Niciodată nu l-am văzut pe Tudor Pendiuc atât de nervos ca la ultima şedinţă a Consiliului Local. Primarul a ridicat tonul dincolo de orice limite admise într-un cadru civilizat, iar maniera lui de adresare a fost de-a dreptul jignitoare. Atitudinea sa din Consiliu poate fi o dovadă că a obosit, că este la capătul puterilor. Să fii primar optsprezece ani la rând nu-i lucru uşor.
Îmi este greu să vă descriu fidel starea de iritare maximă pe care Tudor Pendiuc a afişat-o. Pur şi simplu s-a răstit la unul dintre consilieri. Şi-a ieşit din pepeni în cel mai categoric mod cu putinţă. Auzindu-l cum tuna şi fulgera, mai că te aşteptai să se ridice de pe scaun şi să-l ia la palme pe consilierul care, calm şi politicos, „îndrăznise” să-l contrazică. Timp de câteva minute, Pendiuc a fost un pachet de nervi. A renunţat totalmente la diplomaţie.
Tudor Pendiuc, de ani de zile, vine devreme la Primărie şi pleacă târziu de la serviciu. Cel mai probabil, doarme puţin. Odihna insuficientă îi cauzează. E posibil să îi cauzeze şi dorinţa ca nimic din instituţie să nu mişte fără ştirea lui. Dă ora exactă în orice, realitate care îi poate dăuna sănătăţii. Stresul şi oboseala pe care le-a acumulat îi provoacă probleme. Fie nu se mai controlează şi are ieşiri dure de genul celei din şedinta Consiliului Local, fie aţipeşte în diverse conferinţe sau simpozioane publice la care este invitat.
Rutina funcţiei explică şi ea răbufnirile, dar şi amorţeala primarului. Să faci, practic, aceleaşi lucruri zi de zi timp de două decenii este aproape inuman. Indiferent cât de bine intenţionat ai fi, rutina te ia, la un moment dat, prizonier. Tudor Pendiuc se află la capătul unui drum, nu doar la capătul puterilor. Douăzeci de ani ca primar sunt arhisuficienţi. Nu numai pentru binele comunităţii, ci şi pentru binele lui, ar fi cazul ca domnul Pendiuc să încerce, în sfârşit, altceva. Poate că ar fi un bun parlamentar de Piteşti, de exemplu.
Realizez că nu i-ar fi simplu să renunţe la Primărie. Îşi poate „delega”, însă, un om de încredere care, în urma alegerilor din 2012, să-i ia locul. Sunt convins că viceprimarul Cornel Constantin Ionică nu ar zice nu dacă Tudor Pendiuc i-ar înainta o asemenea propunere. Şansele ca Ionică să câştige postul de primar ar fi maxime în condiţiile în care Pendiuc însuşi, care se bucură de popularitate în rândurile piteştenilor, i-ar face acestuia campanie. Tudor Pendiuc-parlamentar, Ionică-primar. O variantă imposibilă? 
În şedinţa la care m-am referit, mărul discordiei a fost înfiinţarea unui nou club sportiv al municipalităţii, iar cel la adresa căruia primarul a ţipat este pedelistul Ştefan Ciocănel. În contextul discuţiei noastre, nu au, însă, prea multă importanţă subiectul scandalului şi cine a fost consilierul jignit. Din punctul meu de vedere, primarul Tudor Pendiuc este atât de obosit, fizic şi moral, încât, de acum înainte, îşi poate pierde răbdarea şi controlul în faţa oricui şi în legătură cu orice temă de dezbatere publică.
(Mihai Paul Codunas)