În weekendul 17-19 septembrie, orașul Mioveni a fost gazda evenimentului Ordessos Fest, o aventură inedită în lumea antică, întoarcerea în timp cu două milenii în urmă, în vremea dacilor și romanilor, vremurile în care trăiau, luptau și munceau strămoșii noștri. Scopul principal al festivalului, aflat la a doua ediție, a fost promovarea patrimoniului dacic într-o manieră modernă.
Citește și Festivalul “Transalutanus Fest”, Jidova 2021, ediția I, în perioada 08-10 octombrie
Vineri, 17 septembrie, a fost organizată o paradă cu torțe în centrul orașului Mioveni. Participanții, cuceritorii romani și vitejii daci, aveau arme antice, armuri strălucitoare, coifuri, zale și podoabe manufacturate. Sâmbătă, pe platoul Făget au fost numeroase ateliere demonstrative și interactive (gastronomie, țesut, olărit, fierărie, pielărie, zale, monetărie), dar și lupte de gladiatori. Duminică, în tabăra amenajată în Zona de picnic Faget, cei prezenți au putut admira dansurile nimfelor dace și demonstrațiile militare dacice și romane. Punctul culminant al zilei a fost reprezentat de luptele gladiatorilor și triatlonul antic.
Festivalul a fost organizat de către Asociația Historia Renascita, cu sprijinul Centrului Cultural, Consiliului Local Mioveni și SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL, și s-a desfășurat cu respectarea normelor impuse de situația pandemică.
M.S.
Citește și O luptă între daci şi romani va fi reconstituită la Mioveni
0 Comentarii