Născută la 4 august 1890, la Mănăstirea Nămăești, Argeș, unde părinții săi erau retrași peste vară. Olga Greceanu a fost o mare pictoriță, dar și romancieră. La origini, se trăgea din marea aristocrație poloneză și germană (familia Șeșevski). A învățat la Nămăești și București, după care Olga Greceanu a studiat pictura la Liège (Belgia) și Paris.
Olga a purtat numele după căsătoria sa cu Nicolae Greceanu, fostul său coleg de la Politehnica București.
Mare specialistă în fresce, a înfrumusețat Bucureștiul interbelic cu numeroase lucrări. Dar și în multe alte localități din țară a făcut la fel (precum cula de la Măldărești – Vâlcea, dar și Mănăstirea Nămăești), deși lucrările sale, în perioada comunistă, au fost… văruite după ce a fost condamnată în lotul „Rugului aprins”! Nu a contat că a realizat prima culă din țară, cea din Vâlcea, de la Măldărești, în 1934. Filmele „Drumul oaselor” (1980), „Trandafirul galben” (1982) s-au filmat acolo!
A scris mai multe cărți de specialitate, precum „Compoziția murală: Legile și tehnica ei” (1935), „Specificul național în pictură” (1939), „Femeile pictor de altădată” (1943), „Dicționarul zugravilor de subțire, monahi și mireni” (tipărit post-mortem, în 2012).
Dar și reflecții religioase, mai ales că a fost singura femeie acceptată în „Rugul aprins”, condus de Sandu Tudor, mișcare ortodoxistă care a trecut prin temnițele comuniste, fiindcă fiecare membru combătea comunismul, acuzația fiind aceea de misticism.
După desființarea întâlnirilor de la Mănăstirea Antim, fapt petrecut în anii 1948-’49, participanții Rugului Aprins se întâlneau, de această dată aleatoriu și mai discret, în casele câtorva membri, precum Olga Greceanu, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu sau Constantin Joja.
Romanul Olgăi Greceanu, „Ura care ucide”, publicat abia în anul 2000 (autoarea a decedat la 17 noiembrie 1978), urmărește drumul sinuos al unei persoane (și personaj) într-o viață zbuciumată. Din volumul său „Mărturie în cuvânt și chip”, cititorul va putea înţelege complexitatea fenomenului, unic în istorie, până în zilele noastre, acela al coborârii firii dumnezeieşti în chip de fiu al omului, spre a-l îndumnezei, incapacitatea celui din urmă de a se ridica din materialitatea care I-a subjugat fiinţa, şi nu în ultimul rând adâncimea tainică a sufletului, ca unică şi adevarată Împărăţie a lui Dumnezeu, cea care îl va recunoaşte fără argumente ştiinţifice.
După cum scriu unii biografi, a murit cu pensula în mână, pe când lucra pe schelele Schitului Darvari din București, la 86 de ani. Vârstă la care, cei care o prind, își așteaptă, în parc, pensia…
În 2007, a apărut, postum, volumul „Ansamblul urban medieval Pitești”, o lucrare fundamentală, fără egal încă. Aaa, că mulți istorici locali fură din această carte fără să o citeze e altă problemă…
Din păcate, Piteștiul și Argeșul nu și-au revendicat-o, fiind încă ne(re)cunoscută pe la noi. O aducem în atenție, e și acesta rostul nostru, nu doar pentru a informa, ci și, tot normal, pentru a lua atitudine. Cine știe, poate cineva a cunoscut-o, mai ales pictorii, mai adaugă o amintire… Sau istoricul Petre Popa, Olga Greceanu fiind cea care a realizat prima frescă murală de la Mausoleul Mateiaș, plus amplasarea unor obiecte istorice, mausoleu realizat prin eforturile enciclopedistului Petre Popa…
Să te naști în Argeș, să faci și să scrii atâtea despre Argeș, iar Argeșul să te uite, în frunte cu oamenii de cultură, nu e ok! De la politicienii așteptăm un nume de stradă, altceva nu pot face. Eventual să-i retipărească opera… Măcar volumul magistral despre Pitești, apărut prin grija mult regretatei Mariana Șenilă-Vasiliu…
Citește și Noapte de poezie la fântâna muzicală
Citește și Reorganizare. Centrul „Doina Argeșului” devine instituție de spectacole
0 Comentarii