Web Analytics
scris sâmbătă, 07.01.2023

O cometă care a trecut pe lângă Pământ în urmă cu 50.000 de ani va putea fi văzută cu ochiul liber în această lună

Cometa „C/2022 E3 (ZTF)”, care a trecut ultima dată pe lângă Pământ acum 50.000 de ani şi provine din regiuni îndepărtate ale sistemului solar, va trece săptămâna aceasta prin apropierea Soarelui şi ar putea fi vizibilă cu ochiul liber la sfârşitul lunii ianuarie, scrie Agerpres citând AFP.

O cometă care a trecut pe lângă Pământ în urmă cu 50.000 de ani va putea fi văzută cu ochiul liber în această lună

Citește și: Un copil de 3 ani a murit din cauza gripei

Corpul mic, stâncos şi îngheţat, estimat la aproximativ 1 kilometru în diametru, a fost descoperit în martie 2022 de Programul de cercetare astronomică a cerului Zwicky Transient Facility (ZTF), care operează Telescopul Samuel-Oschin de la Observatorul Palomar din California. Detectată în timp ce trecea prin orbita lui Jupiter, cometa se îndreaptă în prezent spre Soare şi va atinge periheliul, sau punctul său cel mai apropiat de Soare, pe 12 ianuarie, conform calculelor astronomilor.

Citește și: Accident cu trei mașini, în Argeș. Un bărbat a murit

Obiectul ceresc va fi atunci „cu 10% mai departe” de Soare decât este Pământul (aproximativ 150 de milioane de kilometri), a declarat pentru AFP Nicolas Biver, de la Observatorul Paris-PSL. Când o cometă se apropie de Soare, gheaţa conţinută în nucleul său lasă să iasă o dâră lungă de praf care reflectă lumina Soarelui.

Cea mai bună fereastră de vizualizare ar trebui să fie weekendul 21-22 ianuarie şi săptămâna următoare. În această perioadă, cometa va trece între constelaţiile Ursa Mică şi Ursa Mare Înainte de a se scufunda în emisfera sudică şi de a se întoarce la limitele sistemului solar.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită