Web Analytics

articol scris miercuri, 06 ianuarie 2021

Parchetul a clasat dosarul penal pe Covid deschis doctorului Felix Sârboiu

# „A fost închis din lipsă de probe și din lipsa bazei”, ne-a spus cunoscutul medic de la Spitalul Județean
În luna aprilie a făcut vâlvă cazul doctorului Felix Sârboiu, șeful Secției Chirurgie Cardio-Vasculară de la Spitalul Județean Pitești, care a fost acuzat atunci că a venit la serviciu bolnav de COVID-19 și că nu s-a testat la timp. Cazul a fost puternic mediatizat la acea vreme. La toate aceste acuzații, medicul Sârboiu a răspuns într-un amplu interviu acordat „Jurnalului de Argeș” chiar de pe patul de spital, după ce a fost confirmat ca infectat pe 15 aprilie și internat la Mioveni. Pe scurt, doctorul a spus atunci că nu el a împrăștiat virusul și că a vrut să se testeze, însă nu a fost informat de nimeni că se pot face teste PCR în spital; că a luat tusea de la copil și era o tuse fără simptome de Covid; că nu exista echipament adecvat pe secție la acea vreme și că nu a infectat pe nimeni din familie, nici pe soție, nici pe copii și nici pe socrii în vârstă, care locuiau cu el. Reamintim că, tot în acea perioadă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a deschis un dosar de cercetare penală în rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Acum aflăm chiar de la doctorul Felix Sârboiu că acest dosar a fost închis de câteva luni. „El a fost închis din lipsă de probe și din lipsa bazei, nu a avut nicio bază, practic, această cercetare care s-a făcut in rem. Nu a existat fapta, iar dosarul s-a închis. Cercetarea se face in rem dacă există cumva vreo faptă care să contravină normelor legale și s-a constat că nu există nicio faptă care să contravină vreunui act normativ la ora actuală în vigoare”, ne-a spus doctorul Sârboiu, contactat telefonic.

Citește și Dr. Felix Sârboiu: ”Dacă eu am infectat spitalul cu Covid, de ce nimeni din familia mea nu e infectat?”

Citește și Cazul Felix Sârboiu: zeci de persoane infectate, dosar penal, şefa DSP demisă şi contre între Dan Manu şi prefectul Soare

Ce spune ordonanța de clasare: „Fapta nu e prevăzută de legea penală”

Iată ce constatări se regăsesc în ordonanța de clasare din 19 octombrie 2020: „După efectuarea actelor de urmărire penală, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Argeș- Serviciul Investigații Criminale au înaintat dosarul cu propunere de clasare, întrucât în cauză există cazul care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16, alin. 1, lit b.c.p.p. Din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate și al referatului cu propunere de clasare rezultă că au fost respectate dispozițiile legale, motivarea soluției fiind temeinică (…)”. Iar la final: ” Dispun clasarea cauzei penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prevăzută de articolul 352 Cod Penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală”.
L-am întrebat pe medicul Felix Sârboiu și despre vaccinul anti-COVID-19, însă doctorul a spus că încă n-a avut timp să își formeze o părere despre vaccin, întrucât a lucrat în toată această perioadă și nu dorește să vorbească în necunoștință de cauză.

Distribuie!

0 Comentarii

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete