Web Analytics
scris joi, 16.03.2017

O persoană rănită în explozia de la sediul FMI din Paris

explozie sediu fmi

O persoană rănită în explozia de la sediul FMI din Paris

O persoană a fost rănită în explozia produsă joi, la sediul Fondului Monetar Internațional (FMI) din Paris, după deschiderea unui plic.


Persoana rănită este secretara care a deschis plicul. Potrivit AFP, femeia a suferit răni uşoare, la față şi la mâini. Din primele elemente ale anchetei, la originea exploziei care a avut loc la orele prânzului, ar putea fi o petardă.
Aproximativ 150 de persoane au fost evacuate din zona în care s-a produs incidentul, iar la fața locului au fost trimise echipe de pompieri. Potrivit Departamentului de Poliţie, la birourile FMI și ale Băncii Mondiale din Paris este în curs de desfășurare o operațiune a poliției.
Directoarea Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a condamnat explozia produsă joi la sediul din Paris al instituției financiare, afirmând că a fost vorba de „un act laș de violență”. „Condamn acest act laș de violență și reafirm hotărârea FMI de a-și continua activitatea în conformitate cu mandatul său. Cooperăm îndeaproape cu autoritățile franceze pentru a investiga acest incident și pentru a asigura securitatea întregului nostru personal”, a declarat directoarea FMI.
Președintele francez Francois Hollande a declarat că explozia coletului-capcană la sediul FMI din Paris este un „atentat” care arată că „suntem vizați în continuare”. Explozia s-a soldat cu rănirea unei persoane care acum se zbate „între viață și moarte”, a adăugat șeful statului în timpul unei vizite la Toulon, în sud-estul Franței.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...