# Fostul şef al Inspecţiei Silvice Argeş, Dorin Mărăşoiu, îl acuză pe directorul DS-Piteşti, Ion Dobrinoiu, de practici stahanoviste. O scrisorică buclucaşă, popularizată intens în ultima vreme prin intermediul ocoalelor silvice aparţinând Direcţiei Silvice Piteşti, a pus pe jar proprietarii de păduri din judeţ. Documentul, purtând antetul Direcţiei Silvice, dar neasumat de cineva anume, ci doar impersonal, sub forma „Conducerea Direcţiei Silvice Argeş”, este adresat proprietarilor de păduri din judeţ şi, cum spuneam, este popularizat cu insistenţă de pădurari, semn că reprezintă totuşi un punct de vedere agreat de şefii silviculturii argeşene. Scrisorica respectivă reprezintă un atac foarte virulent la adresa ocoalelor silvice private, iar ceea ce sare în ochi este limbajul extrem de scorţos, care seamănă izbitor cu cel folosit de comunişti prin anii ‘50. Dacă atunci erau înfieraţi chiaburii, ca duşmani ai orânduirii socialiste, acum ocoalele silvice private devin cele care sug sângele poporului, în vreme ce la ocoalele de stat domneşte „gospodărirea raţională şi durabilă”. Conform documentului, ocolul silvic privat n-are ca scop decât jefuirea pădurilor şi îmbogăţirea şefilor, în vreme ce ocolul silvic de stat va asigura pe mai departe permanenţa pădurii. Toată trebuşoara i-a iritat la maximum pe cei de la ocoalele silvice private, ba mai mult, l-a determinat pe fostul şef al Inspecţiei Silvice şi de Vânătoare Argeş, Dorin Mărăşoiu, în prezent autosuspendat din funcţie, să aibă o reacţie foarte dură la adresa directorului Direcţiei Silvice Piteşti, Ion Dobrinoiu, identificat de Mărăşoiu ca autor al scrisorii răspândite printre proprietarii de păduri din judeţ. Iată, pentru început, conţinutul documentului, pe cât de scurt, pe atât de dur în conţinut, de la care a pornit toată zavera silvică:
Stimaţi proprietari de păduri
Nu vă lăsaţi amăgiţi de aceste SRL-uri (ocoale silvice private). Gândiţi-vă că toate aceste tarife mici (preţuri) promise nu au suport financiar. Singurele surse de venituri care să acopere cheltuielile pe care le fac rămân pădurile proprietate privată. În scurt timp, toate aceste păduri vor fi devastate (marcate, exploatate şi vândute ilegal).
Aveţi posibilitatea să alegeţi între:
-un ocol silvic de stat care va asigura, în continuare, permanenţa pădurii printr-o gospodărire raţională şi durabilă.
-un ocol silvic privat (SRL) care va exploata (tăia) pădurile private fără respectarea legislaţiei silvice în vigoare, fără să asigure împădurirea suprafeţelor dezgolite şi fără să-i intereseze soarta generaţiilor viitoare (copii, nepoţi, strănepoţi), principiul după care se călăuzesc fiind „După noi potopul”.
Conducerea
Direcţiei Silvice Argeş
Dorin Mărăşoiu: „Este un atac virulent, de factură stahanovistă”
Văzând una ca asta, inginerul silvic Dorin Mărăşoiu, cel care se ocupă în aceste zile tocmai de înfiinţarea unui ocol silvic privat în zona Topoloveni, după ce s-a autosuspendat de la şefia biroului judeţean de inspecţie silvică, s-a decis să dea atacul cu şeful Direcţiei Silvice, Ion Dobrinoiu, perceput de Mărăşoiu ca autor al scrisorii „stahanoviste”. Iată reacţia lui Mărăşoiu, care cu siguranţă va fi foarte comentată în mediul silvic: „Văd că Direcţia Silvică e foarte preocupată de crearea unei imagini de apărătoare a pădurii, în timp ce restul structurilor silvice private sunt blamate in corpore şi prezentate ca pericolul public al pădurilor. Am avut permanent senzaţia că Regia Pădurilor a rămas ultimul bastion al comunismului, iar acest atac virulent, de factură stahanovistă, îmi confirmă această temere. Dl. Dobrinoiu se preocupă de terenurile retrocedate „abuziv” din pădurea istorică a statului, de la ocolul Aninoasa şi ocolul Piteşti, dar a făcut cineva o analiză, să constate la câte alte ocoale silvice de stat s-au petrecut asemenea grozăvii? Oare transferurile de pădure făcute la ocoalele din Vidraru şi Muşăteşti, în ce păduri s-au efectuat? Nu cumva tot în pădurea istorică a statului, unde „muta” (pădurea n.r.) nu ţipă? Spaima lor ar putea fi legată de faptul că nu au ţinut de limitele pădurii de stat, care erau foarte bine evidenţiate la nivelul anului 1948, iar acum ocoale silvice de stat vechi stau în pragul desfiinţării, în cazul formării, în continuare, de ocoale silvice private. Mă întreb dacă actualii conducători ai Direcţiei Silvice nu se gândesc că oamenii disponibilizaţi din sectorul public pot să-şi găsească un serviciu onest în domeniul privat. Oare dl. Dobrinoiu realizează că teroarea portocalie pe care a instaurat-o în Direcţia Silvică Piteşti îi va determina pe oamenii valoroşi şi cu coloană vertebrală să migreze către ocoalele silvice private? Tocmai de aceea cred că dl. Dobrinoiu ar trebui să se uite mai întâi în cadrul propriei instituţii şi să încerce să facă ordine în pădurile statului, pe care le gestionează, înainte să-şi arunce ochii spre ocoalele private. Şi să observe că pădurarii care sunt folosiţi în scop politic, pentru aducerea de oameni la şedinţele PDL, nu mai sunt controlaţi în cantoanele în care îşi desfăşoară activitatea decât de ochii lumii. Şi dacă autorităţile locale ar face anchete sociale la pădurarii noi şi la pădurarii cu peste 20 de ani vechime, ar constata nişte averi invers proporţionale cu vechimea. Lucru care ar trebui să dea de gândit. Iar atunci când acuză, prin scrisori nesemnate şi neasumate, îi solicit d-lui Dobrinoiu să procedeze bărbăteşte şi să facă referiri directe, la persoane şi fapte şi nu să se ascundă în spatele unor fiţuici anonime”.
(Mihai BĂDESCU)
0 Comentarii