O istorie a revistei de cultură ARGEŞ (1)

Cine va dori să scrie o istorie completă a revistei Argeş va avea mult de lucru, atât de zbuciumată e! Cu numiri neașteptate, cu demiteri și demisii răsunătoare, cu războaie fratricide și procese la Judecătorie.

Prima serie a revistei de cultură ARGEŞ a apărut la începutul verii anului 1966. Dar câte discuţii până să iasă de sub tipar primul număr! Astfel, în anul 1965, observând că în ţară încep să apară reviste literare, scriitorii piteşteni au prins curaj şi s-au manifestat, îndeosebi în cadrul şedinţelor Cenaclului literar Liviu Rebreanu, dar şi în mediul universitar, în favoarea apariţiei şi aici a unei reviste. Nimeni nu a zis nu, singura problemă fiind aceea a alegerii celor care urmau să o realizeze. Întrucât la Institutul din Piteşti profesau Gabriel Ţepelea, Augustin Z.N. Pop (Şerban Cioculescu tocmai plecase), Gh. Vrabie, Mihail Diaconescu ş.a., forurile au preferat universitarii. Scriitorii erau cam fără studii. Deja în toamna acelui an revista începea să prindă contur (întâlnirile aveau loc la Piteşti, dar şi la Găeşti, în casa lui Aurel Iordache, Gabriel Ţepelea cooptându-l deja pe Baruţu Arghezi).

Cum a ajuns Baruţu Arghezi la Piteşti?

Primul număr al revistei judeţene de cultură – intitulată Meşterul Manole – a apărut în ianuarie 1966. Nu a apărut pe piaţă, la intervenţia unui vigilent: mai existase o revistă cu acest titlu la sfârşitul anilor ’30, una de orientare legionară. Şi nu care cumva să se interpreteze! Extrem de curios: revista Meşterul Manole nu avea nici casetă redacţională. După liniştirea spiritelor, la 1 iunie 1966, ieşea de sub tipar Argeş (şi aici au fost probleme, unii susţinând că mai există până şi un restaurant cu această denumire), în care au fost preluate majoritatea textelor din Meşterul Manole, ba chiar şi echipa era cam aceeaşi. Cel mai important lucru a fost acela că revista putea să apară şi avea şi sprijinul necesar al autorităţilor (obligatoriu), acceptându-se şi subtitlul de ,,revistă politică, socială, culturală editată de către Comitetul judeţean pentru cultură şi artă Argeş”.

Din primul colectiv redacţional făceau parte: Baruţu Arghezi, Dan Biţică, ing. C. Budan, Al. Cerna-Rădulescu (secretar general de redacţie), Şerban Cioculescu, Mihail Diaconescu (redactor-şef), arh. V. Manu, Augustin Z.N. Pop, Gh. Stănculescu, Gabriel Ţepelea, ing. Nicolae Ţivilea. Revista a primit un sediu propriu, pe str. Justiţiei nr. 6, iar, ulterior, şi maşină. Cum a ajuns Baruţu Arghezi la Piteşti? Practic a fost impus corector chiar de Tudor Arghezi, după cum mărturisea Mihail Diaconescu, cel care îi solicitase marelui poet colaborarea (ultima serie a Biletelor de papagal). ,,O greşeală de tipar e ca un cui în pantof!”, a spus Arghezi…

Citește și În premieră. Festivalul Național de Șah al Municipiului Pitești, 20–21 mai

Citește și Adevărul despre moartea lui Liviu Rebreanu

Tomozei, medaliat de Ceaușescu

Cum Mihail Diaconescu se pregătea să predea în Germania, în toamna lui 1969, la conducere a fost numit, pentru nici două luni, Ion Popovici, dar acesta nu a rezistat, fiind înlocuit, în decembrie 1969, cu Gheorghe Tomozei. „Prințul Tom” îl aduce ca secund pe Florin Mugur, iar revista publică tot ce era mai bun – Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Cezar Baltag, Marin Preda, Eugen Barbu, Gabriela Adameșteanu etc. Pentru reputația la care ajunsese revista, Tomozei primește, din mâna lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1973, o înaltă distincție de stat (Meritul cultural).

Dar Tomozei rămâne cu medalia în piept, pentru că este schimbat imediat. Revista își pierde independența, devine trimestrială, ajunge supliment al ziarului de partid „Secera și ciocanul”, directorul ziarului (Gh. Stănculescu) e și al revistei, iar redactor-șef este numit Sergiu I. Nicolaescu. Acesta din urmă primește sarcina de a-i publica în special pe scriitorii din județ, nu pe unii „abstracți”, precum Nichita Stănescu.
La revoluție, peste membrii redacției ARGEȘ năvălesc scriitori mai… revoluționari. Sergiu I. Nicolaescu renunță, fiind ales șef Nicolae Oprea. Ei bine, socotind că numele revistei este compromis, se hotărăște editarea revistei… MEȘTERUL MANOLE! Exact ca-n 1965. Și tot ca atunci, apare un singur număr, decembrie 1989. În ianuarie 1990, reapare ARGEȘ… (va urma)

Citește și Istoricul Mircea Stănescu şi reeducarea de la Piteşti

Citește și Istoricul Gheorghe Brătianu, comemorat la capela familiei, la Vila Florica