Web Analytics

O posibilă faptă de natură penală la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Argeş

de | 13.09.2017 20:57 | Actualitate

18 ButaIon# Guvernul anunţă clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări pentru  abuz în serviciu
Anul trecut, Corpul de Control al Primului Ministru a efectuat un control la Inspectoratul Județean în Construcții Argeș. Potrivit Raportului de control privind verificările efectuate, instituţia argeşeană (raport înregistrat cu nr. 1665/12.02.2016) „s-a constatat o posibilă faptă de natură penală”.

Ce spune conducerea Inspectoratului Județean în Construcții Argeș

„În perioada în care a venit Corpul de Control, eu am fost în concediu… A fost vorba despre faptul că s-au găsit trei neconformități la o lucrare, dar s-a dat o singură amendă, deși din punctul dumnealor de vedere trebuia să dăm trei amenzi, dar nu știu să vă spun la ce obiectiv s-a găsit  asta.  De fapt, este vorba despre inspectorii care au fost în control, pe care i-au luat prin sondaj… Dar la noi nu s-a pus problema de abuz în serviciu”, a declarat pentru Jurnal de Argeș, Ion Buță, inspectorul-șef al Inspectoratului Județean în Construcții Argeș

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat clasarea cauzei

Potrivit informaţiilor obţinute de Jurnal de Argeş, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportul amintit a fost redirecționat către Direcția Națională Anticorupție pentru „competentă soluționare”.
Întrucât raportul a fost înaintat nu doar către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci şi către Curtea de Conturi a României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Jurnal de Argeş a solicitat Guvernului României să precizeze despre ce faptă este vorba şi cine sunt persoanele vizate, dar şi ce ce răspuns a primit de la instituţiile amintite.
Redăm mai jos răspunsul primit de Guvern din partea Corpului de Control al Primului Ministru.
„Corpul de control al primului-ministru a inițiat o acțiune de control la Inspectoratul Județean în Construcții Argeș, acțiune finalizată prin raportul de control nr. 1665/12.02.2016, aprobat de către secretarul de stat, șeful Corpului de control al primului-ministru, domnul Mircea Valentin.
(…) Menționăm că aceste demersuri au fost cuprinse în Raportul privind activitatea desfășurată de către Corpul de control al primului-ministru pe anul 2016 (…). La data de 29.06.2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție a comunicat Corpului de control al primului-ministru, în copie, Ordonanța emisă la data de 23.06.2017 (în cadrul Dosarului penal nr. 156/P/2016) privind clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută la art. 297 alin. (1) Codul Penal raportat la prevederile art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare….”, se arată în răspunsul transmis redacței noastre de Guvernul României.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii