„Oamenii au ajuns să facă puşcărie pe vorbe”

de | 28.10.2010 19:56 | Actualitate

# Declară Camelia Bădulescu, directorul săptămânalului Ancheta
# Mai sunt câteva zile până la apariţia noului Catalog al ziarului „Ancheta” cu cei mai puternici oameni ai Argeşului pe 2010. Mai putem vorbi de oameni puternici în Argeş, pe vreme de criză? În ce constă puterea lor?
– În primul rând, tocmai în capacitatea de a învinge vremurile pe care le trăim, de a supravieţui crizei, în abilitatea acestor oameni de a se regăsi încă – în ciuda contextului politico-economic dezastruos – în prima linie a domeniilor pe care le reprezintă. Criza s-a dovedit o bună oportunitate pentru a fi cernute valorile, pentru o delimitare între personalităţile de succes şi oportunişti, o delimitare de care aveam, în fond, nevoie disperată ca societate. În ce constă puterea lor? În capacitatea de a menţine locuri de muncă, de a plăti impozite, leasing-uri şi bănci, de a lupta şi de a învinge pe o piaţă care este pe cât de săracă, pe atât de puternic concurenţială, în cazul oamenilor de afaceri. În responsabilitatea şi presiunea funcţiilor publice în vremuri grele pentru sistemul de stat – în cazul primarilor sau şefilor de instituţii, în putere de influenţă, de decizie şi în vizibilitatea actului politic pentru reprezentanţii partidelor. În general, în forţa de a supravieţui şi de a face, pe alocuri, performanţă în vremuri închinate eşecului. „Catalogul celor mai puternici oameni din Argeş” este un produs de colecţie, un produs care trebuie studiat cu atenţie, care trebuie consumat. Teoretic, este o radiografie a succesului. Practic, din ea răzbate un mesaj mai adânc de atât: un mesaj despre preţul puterii, despre tipul de oameni din care este plămădită elita Argeşului, despre modul în care aceşti oameni îşi percep şi îşi selectează propriii lideri, formali sau informali.
# Ce diferenţe aţi sesizat, faţă de 2009?
– În primul rând, am constatat o separare clară a apelor în ceea ce priveşte zona de influenţă din viaţa politică locală. Lecturând catalogul veţi înţelege mai limpede despre ce e vorba. În al doilea rând, am remarcat o schimbare de atitudine, naturală de altfel în contextul financiar actual, în ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii sistemului privat, o schimbare constând în mai multă precauţie, mai multă modestie, mai multă analiză şi mai puţină matematică. Un alt aspect important îl reprezintă interesul din ce în ce mai mare pe care l-au manifestat furnizorii de publicitate în a-şi promova  clienţii în asemenea produse de nişă, niţel elitiste. E un fenomen de urmărit.

„Partidele nu mai au doctrine”

