Web Analytics
scris miercuri, 15.01.2014

Ovidiu Scobai, multiplul campion de raliuri de la Dacia

După 41 de ani de activitate în uzina de la Mioveni, argeşeanul Ovidiu Scobai a ieşit în urmă cu câţiva ani la pensie mândru că a obţinut 14 titluri de campion naţional de rally şi a demarat numeroase proiecte pe care le-a dus la bun sfârşit. Apogeul carierei sale automobilistice s-a consumat în anul 1985, atunci când a câştigat etapa din Portugalia a campionatului mondial. Scobai a luat parte la testele de prelansare pentru Renault 21 şi în anul 1978  a reuşit să înfiinţeze departamentul „Competiţii” de la uzina Dacia.

Ovidiu Scobai,  multiplul campion  de raliuri de la Dacia

A fost vicecampion naţional de atletism

Născut pe plaiuri braşovene la 14 noiembrie 1946, Ovidiu Scobai a trăit o adolescenţă în care muzica, atletismul şi atracţia faţă de motorsport şi-au pus puternic amprenta. Tânărul de atunci şi-a dezvoltat în paralel pasiunile, ajungând să facă performanţă. În copilărie, Ovidiu Scobai a studiat pianul, în clasele primare, iar în gimnaziu vioara şi contrabasul. „Am încheiat cu chitara, ca instrument la purtător, în timp ce mă pregăteam să devin inginer şi nu… muzician”, a povestit la un moment dat pilotul. Scobai a urmat Liceul Sportiv, devenind vicecampion naţional de atletism la 800 metri şi în paralel a studiat şi la Liceul de Muzică din Braşov, ajungând să cânte la Filarmonica din acest oraş, la contrabas, iar apoi s-a alăturat, pentru scurtă vreme, formaţiei „Mondial”, cunoscută pentru piesele „Iubire, bibelou de porţelan” şi „Atât de fragedă”. Pasiunea pentru muzică i-a moştenit-o fiul său, care cântă la chitară. Ovidiu Scobai a intrat în echipa de la uzina Dacia în 1969, pe vremea când avea doar 22 de ani, ca proaspăt absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Bucureşti. Atunci a luat parte la testele de prelansare pentru Renault 21 la Putna, în judeţul Suceava. După cum însuşi a mărturisit, un director francez de la vremea aceea i-a inoculat „microbul” pentru curse.

A reuşit să înfiinţeze departamentul „Competiţii” de la Dacia

În 1978, pilotul a reuşit să înfiinţeze departamentul „Competiţii” de la Dacia, participarea la raliuri fiind subvenţionată prin vânzarea de kit-uri pentru modele speciale „sport-stradă”, comercializate şi în afara României. De-a lungul carierei de pilot, Ovidiu Scobai a reuşit să adune în palmaresul său 14 titluri individuale de campion ca pilot şi copilot. Şirul victoriilor obţinute cu echipa de „Competiţii” de la Dacia, pe care a coordonat-o din 1978 până în 1992, l-a pierdut însă. Demn de reţinut că primul titlu câştigat a fost în 1972 cu maşina proprie, la viteză în coastă, dar anul de graţie a fost 1985, când a obţinut titlul de vicecampion mondial, la concurenţă directă cu Skoda. Toate aceste rezultate le-a obţinut prin pasiune, spirit de echipă, puterea de a-şi asuma riscuri şi ambiţia de care a dat dovadă. „Toate rezultatele automobilistice internaţionale au constituit momente de maxim, mai ales că au fost clădite pe rezultate naţionale. Douăzeci de ani de competiţii auto mi-au adus foarte multe momente frumoase şi nu numai”. Pilotul de curse a transmis pasiunea sa mai departe tinerilor care i-au fost aproape de-a lungul timpului, unii dintre ei devenind copiloţi de succes.

A lucrat la dezvoltarea modelului Dacia Nova

Ovidiu Scobai, renumitul pilot de la Dacia a obţinut ultimul titlu de campion în 1992, când s-a retras din motorsport către problemele uzinei, lucrând la dezvoltarea modelului Dacia Nova. Protagonistul nostru a ieşit la pensie din cadrul Direcţiei Fiabilitate şi Incidentologie de la Dacia-Renault. „Îmi plac foarte mult muzica clasică şi cea uşoară. În timpul liber îmi place să călătoresc atât în ţară, cât şi în străinătate, să vizitez locuri noi. Pasiunea mea este sportul, în general, dar în special competiţiile şi automobilismul, a mai declarat argeşeanul nostru. Dacia, la Mioveni, în 1969, când am absolvit eu Facultatea de Electrotehnică din Bucureşti, a fost o reală provocare. La momentul respectiv, a fost şi o soluţie pentru locuinţă, căci socrii mei, regretatul preot paroh Constantin Frânculescu şi soţia locuiau în Mioveni”, a conchis campionul.
”Trebuie totuşi să recunosc că cea mai emoţionantă şi cea mai ieşită din comun experienţă a fost în anul în care am câştigat etapa din Portugalia a campionatului mondial din 1985 – a fost cea mai lungă senzaţie de beatitudine pe care am avut-o în cursul norocului de a obţine asemenea rezultate. Au fost şi dezamăgiri, dar astea au fost mai puţine. Un alt moment special, dar complet diferit a fost în Algeria, la campionatul din 1984: deşert, alt gen de oameni, însăşi acţiunea a fost sportivo- comercială.”

”Posibilităţile după ‘89 au fost mai largi, dar modul de lucru era mai incitant înainte de revoluţie, pentru că întotdeauna când nu ai voie să faci şi totuşi reuşeşti, satisfacţia e mult mai mare decât atunci când ţi se permite să faci un lucru. Până în ‘89 nu aveai voie să pleci din ţară… Ne-am făcut „actori în scenă” şi în felul ăsta am putut ieşi din ţară, când alţii nu puteau.”

”În 1995, am făcut pregătirea de vânzare, cum s-ar spune, pentru Dacia Nova. Şansa mi-a oferit-o Constantin Stroe că m-a chemat aici, iar punerea în vânzare, comercializarea a fost într-adevăr o aventură. Din momentul în care a fost gata prototipul, munca a fost cumplită ca să devină comercializabilă. Ca gândire, era într-adevăr un proiect de avangardă. Totul a fost o provocare, a fost foarte ambiţios proiectul de lansare pentru ’95, dar la fel de adevărat e că: „Dacă vrei cu adevărat, poţi!”

(Ovidiu Scobai- decupaje dintr-un interviu acordat site-ului oficial Dacia în anul 2011)
M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...