Ambasada României la Washington omagiază astăzi trecerea a 20 de ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Într-un mesaj video dedicat comemorării, ambasadorul României, Andrei Muraru, alături de diplomați ai ambasadei aduc un omagiu celor căzuți, dar și eroilor unuia dintre cele mai tragice momente ale istoriei recente:
“Ne amintim și onorăm curajul celor care au ajuns primii la locul atentatelor și sacrificiul suprem al eroilor care s-au pus în pericol pentru a salva vieți. Ne amintim și onorăm puterea și rezistența poporului american, în fața durerii și pierderii.
A fost mai mult decât un atac împotriva Americii. A fost un atac împotriva lumii libere, împotriva valorilor și idealurilor pe care le împărtășim cu toții: libertate, compasiune, demnitate, umanitate. A fost un atac asupra civilizației.
Promisiunea poporului american de a „nu uita niciodată” este acum o promisiune a tuturor celor care prețuiesc libertatea, democrația și drepturile omului.
România rămâne solidară cu Statele Unite și poporul american în această zi de comemorare. Nu vom uita niciodată”, se arată în mesajul Ambasadei României la Washington.
Reamintim că în atentatele petrecute acum 20 de ani și-au pierdut viața peste 3.000 de oameni, între care și cinci români: Eugen Gabriel Lazar, Corina Stan, Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean, Ana Fosteris.
Mesajul video poate fi vizionat pe contul de Facebook al ambasadei, la adresa: https://www.facebook.com/romanian.embassy.us
Ambasada României în Statele Unite ale Americii
0 Comentarii