# Anul 2010 tocmai se încheie. V-am ruga să faceţi o radiografie succintă a vieţii politice şi economice, aşa cum se prezintă astăzi.
– Viaţa politică este ombilical legată, la acest moment, de evoluţia contextului economic. Toată politica românească, toate mesajele acestei lumi se raportează strict la problemele de natură financiară şi la consecinţele acestora asupra populaţiei. Partidele nu mai au doctrine, au planuri de redresare. Politicienii nu mai au discurs, ci dialog cu sindicatele. Cetăţeanul nu mai judecă oamenii politici, ci pe călăii de salarii sau vânzătorii de iluzii. PDL plăteşte preţul disperării cu care şi-a dorit să guverneze de unul singur, fără a avea nici echipa şi nici resursele necesare unui asemenea gest politic în cele mai grele vremuri ale economiei româneşti. Nu sunt pregătită să le plâng de milă deocamdată. PSD ar câştiga detaşat dacă mâine ar fi alegeri anticipate. În alte condiţii, face doar animaţie, neavând – din  punctul meu de vedere – nici cea mai mică intenţie reală de a intra acum, în pragul iernii şi în ditamai sărăcia bugetară, la guvernare. Liberalii sunt cam în aceeaşi situaţie, cu menţiunea că ei nu au şansele electorale pe care le are PSD-ul, ci au, în mod obligatoriu, nevoie de un aliat. În acest sens, niciuna dintre variantele PDL sau PSD nu-i onorează în faţa electoratului propriu, şi aşa derutat după evoluţia de la prezidenţiale.  În plan local, avem parte de o reflecţie a situaţiei de mai sus. Pedeliştii încearcă, parcă în ciuda vântului, să-şi consolideze poziţia la nivel judeţean folosind tot arsenalul aflat la dispoziţia puterii şi se disciplinează vizibil ca partid. Cam la spartul târgului, dacă mă întrebaţi pe mine. Constantin Nicolescu – căci restul pesediştilor sunt cam invizibili de când nu mai e ciolan de ros – aşteaptă strategic un moment politic pentru care a întors deja clepsidra, refuzând tacticos să răspundă provocărilor întrucât un război deschis ar putea adânci pentru el un alt tip de probleme, altele decât cele politice. La liberali, Iani Popa beneficiază de toate auspiciile de care are nevoie pentru a-şi consolida poziţia în filială. Dacă schimbarea de gardă ar fi survenit într-un mandat în care PNL-ul era la guvernare, viaţa tânărului preşedinte ar fi fost înzecit mai complicată decât e acum.
# Legat de presă, cum se vede prin ochiul jurnalistului peisajul media argeşean, cu bunele şi relele sale?
– Aproape normal, în limitele normalităţii pe care o traversăm cu toţii astăzi. Presarii nu fac nicio diferenţă faţă de celelalte sectoare. Sunt câteva structuri media care există şi foarte multe care ies, dar nu există. La capitolul celor mai bune lucruri, aş consemna experienţa dobândită în timp şi confirmată prin rezultate, talentul unora dintre peniţele locale, efortul principalilor operatori de a păstra un echilibru politico-mediatic, juridic şi deontologic, asumarea rolului social şi onorarea lui, în cele mai multe dintre cazuri. La polul opus, se plasează oportuniştii, amatorii, şantajiştii, freneticii. Vedeţi, ca peste tot, şi-n presa noastră…

„Redacţiile sunt pline de generaţia Google”

# Sunt în mare vogă în această vreme stenogramele lui Vântu. Ce concluzii se pot desprinde pe marginea subiectului şi ce impact există asupra presei în general?
– Mă amuză teribil această isterie generată de stenogramele lui Vântu. Ce dracu’, domne, am descoperit America? Mai ales noi, gazetarii, care ştim prea bine cum se stabileşte politica editorială pe o temă sau alta, cum se poartă discuţiile între patroni şi ziarişti, între politicieni şi făcătorii de presă… Păi, dacă ne înregistrează pe noi doi vorbind despre presă, despre politicieni, despre pagina 1, cum credeţi că va da pe hârtie? Altfel decât la Vântu? Asta a fost aşa, cât să fie compromisă toată lumea, cât să se închidă compensarea între unii şi alţii. Ce şoc, ce groază! Vântu şi Realitatea lui nu-l suportau pe preşedinte! Parcă nu ne-am uitat toţi, în ultimii patru ani, pe aceeaşi Realitatea!  
# Despre fobia ascultării de telefoane, este boala noastră sau boala lor?
– E boala lor, că ei s-au apucat de ele! Eu am zis mereu că, dacă mă înregistrează, măcar să mă înregistreze pe treburi din ăstea importante, când vorbesc cu lumea bună, când oi face primul  contract de-un milion de euro, când stabilesc cu Nicolescu cum schimbăm PDL-ul de la guvernare, cu Mircea Andrei cum îl schimbăm pe Nicolescu, când discut reprivatizarea Petrochimiei, adică din ăstea mogulistice, să nu mă fac naibii de râs. Ce să zic? Bănuiesc că au ajuns să fie un rău necesar. Dacă urmărim dosarele ultimilor ani, oamenii fac puşcărie pe vorbe. 80% înregistrări, 20% muncă de investigaţii. Cum să-i judecăm pe procurori, când redacţiile de presă sunt pline de generaţia google? Când jurnaliştii sunt terminaţi fără internet şi au ajuns să vadă munca de teren ca pe cea mai cumplită dintre orori? Nu zic de-ai mei, că ai mei sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi din presa locală… Şi chiar sunt!  Aşa e şi cu înregistrările. De ce să mai dai cu sapa, când găseşti la supermarket? De vină sunt până la urmă companiile de telefonie mobilă, că-ţi dau cartelă cu 3 euro şi telefon moca. Şi mai e o chestie: dacă doar au vorbit, dar nu au făcut, scapă ei pân’ la urmă! Şi dac-au făcut, tot scapă în România… 
(Interviu realizat de Mihai Bădescu)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii