Web Analytics
scris joi, 16.03.2017

„Nu eu sunt în spatele descinderilor de la AJVPS! La mijloc este o infracţiune şi nu un joc de culise!”

20 Istratescu# Declară fostul prefect Davidescu, care este suspectat de Istrătescu
Luna trecută, pe 2 februarie, la sediul AJVPS (Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș) au descins mai mulți polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor și procurori de la Parchetul Tribunalului Argeș, care au ridicat mai multe documente. Din primele informații obținute, motivul perchezițiilor ar fi fost legat de o depășire a cotei de vânătoare. Vânător cu ștate vechi, fostul prefect Gheorghe Davidescu s-a simțit vizat de bănuielile cum că el s-ar fi aflat în spatele poveștii pentru că ar dori neapărat înlăturarea directorului executiv Constantin Istrătescu la adunarea generală de la începutul lunii aprilie. Mai ales că Gheorghe Davidescu a mai dorit să acceadă la conducere și la alegerile precedente, însă nu a reușit. Potrivit lui Davidescu, nu ar fi vorba decât de o fumigenă prin care s-ar încerca ducerea în derizoriu a faptei pentru care polițiștii au efectuat percheziții.
„Ce s-a întâmplat este o infracțiune și cei de acolo încearcă să minimalizeze. Adică încearcă să inducă în eroare că, de fapt, ar fi un război sau un joc de culise al unor doritori să îl înlăture pe domnul Istrătescu. Totul se pune acum în seama alegerilor care vor fi dirijate tot în stil comunist, cum s-a mai întâmplat. Sunt sută la sută convins că sunt suspectat, dar eu, de cinci ani de zile, de când am avut o înțelegere ca între bărbați cu dl Istrătescu, și care nu s-a respectat,  deci din februarie 2012 și până astăzi, nu m-am mai implicat. Cel mai vechi director din Argeș să știe că este în atenția poliției pentru o infracțiune și nu pentru un joc de culise al celor care îi vor locul”, îi transmite Davidescu directorului AJVPS, Constantin Istrătescu.

„Nu eu sunt în spatele descinderilor de la AJVPS! La mijloc este o infracţiune şi nu un joc de culise!”

Distribuie!

0 Comentarii