Web Analytics

Obiectivele de investiţii prinse în bugetul pentru anul 2016 la Ştefăneşti

de | 20.04.2016 17:30 | Politica si Administratie

Mihail Dorin Bărbuceanu, primarul orașului Ștefănești a efectuat o sinteză a stadiului în care se află obiectivele de investiţii prinse în bugetul pentru anul 2016. Astfel, pe lângă lucrările de extindere a covorului asfaltic şi lucrările la bazele sportive din oraş, primarul Ştefăneştiului ne-a declarat că se va reface sala de spectacole din fostul cinematograf Ştefăneşti, se va extinde Grădiniţa de la Valea Mare și reţeaua de iluminat va fi extinsă şi modernizată.

„Se va reface sala de spectacole din fostul cinematograf Ştefăneşti”

„În ceea ce priveşte capitolul Cultură-Culte, a spus Bărbuceanu, ca în fiecare an, ne-am îndreptat atenţia atât asupra lăcaşelor de cult şi a problemelor pe care acestea le au, cât şi pentru refacerea sau crearea locurilor necesare punerii în valoare a obiectivelor culturale, de modernizare a lăcaşelor şi a monumentelor de pe teritoriul localităţii. Ca şi în cazul lucrărilor de asfaltare a drumurilor publice, aflate în acest moment în atenţia şi sub influenţa extinderii reţelelor de apă şi canalizare, şi proiectul de amenajare a monumentului din centrul localităţii (lângă Primărie) va fi derulat după data de 30 iunie. De asemenea, o dată cu finalizarea ultimei utilităţi, respectiv reţeaua de încălzire din Clubul situat în zona Blocuri, în atenţia noastră a intrat accesarea unui program care să permită refacerea sălii de spectacole (fostul cinematograf Ştefăneşti) şi care să permită ca locuitorii din această zonă să poată deveni beneficiarii unui loc în care pot viziona filme, spectacole sau alt tip de activităţi cultural- educative”.

„Se extinde Grădiniţa de la Valea Mare”

„La capitolul Învăţământ, ne-a mai spus primarul de la Ștefănești, în afară de reparaţiile curente (în fiecare an se intervine unde este nevoie, pentru o igienizare, pentru o intervenţie la reţele sau pentru mici reparaţii ce pot apărea în infrastructura lăcaşelor ce adăpostesc sistemul de învăţământ), au fost alocate sumele necesare solicitate de unitatea de învăţământ „Constantin Brâncoveanu”, zona Valea Mare, pentru extinderea Grădiniţei acestei unităţi, spaţiile actuale nemaifăcând faţă numărului de preşcolari. Pentru acest motiv s-a considerat că este mai bine să se construiască încă un corp de clădire care să satisfacă solicitările făcute şi, în acelaşi timp, am considerat că este bine de realizat grupuri sanitare moderne care să corespundă şi să facă faţă cerinţelor în orice anotimp. Lucrarea este în stadiul de proiect, urmând ca în etapa următoare să fie scoasă la licitaţie, astfel încât corpul de clădire să fie ridicat într-o proporţie cât mai mare în perioada de vacanţă şcolară, pentru a nu afecta începerea noului an şcolar”.

„Reţeaua de iluminat va fi extinsă şi modernizată”

„La capitolul Servicii şi Dezvoltare Publică s-au alocat fondurile necesare extinderii şi modernizării reţelei de iluminat, a punctat edilul. Se va face această investiţie în contextul în care în oraşul Ştefăneşti apar mereu noi şi noi străzi care trebuie preluate în domeniul public, iar pe strada Sticlelor, în zona industrială, este de maximă urgenţă realizarea reţelei de iluminat care să permită acelora care doresc să investească într-un business pe zona respectivă să aibă condiţii optime de funcţionare. Întrucât şi anul 2016, conform Legii 165/2013 permite continuarea realizării documentaţiilor în vederea obţinerii Titlului de Proprietate, vom continua cu realizarea documentaţiilor pentru Planurile Parcelare, documentaţiilor de cadastrare a drumurilor publice de pe teritoriul localităţii. Referitor la drumuri, pentru că unele utilaje din dotarea micului ADP ce deserveşte localitatea sunt depăşite ca perioadă de funcţionare, am demarat procedurile de achiziţie a unor utilaje necesare atât în perioada de iarnă, pentru a fi utilizate în cadrul mecanismului de deszăpezire, cât şi în restul anului, pentru a veni în sprijinul lucrărilor ce se desfăşoară cu beneficiarii Legii 416 pentru curăţenia şanţurilor, decolmatare şi igienizarea pâraielor şi a altor zone de pe teritoriul localităţii”.  M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole