Urmărind consumul exagerat de energii (după opinia mea), din comunitatea argeșeană, pe marginea unei hotărâri de interes major – Pădurea Trivale – consider de utilitate să fac publice câteva prevederi legislative, chiar constituționale, referitoare la proprietatea asupra pământului. Poate vor avea o contribuție mică la găsirea unei soluții; acestea pot fi multiple, însă una singură fiind cea ideală, „cea adevărată”, iar asta nu poate fi stabilită prin „păreri”, acestea fiind, după Hegel, „gândiri întîmplătoare”, respectiv care se exprimă lejer, despre orice, fără substanță, fără adâncime, pline de ifose”. Se impune fundamentare, bună voință, consens. Nu votul după păreri!
Ce spun documentele: din păcate, art. 135 din actuala Constituție, referitor la proprietate, are numai prevederi de generalitate, fără folos în cazul de față. Mergând în istorie, pe drumul constituirii proprietății funciare, ajungem la promisiunea regelui Ferdinand, făcută luptătorilor-țărani, în Primul Război Mondial, la Marea Reformă Agrară, legiferată în 1921; s-a început la 29 iunie 1917, cu modificarea articolului 19 al Constituției din 1866, text care spune „Prin cauză de utilitate publică se înțelege comunicațiunea, salubritatea publică, lucrările de apărare ale țărei și cele militare, cultural, istoric sau arheologic, de irigațiune, căderi de apă, de secare de bălți, de regulare a cursului apelor, de canalizare, de împădurire, de creare de zone de protecție a pădurilor, de comasare a proprietăților mici, de înființare de așezăminte industriale, construcțiunile de edificii de către Stat, județ sau comună, precum și orice alte lucrări de interes public”. Modificarea esențială adusă art. 19 a constat în acest adaos: „Pentru cauză de utilitate națională se sporește întinderea proprietății rurale țărănești prin expropriererea…”
Citește și Pastila de frumos. Grădina de lângă casă
Considerată drept cea mai adâncă transformare de proprietate din istoria omenirii, cele 6.125.789 ha expropiate au fost trecute, „ca loturi individuale”, țăranilor, îndreptățiți (sau urmașilor acestora). O mare parte a fost destinată și înființării de păduri și pășuni comunale. „Proprietatea devine prin această măsură o funcțiune socială, cultivatorul de pământ devine un delegat al societății, producând toată utilitatea necesară pentru colectivitate”. Concluzia, proprietatea funciară are dublu caracter, privat și public!
Mă întreb dacă justiția românească, împărțind dreptatea în litigiile care privesc retrocedările, are în vedere și acest aspect deosebit?! Aluzie la cele 175 ha, încă în dispută, ale Pădurii Trivale! Mai mult, trebuie remarcată grija strămoșilor noștri față de această folosință a pământului – pădurea, de vreme ce au considerat „împădurirea” și „crearea de zone de protecție a pădurilor” drept „cauze de utilitate publică”, fiind consemnate în Constituție!
Ne putem întreba, cu o gândire mai profundă, câte din actualele păduri – poate la origini și Trivalea – nu sunt rezultatul, în istorie, al unor acțiuni de plantare de interes public! În acest context mi se pare de interes pledoaria pentru „aurul verde”, în presa centrală recentă, a fondatorului platformei civice „Împreună pentru Centura Verde” (București – Ilfov), un argeșean de al nostru din Cepari. Spune acesta: „Funcția principală a pădurilor din jurul localităților este una socială”; „Pentru oameni înseamnă sănătate, terapie, recreere, sport, educație”; „Zona este plămânul verde al orașelor, un fel de aparat natural de aer condiționat”. Cred că avem libertatea, disponibilitatea și obligația de a elabora un proiect particular, unicat, care să transforme podoaba lăsată de Dumnezeu alăturată Piteștiului, pentru comunitate și eternitate, într-o majestuoasă Pădurea Urbană Trivalea.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Înflorirea satului românesc are nevoie de finanţare – credit ieftin
0 Comentarii