Web Analytics

Ong-iști blocați pe Fb de instituții publice pentru întrebări incomode ce îl vizau pe Brînzea

de | 19.09.2019 14:54 | Actualitate

În urma protestului inedit organizat luni, 16 septembrie, în mediul online, „Dă jos hoțu’ challenge”, unde oamenii puneau întrebări referitoare la situația gravă din Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” și la directorul adjunct al acestuia, preotul Nicolae Brânzea, pe paginile de Facebook ale principalelor instituții ale statului, o parte dintre utilizatori au fost blocați și li s-au șters comentariile. Informația a apărut pe site-ul www.infoprut.ro și a fost preluată de agenția de presă pentru românii de pretutindeni, Romanian Global News. „Singurele instituții care, cu respect pentru cetățean și lege, NU au blocat accesul cetățenilor la formularea de întrebări, postarea de articole etc., în zona de comentarii, pe paginile lor de Facebook (care sunt pagini instituționale), respectându-le astfel un drept constituțional fundamental – dreptul la liberă exprimare (art. 30 din Constituția României), au fost Guvernul României și instituția primului-ministru (pagina de Facebook a doamnei premier Viorica Dăncilă). La polul opus se situează Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, care, în disprețul legii și al cetățeanului, au considerat de cuviință să șteargă toate comentariile, deși absolut civilizate, lăsându-le exclusiv pe cele laudative… În anul 2019 „cenzura nu mai poate avea loc, excepție făcând situațiile în care se încalcă norme legale sau bunele moravuri”, a scris un utilizator, cerând dreptul la liberă exprimare pentru cei care au ales să protesteze astfel, pe Internet. Printre zecile de comentarii postate pe paginile de Facebook ale Guvernului României, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni sunt și acestea: „Cum va fi recuperat banul public cheltuit în plus prin acordarea cu de la sine putere, de către directorul adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Nicolae Brînzea, a unui salariu de 17 275 lei lunar, în condițiile în care legea stabilea 10.880 lei salariul maxim.  De ce directorul adjunct Brînzea a dat în judecată Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” întrucât nu a dorit să respecte decizia directorului general de a regla sumele plătite necuvenit? Banii cheltuiți aiurea trebuie recuperați, să nu uităm că Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” este instituție publică, aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”. „Cât timp veți mai tolera la conducerea instituțiilor de stat hoți și bolnavi închipuiți, ca Brînzea de la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi?”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii