Web Analytics
scris marți, 02.05.2023

Parchetul General a clasat cele două dosare ale Laurei Codruța Kovesi

Parchetul General a anunțat marți într-un comunicat de presă că a clasat cele două dosare ale fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi, deschise de procuroarea Adina Florea de la Secția Specială.

Parchetul General a clasat cele două dosare ale Laurei Codruța Kovesi

Citește și: A murit un cunoscut medic veterinar din Argeș. Rămas bun, Mihai!

Fosta șefă DNA avea un prim dosar înregistrat în martie 2019, chiar în timpul procedurii de selecție a procurorului șef european, iar Kovesi a fost plasată, pentru câteva zile, sub control judiciar și a dat cu subsemnatul la poliție. Kovesi a formulat plângere la Înalta Curte, unde judecătoarea Francesa Vasile a anulat controlul judiciar și a criticat extrem de dur dosarul Adinei Florea. Secția Specială condusă de Adina Florea i-a deschis dosar fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, în care era acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Al doilea dosar privea presupusa coordonare a unui grup infracţional organizat şi complicitate la represiune nedreaptă.

Citește și: Un român de 92 de ani a fost călcat de o mașină pe o autostradă în Ungaria

„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au dispus: 1. Clasarea cauzei față de un fost procuror general al PÎCCJ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, întrucât faptele nu există. 2. Clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și fals în declarații, întrucât faptele nu există. În ceea ce privește alte infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală in rem (lipsirea de libertate în mod ilegal, represiunea nedreaptă, influențarea declarațiilor, fals intelectual, uz de fals, constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și falsul în declarații), în ordonanța de clasare s-a reținut că faptele care se circumscriu conținutului acestor infracțiuni și probele care pot contribui la dovedirea lor nu sunt suficiente pentru a continua cercetările penale”, a transmis Parchetul General.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *