Toate bisericile din Argeş oficiază slujbe religioase de prăznuire a marilor sărbători creştine ale Bobotezei şi Sfântului Ioan Botezătorul, prin care se intră într-un nou ciclu al anului care abia a început. Cu prilejul sfinţirii apei şi a celebrării Sf. Ioan, mii de credincioşi şi pelerini din toată ţara se adună în fiecare an la Mănăstirea din Curtea de Argeş pentru a asculta slujba oficiată de ÎPS Calinic şi a fi stropiţi de către acesta cu agheasmă sfinţită de Bobotează, dar şi pentru a se ruga şi a lua acasă apa făcătoare de minuni. Cu toate că pentru a putea lua o sticlă de agheasmă credincioşii trebuie să stea preţ de câteva ore la cozi infernale, aceştia vin din diferite părţi ale ţării. Nici la celelalte biserici creştin-ortodoxe din judeţ credincioşii nu lipsesc de la slujbele oficiate de soborul de preoţi, atât de Bobotează, cât şi în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, al cărui nume este purtat de aproximativ 1,7 milioane de români.
Procesiune spre un lac, râu, sau vreun izvor
După liturghie, pe 6 ianuarie, în unele localităţi argeşene preotul împreună cu enoriaşii face o procesiune spre un lac, râu, sau vreun izvor, pentru slujba Sfinţirii Apei. Când începe slujba, vânătorii şi pădurarii satului împuşcă peste ape, ca să alunge duhurile necurate. În vremurile noastre, acest obicei a fost păstrat doar prin semnificaţia festivă a unui foc de artificii. Dacă este destul de frig, se pregăteşte o cruce de gheaţă, pentru a marca locul slujbei, iar la sfârşit preotul aruncă în apă o cruce din lemn pe care feciorii satului se grăbesc să o scoată chiar dacă afară este ger de crapă pietrele. Se spune că în ziua aceea toate apele pământului sunt sfinţite. De aceea, în unele zone, femeile nu spală rufe preţ de opt zile după Bobotează, până la sfârşitul praznicului. Boboteaza era asociată în vechime cu gerul, însă datina străveche nu ţine cont de numărul gradelor. Chiar dacă puţini mai respectă tradiţia, ea nu a căzut în uitare. În unele sate, oamenii pregătesc Boboteaza prin manifestări specifice tuturor sărbătorilor, izvorâte din tradiţiile populare. Se colindă, se fac şi se prind farmece şi descântece, se află ursitul, se fac proorociri ale timpului şi belşugului din noul an.
Boboteaza marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou
Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte aşadar botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. Biblia vorbeşte despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, făcută din păr de cămilă. El purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţişându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu părul lung şi barbă aspră. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-şi mărturisească păcatele şi să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el, adică Iisus îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Vestind venirea lui Iisus Hristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare şi mai puternic decât el. Sfânta Evanghelie ne povesteşte că şi Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul român a păstrat multe tradiţii în legătură cu această zi. De exemplu, în localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obişnuieşte ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele şi casele. În tradiţia populară românească, Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobişnuite. Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoţite de tot felul de strigături şi zgomote. Toate acestea au în general un rol de curăţire şi de îndepărtare a răului. Tradiţia ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu.
Sfinţirea caselor de Bobotează
Începând cu primele zile ale anului, slujitorii sfintelor altare merg şi sfinţesc casele oamenilor prin stropire cu apă sfinţită şi vestesc Botezul lui Hristos. Sfinţirea caselor credincioşilor se face prin stropirea cu aghiasmă mare în ajunul Bobotezei şi prin slujba sfeştaniei ce se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi care se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului se face simţită în vreun fel în casă. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă ca: „apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh”, „pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire”, „pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică” şi pentru ca „prin gustarea şi stropirea cu apă sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală închinăciunea patimilor”. Termenul „aghiasmă” vine de la cuvântul grecesc „aghiasmos”, care îşi are originea în cuvântul „aghios” (sfânt). ”Aghiasmos” se poate traduce şi ca slujba de sfinţire, dar şi ca apă sfinţită. Astfel, atunci când spunem „voi face o aghiasmă”, înţelegem slujbă, iar când spunem ”voi bea un pic de aghiasmă”, ne referim la apa sfinţită.
Ajunul Bobotezei, zi de post negru
În Ajunul Bobotezei se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Canoanele Bisericii învaţă ca în Ajunul Bobotezei să se ajuneze total, iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Astăzi, creştinii postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită şi anume Agheasma Mare. Cu Agh
easma Mare se stropesc casele credincioşilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.
(Marius IONEL)
0 Comentarii