Web Analytics
scris joi, 23.11.2017

„Nu ştiu de unde ştie dl. Bulf că se vor primi bani mulţi. M-aş mira!”

3 marian iacob# Managerul Spitalului Vedea dă replica şefului PMP Argeş

„Nu ştiu de unde ştie dl. Bulf că  se vor primi bani mulţi. M-aş mira!”

Săptămâna trecută, liderul PMP Argeș, Cătălin Bulf, acuza că se fac aranjamente pentru șefia Spitalului Vedea, al cărui manager se pensionează la începutul lunii viitoare. Bulf susținea că deși concursul încă nu a fost anunțat, se cunoaște deja câștigătorul, care va fi doctorița Maria Marilena Popescu. Șeful PMP Argeș mai spunea că, în următorii ani, Spitalul Vedea va fi unitatea cu cei mai mulți bani alocați după Spitalul Județean Argeș și că pentru eliminarea suspiciunilor privind corectitudinea concursului de manager va cere demiterea Consiliului de Administrație. Legat de toate aceste aspecte l-am abordat pe doctorul Marian Iacob, actualul manager al Spitalului Vedea, căruia îi expiră mandatul pe data de 8 decembrie 2017.

„Am citit şi eu în ziare ce a spus dl Bulf. Nu ştiu ce ştie dumnealui, dar eu, de acolo, de la faţa locului, nu ştiu ce va face Consiliul Judeţean. Habar n-am! Poate fi numit manager interimar cineva de la spital, poate să numească Consiliul Județean pe cineva de acolo, din instituție, cum a mai fost şi pe la alte spitale. Dar nu pot să fac presupuneri aşa, nefondate. Eu nu am date. Nici nu-i ştiu intenţia doamnei doctor Popescu de a candida. Din câte ştiu eu, n-avea intenţia asta. Nu ştiu pe cine vor numi, nu ne-au spus nimic”, ne-a declarat managerul Spitalului Vedea. Acesta ne-a dezvăluit că în ultimul an au existat într-adevăr discuţii privind proiectele ce vor derula în viitor pentru îmbunătățirea condițiilor din unitatea spitalicească, având în vedere faptul că spaţiul este principala problemă la ora actuală. „Nu ştiu de unde ştie dl Bulf că se vor primi bani mulţi. M-aş mira!”, ne-a spus dr. Iacob. Tot domnia sa ne-a mai mărturisit că dacă spitalul va primi totuși fonduri de la Consiliul Județean, banii ar urma să fie direcţionaţi spre noi construcţii. „Spaţiul este insuficient şi cerinţele sunt din ce în ce mai mari în privinţa asta. Nu pot să zic că va fi un proiect similar celui de la Spitalul Judeţean. Depinde de cum va gândi noul manager, ce strategie va adopta, cum va crede de cuviinţă”.

„Serviciul de medic îl fac așa, benevol”

Mandatul actualului manager al Spitalului Vedea expiră pe 8 decembrie a.c., în contextul în care medicul Marian Iacob iese la pensie. „Până îmi vine decizia de pensionare de la Casa de Pensii mai rămân ca medic o perioadă, maxim o lună. Probabil că zilele astea o să depun dosarul şi pot să mai rămân ca medic până în august. Dar așa am hotărât eu, că e suficient”, spune dr. Iacob. Totuși, zvonuri privind plecarea sa din funcție au apărut și în urmă cu trei ani: „Atunci nu mă simţeam bine, aşa, din punct de vedere al sănătăţii şi mă gândisem să renunţ la funcţia de manager şi să rămân medic, dar a fost temporară decizia asta fiindcă era nevoie de mine, trebuia să continui ce aveam de făcut. Ca medic era mai uşor. Serviciul de medic îl fac aşa, benevol”.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...