Tot mai frecvent, în ultimul timp, în peisajul românesc, în parcuri, în grădinile familiale, apar pete dezagreabile, numeroase plante din specia Thuia, după ce au crescut falnic, 2-3 m înălțime, uneori și peste, se usucă. Mai întâi, câteva ramuri cu frunzele brunificate, urmând, în câțiva ani, uscarea totală a plantelor.
Thuia este una dintre speciile ornamentale cu multiple folosințe în aranjamentele peisagiste și ar fi mare păcat să o pierdem. Aceeași soartă a avut-o și o altă specie ornamentală, utilizată mai ales pentru gardurile vii, este vorba despre Bouxus (merișor), aproape dispărut. Aceeași soartă urmând să o aibă și Thuia, motiv pentru care, constatând totala iresponsabilitate a instituției care chiar în denumire (Salpitflor Green) pare să o aibă în responsabilitate, am apelat la sprijinul unui cercetător cu preocupări în domeniul sănătății plantelor, dna. ing Valentina Isac, de la Mărăcineni, eu nefind în specialitate, pentru a vă prezenta, sumar, câteva informații, cu speranța că vor putea fi de folos.
Mai întâi despre simptome. Adesea se greșește, considerându-se că brunificarea frunzelor de pe unele ramuri superioare este determinată de urinarea câinilor. Aceasta este valabilă pentru câteva ramuri de la baza plantelor, atinse direct de urină, dar care nu pătrunde în ramuri și nu poate cauza uscarea ramurilor dinspre vârful plantelor. Unele carențe minerale sunt luate, de asemenea, drept motive ale simptomelor, destul de rare, de altfel. Cauza adevăratei molime care decimează în ultima perioadă Thuia (provenită din importul de material săditor necontrolat sanitar) o constituie însă distrugerea țesutului ramurilor, dintre scoarță și lemn – cambiu-floem – respectiv vasele liberiene prin care circulă seva elaborată în interiorul plantelor, întrerupând circulația, urmată de brunificare – uscarea ramurilor la care nu mai ajunge seva, deci nici apa cu substanțele hrănitoare pe care le are în disoluție. Cauza cauzelor o constituie o insectă, un gândac care, ironia soartei, deși produce o asemenea „pată dizgrațioasă” în peisajul verde, poartă numele de „gândacul nobil” sau „gândacul bijuterie” și chiar denumirea științifică cu trei variante, în același sens: „Laprodila festiva”; „Ovalisia festiva”; „Lampra festiva”. Este o specie termofilă, frecventă în zonele sudice, dar, din ce în ce mai frecventă, în ultimii ani, și în țara noastră.
Citește și Pastila de frumos. Pământul Argeşului
Biologia – viața dăunătorului. Voi dezvolta capitolul deoarece, numai cunoscând-o, vom putea întreprinde măsuri raționale de prevenire și combatere. Adultul are o culoare verde metalizată, cu 6 pete negre-violet pe spate, de formă ovală, de 0,6–1,2 cm lungime. Larvele, la maturitate, ajung la 1,5–2,5 cm lungime, fără picioare, de culoare crem. Pupele sunt albe, moi, plate. Ciclu biologic. Adulții apar de obicei în mai, ieșind prin găuri din scoarța ramurilor atacate, din pupele în care se transformă larvele după hrănirea acestora, în galerii, timp de 1-3 ani, în funcție de condițiile climatice ale zonei. După apariție, în mai, gândacii se împerechează (copulația) și depun ouăle în crăpăturile scoarței. Este singura perioadă când se află în afara scoarței și putem interveni, cu un insecticid, pentru combatere. Ouăle, odată depuse, după ecloziune pătrund în țesuturi, larvele formând numeroase galerii în care iernează, nemaiputând fi combătute. Se consideră că 8-12 larve pot distruge o întreagă plantă în câțiva ani, galeriile fiind numeroase și pe mari distanțe. Adulții sunt transportați la plantele vecine, la care își depun ouăle. Fenomenul este foarte evident la gardurile vii de thuia, când se usucă și pier, una după alta. Atenție, nu atacă numai toate speciile de thuia (Orientalis, Occidentalis, Plicata), dar și ienupărul, chiparosul ș.a.
Prevenirea – Combaterea. Devreme ce gândacul este prezent în zonă de câțiva ani, cu atac din ce în ce mai frecvent în noi localități, considerăm că nu este cazul să mai așteptăm să apară simptome și la plantele noastre, încă sănătoase, ci, preventiv, să începem aplicarea a 2-3 tratamente, în mai-iulie (când gândacii sunt pe ramuri și depun ouăle), cu un insecticid, Mospilan, Calipso, Decis sau alt produs recomandat în farmaciile fitosanitare, aplicate an de an. În rest, atunci când simptomele deja apar, ramurile atacate trebuie eliminate și arse imediat (nu aruncate!). De asemenea, când mare parte din plantă prezintă ramuri brunificate, fără a mai avea perspective de refacere, se impune eliminarea și arderea. Inocularea insecticidelor în țesuturi și alte metode de mare tehnicitate nu pot fi recomandate marelui public.
Dr. Ing. Ilarie Isac
N.B. Ironia soartei, în unele țări (vezi Germania) gândacul este inclus pe lista roșie, ca specie protejată!
Citește și Pastila de frumos. „România, ruptă-n două”
Citește și Pastila de frumos. Să fie Kyoto?
0 Comentarii