Web Analytics

articol scris vineri, 02 mai 2025

O delegație din SUA a ajuns în România ca să monitorizeze alegerile

O delegație din Statele Unite ale Americii, condusă de James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri (FEC) și membru al Partidului Republican, a ajuns vineri în România. Vizita are loc cu scopul de a supraveghea alegerile prezidențiale programate pentru duminică.

James E. Trainor, cunoscut ca un apropiat al președintelui Donald Trump, întrebat despre alegerile anulate anul trecut în România, a făcut referire la documente ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), afirmând că acestea indică „interferențe externe” în procesul electoral.

Citește și: Analiza dezbaterii de la TVR. Cine este câștigătorul dezbaterii prezidențiale?

„Sunt avocat, aşadar m-am uitat pe documentele Curţii Constituţionale şi baza cărora au luat decizia, este evident că foarte multe dovezi acolo arată că au fost interferenţe externe. Câteva din deciziile care au fost luate, aşa cum a spus şi vicepreşedintele Vance, sunt discutabile. Dar la finalul zilei, este important să excludem aceste interferenţe. Pentru că cel mai rău lucru pentru democraţie este să avem avem o astfel de interferenţă externă”, a declarat Trainor.

Trainor a adăugat că prezența delegației americane în România este un semnal al interesului pentru desfășurarea corectă a alegerilor: „Suntem aici, în primul rând, pentru a monitoriza alegerile care vor avea loc duminică. E o mare oportunitate pentru România. S-a luptat mult pentru a organiza aceste alegeri. Așa că aici vom vedea, sperăm, funcționarea liberă și corectă a democrațiilor și cum ar trebui să funcționeze aceste lucruri”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sondaj Avangarde: AUR conduce cu 35%, urmat de PSD și PNL. Ce partide ar rata intrarea în Parlament

AUR ar obține 35% din voturi dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în […] Citește!

Taxa de 25 de lei pentru coletele Shein și Temu, eliminată. Ce taxe noi se aplică de la 1 noiembrie

Guvernul României va elimina taxa națională de 5 euro, echivalentul a aproximativ 25 de lei, aplicată coletelor cu valoare sub […] Citește!

Pariuri suspecte la „Balonul de Aur” 2026. 12 conturi au anticipat exact Top 5, iar organizatorii au sesizat poliția

O serie de pariuri suspecte ar fi anticipat ordinea exactă a primilor cinci clasați la ediția din 2026 a „Balonului […] Citește!

Tensiuni în Polonia: Bărbat înarmat cu un cuțit și un pistol, prins în mijlocul protestatarilor

Un protest organizat în fața Tribunalului Constituțional din Varșovia s-a transformat într-un incident de securitate, după ce un bărbat de […] Citește!

Alertă de inundații în România: Cod portocaliu de viituri în două județe și Cod galben în mai multe regiuni

Pericol de inundații în mai multe regiuni ale României, după ce hidrologii au emis avertizări privind creșteri importante ale debitelor […] Citește!

Bogdan Andone, după eşecul din meciul cu Corvinul: „Un rezultat nedrept”

Corvinul Hunedoara și FC Argeș, două echipe aflate în partea inferioară a clasamentului, s-au înfruntat în această după-amiază, în cadrul […] Citește!

Volkswagen oprește dezvoltarea modelului electric Golf după pierderi uriașe. Ce se întâmplă cu fabricile din Germania

Volkswagen trece printr-o perioadă financiară extrem de dificilă, iar problemele au început să afecteze inclusiv proiectele considerate esențiale pentru viitorul […] Citește!

Mesaje RO-ALERT în Iași și Neamț după detectarea unei drone în apropierea graniței. Două avioane F-16, ridicate de la sol

Alertă în nord-estul României, sâmbătă, 31 octombrie 2026, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au identificat o țintă aeriană […] Citește!

O nouă descoperire periculoasă pe șantierul Autostrăzii A8: Proiectile explozive din Al Doilea Război Mondial, găsite lângă Iași

O nouă descoperire de muniție neexplodată a necesitat intervenția pirotehniștilor pe șantierul Autostrăzii A8, în județul Iași. Șase proiectile explozive […] Citește!

Schimbare în Sistemul de Garanție-Returnare: Școlile și instituțiile publice, excluse din planul de extindere a colectării

Guvernul a renunțat la una dintre măsurile propuse pentru extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR). Forma finală a hotărârii nu mai […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş 2-0. Seară neagră pentru elevii lui Andone

Corvinul Hunedoara și FC Argeș, două echipe aflate în partea inferioară a clasamentului, s-au înfruntat în această după-amiază, în cadrul […] Citește!

ninsoare Transfagarasan 3

Ninsori abundente la munte: Transalpina, închisă, iar traseele montane din Prahova, interzise turiștilor

Ninsorile și temperaturile scăzute au determinat autoritățile să închidă circulația pe un sector al Transalpinei și toate traseele montane de […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete