Web Analytics
scris luni, 06.09.2021

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Marie Mică

Creştinii sărbătoresc miercuri ( 08 septembrie 2021) Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie. Peste 2 milioane de români poartă numele de Maria şi Marian ori derivate ale acestora.

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Marie Mică

CITEȘTE ȘI: Zilele Culturii Palestiniene la Pitești

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

CITEȘTE ȘI: 1.035 de cazuri noi înregistrate, în România. Află situația pe județe

Multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova şi Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic. Una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, care se află pe strada Trei Scaune, are şi ea ca hram Naşterea Maicii Domnului, alături de alte locaşuri de cult din Capitală.

CITEȘTE ȘI: Circulație întreruptă pe A1 din cauza unui incendiu la un autotren

În Arhiepiscopia Iaşilor, îşi prăznuiesc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri – Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele. În Iaşi, cel mai cunoscut locaş de cult închinat Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari.

În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din judeţul Galaţi. Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...