Web Analytics

articol scris joi, 17 mai 2012

Până să se „rărească” din funcţie, şefa de la RAR a rărit ghivecele cu flori din instituţie

# După principiul „Pustiiţi holdele şi otrăviţi fântânile”. Pustiiți holdele și otrăviți fântânile, acesta este principiul vechi de secole după care se ghidează și în prezent viteaza directoare a Registrului Auto Român-filiala Argeș, Iulieana Tuță. N-are rost să vă reamintim prea multe amănunte din „mapa” sa profesională, câtă vreme performanțele sale au făcut atâtea valuri de-a lungul timpului, încât au fost gata să tragă la fund definitiv prestigiul instituției. Scandaluri cu transportatorii, dosare de evaziune fiscală, un carusel al datoriilor la bănci, alți creditori, ba chiar și la cămătari, cu toate au împroșcat pete negre pe tabloul general al activității directoarei Tuță. Care s-a ținut însă mândră ca o floare cu spatele politic pe care se lăuda că i-l asigură fostul partid de guvernare, PDL-ul, și în special șefa femeilor pe țară, Sulfina Barbu, feblețea și propteaua Iulieanei.
După ce portocaliii au pierdut puterea, șefa RAR a devenit tot mai conștientă că își va pierde funcția, mai ales că zilele sale la șefie porniseră să fie numărate chiar și sub guvernarea democrat-liberală, sătulă în final să mai închidă ochii la isprăvile sale. Însuși șeful PDL-Argeș, Mircea Andrei, începuse să simtă că evoluțiile Iulieanei Tuță capătă un miros greu pentru partid, dar schimbarea de guvern l-a prins cu procedurile neterminate de înlocuire din funcție a acesteia. În acest fel, „privilegiul” de a o elibera pe doamna Tuță de chinurile funcției se pare că va reveni puterii useliste. Între timp însă, șefa RAR n-a stat degeaba, ci, după cum vom vedea, și-a întregit vitrina managerială cu noi trofee.
Să începem cu partea frumoasă și gingașă a lucrurilor. Chiar dacă stăpânește lumea dură a transportatorilor, Iulieana Tuță nu și-a pierdut sensibilitatea feminină. Dovadă că de 2-3 ani încoace, propriul birou, dar și  alte spații din sediul RAR au fost dotate cu flori care de care mai arătoase, pe măsura sumelor cu care salariații au contribuit în acest scop. Florile au crescut cu spor, bucurând privirile și împrospătând aerul, într-un cuvânt, o frumusețe! Până s-a schimbat guvernul, dată la care, nu mică le-a fost mirarea salariaților să vadă că, brusc, frumoasele ghivece dispar peste noapte, ca spulberate de o tornadă. Explicația a venit însă repede, concretizată prin decizia directoarei Tuță de a face razie prin flori, nu numai în propriul birou, ci și prin ghivecele de pe scări și din holurile instituției, fapt soldat cu dispariția celor mai frumoase exemplare. Curiozitatea angajaților legată de acest fenomen misterios a venit chiar de la doamna șefă, care a lămurit lumea cu duioșie că și Stancu Sotir, președintele-director general al RAR pe țară, este un tip atât de delicat, încât se topește din picioare de emoție, când vede o floare frumoasă. Ca atare, tot ce era disponibil la RAR-Argeș i-a fost dăruit de Iulieana Tuță, nu ca să se topească, Doamne ferește, directorul de tot, ca lumânarea, ci ca să se desfete la maximum, până la extazul floral. De fapt, s-a dovedit științific, ca la pasta de dinți, că directoarea Iulieana Tuță a mai avut și cu alte ocazii grijă de Shogunul de la RAR, ca de pildă atunci când, tot pe bază de donații recoltate de la salariați, fiecare după puterile sale, s-a adunat de-un ceas de mână, oferit de ziua jupânului cel mare, atât de sofisticat, încât doar cuc și pendulă n-avea la activ. Cârcotașii spun că lui Stancu Sotir i-au plăcut atât de mult florile și ceasul dăruite de Iulieana Tuță, încât le-a făcut semne subalternilor de la București să nu mai râdă ca apucații, după ce-au văzut rezultatele evaluărilor profesionale făcute de Iulieana Tuță în cadrul RAR-Argeș. Unde, ca un făcut, în loc să se împartă la 2 notele acordate la nivel local și de la București, deci să facă media aritmetică, totul s-a împărțit la 3, din motive misterioase, ieșind deci o mare varză. Astfel s-a omologat metoda RAR de a face media a două note, împărțindu-le la 3. Lucru cu efect benefic asupra stării de spirit a băieților de la București, care s-au prăpădit de râs, îmbunătățindu-și astfel performanțele profesionale. Tot răul, spre bine deci…

Suport de brad de Crăciun de… 72 de milioane

Este chiar de nestăpânit pasiunea șefei RAR Argeș de a organiza chete printre salariații instituției în scopuri din cele mai diverse. Și, mânca-l-ar mamițica, tot Stancu Sotir pare a fi ținta predilectă a acestora, nu cash, Doamne ferește, ci în natură, adică prin gesturi care să reliefeze pasiunea care i-o poartă RAR-Argeș, în frunte cu Iulieana Tuță, desigur. Chiar de Paști s-au mai pus la comun ceva bănuți, așa încât să ajungă ca să aibă și domn’ director un vinișor bun de la Argeș, care să-i priască de sărbători. Dar practica chetelor are uneori și scopuri locale. Chetă s-a făcut la petrecerea pentru sărbătorile de iarnă, chetă s-a făcut până și pentru plata mașinii ADP care a venit să traseze cu vopsea curtea RAR. Dar dacă tot am adus vorba de sărbători, doamna Tuță a dat chix financiar doar la amenajarea Pomului de Crăciun, pentru care se pare că și-a luat o mare țeapă. Păi, gândiți-vă și dumneavoastră ce brad trebuie să fi fost, câtă vreme numai suportul în care a fost instalat a costat vreo 72 milioane lei vechi. Și, culmea, nu era nici din aur! Din câte am aflat, toate aceste lucruri, dar și multe altele, vor poposi în curând, expuse pe larg, și pe masa noului prefect Cristian Soare, sub forma unui memoriu consistent. Urmând ca prefectul să decidă la final dacă o mai chinuie pe Iulieana Tuță cu greutățile funcției, ori îi dă drumul să scape. Evident că am dorit să vedem și părerea directoarei Tuță despre toate astea. În ciuda apelurilor repetate făcute până la încheierea acestui material, n-am picat pe aceeași lungime de undă cu șefa RAR-Argeș, astfel încât să reușim o convorbire.
Mihai BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz

Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete