Web Analytics
scris vineri, 04.03.2022

O fiică acuză! La Spitalul Călineşti, unei bolnave de cancer în stadiu terminal i-au dispărut banii din poşetă

Fiica defunctei Eugenia Bogoslov e cea care a sunat la DNA, iar IPJ Argeș ne-a confirmat că în cauză s-a început urmărirea penală in rem
Fiica bolnavei care a decedat spune că, drept pedeapsă pentru că s-a plâns, asistentele nu i-au mai administrat mamei sale tratamentul
„Nu este adevărat așa ceva, este exclus!”, ne-a spus dr Mihaela Herman, directorul medical de la Spitalul de Boli Cronice din Călinești

Polițiștii de la Poliția Rurală Călinești, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Topoloveni, s-au autosesizat în cursul lunii decembrie și au început urmărirea penală într-un caz de furt la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Totul a început când fiica unei paciente le-a spus doctorilor și unei asistente că mamei ei i-au dispărut banii din geantă. Ca reacție, mamei nu i s-au mai administrat calmantele și fiica a sunat la DNA. Trebuie spus că mama, Eugenia Bogoslov, a fost internată în luna noiembrie 2021 pe Secția Îngrijiri paliative, având cancer în ultimă fază. Procurorii anticorupție au redirecționat cazul către organele de cercetare competente. IPJ Argeș ne-a confirmat luni, 28 februarie 2022, faptul că s-a început urmărirea penală in rem în acest dosar.

O fiică acuză! La Spitalul Călineşti, unei bolnave de cancer în stadiu terminal i-au dispărut banii din poşetă

Citește și Proxeneţi din Trivale aflaţi sub control judiciar, arestaţi din nou după o filmare pe Facebook

„Mama m-a sunat plângând, că i-au dispărut banii din poșetă, aproximativ 600 de lei”

Dar iată ce ne-a scris Raluca, fiica Eugeniei Bogoslov, prezentându-ne în ordine cronologică tot ce s-a întâmplat, ca într-un jurnal al morții și al disperării:
„În data de 18.11.2021, mama mea, Bogoslov Eugenia, a fost transferată de la Spitalul Mioveni la Spitalul Călinești, secția de îngrijiri paliative. Suferea de cancer la stomac cu metastaze pulmonare, dar era perfect conștientă. A doua zi, vineri, 19 noiembrie, m-am prezentat la spital pentru a semna documentele de internare, în calitate de persoană de contact. Am luat legătura cu doamna doctor Mirela Chirciu, în îngrijirea căreia s-a aflat. Am cerut să o văd pe mama mea, dar mi s-a refuzat vizita, spunând că este nevoie de programare. Din ce mi-a povestit, era într-o zonă mai retrasă, departe de secția de care aparținea și stătea în salon cu alta persoană, ruda unei angajate a spitalului.

Sâmbătă după-amiază, în data de 20.11, m-a sunat mama panicată, plângând, și mi-a povestit că i-au dispărut toți banii din poșetă, aproximativ 600 de lei. Menționez că am confirmat cu ea această sumă în ziua transferului de la Spitalul Mioveni. Am întrebat dacă cineva a văzut că are bani în geantă și mi-a povestit că a chemat o infirmieră și i-a dat în jur de 50 de lei să cumpere ciocolată pentru personalul medical care era de serviciu în weekend, sperând că se vor purta mai bine cu ea. Se învinovățea că a dormit prea mult și spunea că trebuia să se gândească să stea cu geanta sub cap. Am rugat-o să se calmeze și am sunat la spital, încercând să găsesc pe cineva care să meargă la ea să vadă ce s-a întâmplat. Mi-a răspuns o doamnă, care s-a recomandat ca fiind Mioara.

A vorbit normal și mi-a spus că o să meargă în salon, rămânând să sun peste jumătate de oră. Când am revenit cu telefonul, atitudinea acesteia era total schimbată. Mi-a spus că a căutat banii peste tot, dar nu i-a găsit. Și că, oricum, era vina mamei că nu a declarat asistentelor, la internare, banii pe care îi avea în portofel. Și că, oricum, nu trebuia să aibă bani la ea și că sigur voia să dea șpagă. După ce i-am spus că voi anunța Poliția, doamna a început să țipe, spunând că oricum nu voi putea demonstra nimic, pentru că va fi cuvântul meu împotriva cuvântului lor. Am încheiat discuția, neștiind cum să reacționez, dându-mi seama și că această persoană este una din cele cu care mama își va petrece ultimele zile din viață.”

Citește și Povestea unui cadou şi a unei vizite-surpriză la Leordeni / De Ziua Eroilor, militarul Ionuţ Butoi a primit un arc „Hoyt Invicta” de la Marcel Ciolacu

„Asistentele au refuzat să îi facă tratamentul, deși era bolnavă de cancer în stadiul terminal”

„Duminică, mama m-a sunat de mai multe ori și mi-a povestit că mai multe persoane (probabil asistente și infirmiere) au trecut prin salonul ei și i-au spus că este mincinoasă, că le-a făcut de râs și au început să vehiculeze ideea că banii au dispărut în Spitalul Mioveni (lucru total neadevărat). În data de 22.11, dimineața, am sunat-o să o întreb cum se simte. Mi-a spus că doamna doctor Chirciu încă nu trecuse prin salon, dar alt medic, probabil doamna care a fost de gardă sâmbătă după-amiază, când au dispărut banii, a trecut pe la ea și i-a spus că minte și că a inventat totul. În timp ce discutam, în salon a intrat doamna dr. Chirciu. A întrebat-o cum se simte, iar mama i-a povestit că în cursul zilei de duminică asistentele au refuzat să îi facă tratamentul. Vă amintesc încă o dată că era vorba de un bolnav de cancer în stadiul terminal, care avea dureri cumplite.”

Citește și Cazul tinerei bolnave de cancer care a murit la Spitalul Ştefăneşti / Poliţia s-a autosesizat şi verifică unde au dispărut banii Georgianei Ticu: în spital sau în afara lui?

Fiica are o înregistrare în care medicul curant și-a cerut scuze în numele personalului și a mutat-o pe bolnavă mai aproape de cabinetul ei

„Imediat după vizită, am luat legătura cu doamna Chirciu. Aceasta și-a cerut scuze în numele colegilor, iar mama a fost mutată într-o rezervă, mai aproape de cabinetul dânsei. Tot atunci, am stabilit ca zi de vizită data de 26.11. În zilele ce au urmat am vorbit de mai multe ori cu ea. Mi-a spus că are continuu scaun moale și că tratamentul pe care îl primea în spital nu își făcea efectul, lucru confirmat și de doamna doctor. În data de 25.11, un vecin a mers la spital și a lăsat un pachet cu tratamentul de care mama avea nevoie. Pachetul a fost preluat de una dintre asistente. În data de 26.11, ziua vizitei, vorbind cu doamna Chirciu, aceasta mi-a spus că nu a primit medicamentele. Am ajuns la spital în jurul prânzului. M-a întâmpinat o asistentă și mi s-a comunicat că durata vizitei este de 10 min. Am întrebat-o de medicamentele pe care vecinul nostru le lăsase cu o zi înainte și mi-a spus că au uitat să o anunțe pe doamna doctor. Mama nu se simțea bine, iar telefonul ei era departe de pat, neputând să ajungă la el .

M-a rugat să îi aduc o pastilă din cele pe care le primise cu o zi înainte și un pahar cu apă, pentru că îi era foarte sete. Am vorbit cu asistenta care mă primise, dar aceasta mi-a spus că este timpul să plec și că se vor ocupa ele de asta. Am încercat sa aflu de ce mama nu avea acces la telefon, dar nimeni nu a putut să îmi răspundă. Mi s-a spus că secția se muta pe alt etaj și tot personalul se ocupa de asta. Am plecat și toată ziua am încercat să vorbesc cu ea. Eram îngrijorată și nu știam dacă a primit tratamentul. Am sunat de nenumărate ori zilele următoare, dar mama nu a mai răspuns niciodată la telefon. Știam de la doamna doctor că starea ei nu era foarte bună, dar în data de 26.11 era conștientă și își dădea seama de tot ce se întâmpla în jurul ei. În data de 01 decembrie am fost anunțată că a decedat. În data de 02 decembrie m-am prezentat la spital. O infirmieră mi-a adus bagajele ei, am fost pusă să semnez un proces-verbal în care erau trecuți și câțiva lei, iar doamna mi-a explicat pe un ton batjocoritor că semnătura este absolut necesară pentru a nu spune că au furat banii”.

Citește și Un macaragiu de la Metabet a murit în condiţii suspecte, lăsând în urmă două fetiţe / Patronul Pănescu, despre accidentul mortal: „Nu cred că port o vină undeva, asta Dumnezeu ştie, eu nu!”

Directorul Medical al Spitalului Călineşti, dr. Mihaela Herman: „Este declaraţia fiicei contra declaraţiilor asistentelor. Iar ele sunt mai multe”

Am contactat-o pe Mirela Chirciu, doctorița care a avut-o în îngrijire pe Eugenia Bogoslov, care și-a amintit de pacientă și de cele întâmplate, dar ne-a spus că, în conformitate cu procedurile spitalului, nu are competența de a ne furniza relații și să luăm legătura cu conducerea unității sanitare. Am găsit-o, la numărul de telefon al Spitalului Călinești, pe dr. Mihaela Herman, directorul medical, care ne-a spus că era chiar de gardă când a izbucnit scandalul, dar că lucrurile nu stau așa. „Conform procedurilor, pacienții trebuie să declare sumele pe care le au la ei, dar nu s-a întâmplat asta. Bolnava venea de la Mioveni și din întâmplare a fost internată cu o persoană cu care a fost și în spitalul de acolo. Am declarația de la cea cu care a fost în salon și care spune că, la noi, respectiva pacientă nu a ajuns cu bani.

Din câte știu, la externare chiar a recunoscut că nu avea bani la ea. Mi-aduc aminte că a plecat în condiții amiabile”, a afirmat aceasta. I-am explicat doctoriței Herman că pacienta Bogoslov Eugenia (Dumnezeu s-o ierte!) n-avea cum să plece în condiții amiabile la externare, că murise în Spitalul Călinești, însă doamna director medical nu își mai amintea acest fapt. În schimb, referitor la faptul că asistentele nu i-ar mai fi administrat muribundei tratamentul, din răzbunare, dr. Mihaela Herman a precizat: „Nu este adevărat așa ceva, este exclus!” Curios însă, după ce ne-a spus că nu își mai amintea că femeia ar fi murit, directorul medical a ținut să precizeze oarecum preventiv: „Oricum, este declarația fiicei contra declarațiilor asistentelor. Iar ele sunt mai multe”.

Citește și Dramă fără margini în familia elevei moarte la liceul din Costeşti / Părinţii nu-şi revin şi merg la cimitir să dea la o parte ţărâna de pe mormântul fetiţei


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită