Web Analytics
scris vineri, 04.08.2023

„Pachetul de austeritate – măsuri distrugătoare pentru cetățeni și interesul public!” Cartel Alfa anunță conflicte sociale de amploare

„Pachetul de austeritate – măsuri distrugătoare pentru cetățeni și interesul public!” Cartel Alfa anunță conflicte sociale de amploare

Organizațiile membre ale CNS Cartel ALFA s-au întrunit astăzi, 3 august 2023, în ședința extraordinară a Comitetului Confederal, luând act cu profundă îngrijorare de proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, proiect publicat în mass media ca fiind asumat la nivelul Guvernului României, se arată într-un comunicat remis mass media.

„Cu toate că vorbim despre un document neoficial și prezentat pe surse, conținutul său, coroborat cu declarațiile publice ale unor reprezentanți ai guvernului și cu alte proiecte de măsuri publicate vehiculate recent tot pe surse, conturează intenția guvernului de a introduce un pachet de austeritate cu măsuri distrugătoare pentru cetățeni și interesul public.

Așa cum se prezintă situația, este cât se poate de clar că partidele aflate la guvernare nu au niciun interes pentru buna funcționare a economiei și societății, pentru sustenabilitate și pentru bunăstarea cetățenilor, ci sunt exclusiv orientate către prezervarea propriilor privilegii și ale acoliților lor, sacrificând fără scrupule interesul public.

Astfel, dacă ar fi conștientizat că situația este suficient de gravă astfel încât să implice măsuri de austeritate, atunci ar fi început cu exemplul personal și de sus în jos: reduceri semnificative din aparatul guvernamental central supraîncărcat, implementarea deciziei referendumului de reducere a numărului de parlamentari, tăierea subvențiilor publice pentru partidele politice, de la an la an sume din ce în ce mai mari și mai sfidătoare.

Politicienii nu renunță la absolut nimic din privilegiile lor (indemnizații generoase, sedii asigurate, mașini și tot ce înseamnă beneficii asigurate din fonduri publice), în schimb vor să taie fără scrupule din mijloacele de subsisteță ale lucrătorilor, tichete de masă sau indemnizații de hrană, elemente care de cele mai multe ori fac diferența pentru asigurarea nevoilor de bază de la o lună la alta.

Citește și FNS PRO.ASIST: Adoptarea ordonanței austerității va duce la grave derapaje în sistemul public de asistență socială !

Mai mult decât atât, așa cum indică proiectul de lege, politicienii încearcă să utilizeze contextul de criză pentru a mai reduce din bunurile publice și a le pune la cheremul deciziei sau conjuncturii politice locale. Intenția de trecere a unor servicii centralizate, în domeniul sanitar veterinar și de siguranța alimentelor sau al asistenței sociale va duce la destructurarea acestora, haos instituțional, probleme cu respectarea legislației comune europene. În spatele unei eventuale “eficientizări” economice – de fapt trecerea unor servicii de la administrația centrală către administrația locală, fără asigurarea unor surse de finanțare –  se realizează o politizare care nu mai poate fi controlată.

Costurile sau aș- zisele economii realizate prin destructurarea unor domenii de activitate centralizată vor fi achitate tot de cetățeni și agenții economici mici și mijlocii, prin erodarea unor servicii publice. În cazul unor epidemii, contaminări, acțiuni de fraudă, ce capacitate de intervenție în domeniul siguranței alimentelor vor avea niște agenții județene, necoordonate, aflate în subordinea Consiliilor Județene și finanțate incert? 

În final, economiile preconizate prin intermediul acestor măsuri nu rezolvă nimic, cu atât mai mult cu cât, prin decizia CCR de zilele trecute, se pierd dintr-un foc milioane din fondurile alocate României prin PNRR.

Având în vedere cele expuse, cerem Guvernului României să denunțe oficial proiectul de OUG apărut în spațiul public și să demareze de urgență consultări cu partenerii sociali la nivelul fiecărui sector de activitate privind propunerile de măsuri pentru încadrarea în limitele de deficit bugetar. Înaintarea cu proiectul de măsuri vehiculat public constituie premisele declanșării unor conflicte sociale de amploare”, anunță sindicaliștii de la Cartel Alfa.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...