zică, douăzeci și cinci de ani ocupă locul altuia. Și uită-te la el cum calcă, de parcă e semizeu». Și mă gândeam: Câți Serebreakovi n-am avut și nu avem și azi în artă, literatură, în cultură, în universitățile de stat și, mai ales, în universitățile particulare! Da, sunt însă aceia care-și fac o „profesie nobilă” din arta de a păcăli”.
Rândurile de mai sus ne pot sugera în care categorie se pot încadra manifestările din multe instituții-întreprinderi și comunități, începând cu banalii „dătători din coate”, denigratori ai vecinilor și colegilor; până la domeniile de mare amplitudine, cum este cel politic. Evenimentele ultime din spațiul nostru politic l-au deteriorat profund, existând riscul unor „păcălitori” să înșele opinia publică, deturnând drumul democratic stabil, bătătorit. O consemnez ca unul care a trăit atât în extremismul verde, cât și în cel roșu. Viclenia în haine onorabile este otrăvitoare. Din păcate, unele „ecrane media” au intrat ele însele în „tagma păcălitorilor”, prezentându-ne, între altele, în fața lumii întregi, ca un popor muritor de foame. Analizele și responsabilitățile pe această temă majoră să sperăm că se află pe ordinea de zi a instituțiilor competente.
Din nefericire trebuie să semnalez și la noi, în Pitești, o situație care poate fi încadarată în „tagma amintită”, o voi prezenta într-un „Manual de Parvenire-Impostură”, autor Mircea Pungoci, fost salariat la spațiile verzi. Este vorba și de o „Istorie a Simfoniei Lalelelor”, cu multe trucaje și omisiuni, editată în 2009, cu mare efect nefast asupra multor ediții ale Simfoniei.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Cât ne mai iubim pământul?
Citește și Pastila de frumos. Un gând. Elocvenţa tăcerii
0 Comentarii