Joi, 23 octombrie, Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Argeș a găzduit lansarea romanelor „La început a fost minciuna”, autoare – Oana Heller – și „Acasă, toamna”, scris de Ion Stoica, ambele publicate la Editura Ecou transilvan, din Cluj. Interesantă alegerea editurii, aceea de a prezenta împreună volumele. Pe lângă faptul că pe autori îi despart decenii de experiență și de înțelegere, cărțile vorbesc, în limbi diferite, despre teme care antrenează categorii de cititori cu grad mic de compatibilitate, în ceea ce privește mizele existențiale.
Oana Heller, care nu a împlinit încă 25 de ani, atacă subiecte sensibile pentru societatea românească: relațiile homosexuale, raporturile extrem de complicate care se stabilesc, se țes subteran, adesea împotriva oricărei logici, între violator și victima violului, ideea de relație în general, în contextul alienării din zilele noastre. Autoarea a venit însoțită de Maria Heller, la fel de tânără, alături de care își scrie cărțile.
„Acasă, toamna” este romanul privirii înapoi, al înțelegerii prezentului plecând de la această așezare sufletească. Prof. univ. dr. Ion Stoica, în vârstă de 81 de ani, abordează teme consacrate: rolul legendei și al eroului în conștiința comunitară, rolul amintirii ca formulă terapeutică și expiatoare, exilul, în condițiile regimului totalitar, inadecvarea la noua patrie, în ultimă instanță, aceeași înstrăinare care ne macină ființa până la os.
Denisa Popescu Martin

Acum. Orchestra Filarmonicii Pitești în concert la Sibiu
În această seară, la Sibiu, în Piața Mare, are loc Festivalul de muzică clasică "Classics for...
0 Comentarii