# Duminică, 19 septembrie. La alegerile din 2012, mi-aş da votul pentru un partid care să mă scape de biruri – la fel ca orice salariat din România, dau statului cam 80 de lei, pentru fiecare sută primită ca salariu. Şi tot se vaită că n-are. Cum s-ar putea scăpa de fiscalitatea sufocantă? Simplu – smulgînd din mîna statului toate serviciile care pot fi oferite de iniţiativa privată. Întîi, aş desfiinţa sistemul public de învăţămînt. Minte cine zice că este gratuit! Costurile ascunse ale sistemului sunt între 1.400 şi 4.500 de lei, pe an, pe cap de elev (cum relevă o anchetă a ziarului „Adevărul”). Cam cît e taxa la o şcoală privată. Iar pentru elevii din familii sărace, aş da burse de stat şi aş stimula activitatea caritabilă şi de mecenat a firmelor private. Astfel, aş scăpa dintr-un foc de investiţii „strategice” în săli de sport, la Cuca Măcăii, de clientela politică din inspectorate şi minister, de nenumăratele comitete şi comiţii, plătite din bani publici. Apoi, aş desfiinţa contribuţiile obligatorii pentru sănătate şi pensie. Prefer să aleg singur unde să mă tratez, la ce preţ, în ce condiţii. Banii să meargă direct către spitale, nu să fie mîncaţi de liota de directori şi minister, case de asigurări şi direcţii. Iar pentru cei săraci, aş introduce un pachet minim de servicii medicale plătite de stat. La fel, la pensii şi şomaj. Sunt peste 15 mii de salariaţi în Ministerul Muncii şi, cu cît vor fi mai mulţi, cu atît voi primi bani mai puţini la pensie. Aş înlocui aşadar sistemul public de pensii cu cel privat – Piloanele II şi III. În fine, aş privatiza toate companiile şi participaţiile statului, chiar în domenii strategice – la ce îmi foloseşte mie, contribuabil, că statul are controlul la Transgaz şi Romgaz? Ce, îmi vinde mie gaze mai ieftine? Nu, le dă „băieţilor deştepţi”, care ştiu ce să facă cu ele… Hai că am visat destul cu ochii deschişi! Care partid va renunţa la sutele de mii de voturi, venite de la clienţii statului?
Argumentum Ornithologicum
# Luni, 20 septembrie. Întotdeauna mi s-a părut că teologia are parfum de ficţiune. Şi invers. Poftim, Borges: „Închid ochii şi văd un stol de păsări. Viziunea ţine o clipă sau chiar mai puţin; nu ştiu cîte păsări am văzut. Numărul lor era definit sau nedefinit? Problema implică existenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, numărul este definit, fiindcă Dumnezeu ştie cîte păsări am văzut. Dacă Dumnezeu nu există, numărul este nedefinit, fiindcă nimeni n-a putut ţine socoteala. În acest caz, am văzut mai puţin de zece păsări (să spunem) şi mai mult de una, dar nu am văzut nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei sau două păsări. Am văzut un număr între zece şi unu, care nu este de neconceput; ergo, Dumnezeu există”.
# Marţi, 21 septembrie. Revista „Forbes” România a întrebat mai multe creiere luminate care cred c-a fost cea mai bună idee din trecutul recent al României. Răspunsul nu e greu de ghicit – aderarea la UE şi la NATO. Apoi, pe termen mai lung, aducerea unui domn străin în Principate. În definitiv, oare n-ar fi bine să repetăm această ispravă şi să reinstaurăm în drepturi Monarhia? Astfel, am cîştiga un arbitru imparţial, deasupra pasiunilor politice, am strînge legăturile cu Marile Case Regale din Europa şi ne-am găsi cel mai original brand de ţară – în definitiv, am fi singura monarhie din Centrul şi Estul Europei! Ideea a mai fost vehiculată, la începutul anilor ’90, dar n-a prins, pentru că abia ieşisem din comunism. Acum, noile generaţii s-ar putea s-o accepte.
Cum s-au iubit Dali şi Lorca…
# Miercuri, 22 septembrie. Există un secret de tinereţe, care i-a marcat pe celebrii Federico Garcia Lorca şi Salvador Dali? Regizorul Paul Morrison zice că da! Şi îşi susţine teza în “Little Ashes”, un film hispano-britanic, din 2008, despre tinereţea lui Dali, Lorca şi Bunuel. Într-o Spanie conservatoare, în prag de război civil, cei trei formează un grup rebel, sfidînd prin comportament, experimentînd noi forme artistice, visînd cu ochii deschişi să cucerească lumea. Treptat, triunghiul se rupe, Lorca şi Dali intră într-o poveste de dragoste homosexuală, neconsumată pînă la capăt, iar Bunuel, exclus, va învăţa ura şi gelozia. Bazîndu-se pe memoriile pictorului suprarealist, filmul a născut controverse, însă nimeni nu i-a contestat virtuţile artistice – este, într-adevăr, pictural. Simt nevoia să-l recitesc pe Lorca – o figură gravă, care s-a pronunţat în favoarea libertăţii, plătind cu viaţa. Uciderea sa, spune filmul, îi va conferi substanţă lui Dali – pentru că numai suferinţa îl împlineşte pe un creator…
Aur şi hîrtie
# Joi, 23 septembrie. E limpede că lumea foloseşte două tipuri de bani, chiar dacă nu-şi dă seama de asta. Primul tip, cel uzual, are acoperire în acţiunile oamenilor. Este bancnota de hîrtie, mai puternică sau mai slabă, după chipul şi asemănarea economiei ce-o foloseşte. Cel de-al doilea tip e mult mai vechi şi se găseşte în seifurile băncilor – se numeşte aur. Valoarea sa pare a se conserva, independentă de acţiunea umană. În timpuri de criză, banul de hîrtie circulă din ce în ce mai repede, iar valoarea sa tinde să scadă, în vreme ce aurul, din contră, se îngroapă în pămînt, dispare, sporindu-şi valoarea.
# Vineri, 24 septembrie. Doi parlamentari argeşeni divorţează, scrie presa locală. Şi noi care credeam că politicienii excelează la capitolul negocieri şi diplomaţie…
(Cristian Cocea)
0 Comentarii