Web Analytics
scris vineri, 23.06.2023

Nu contează, bani să iasă! Nunţi pe bandă rulantă vinerea, în post mare, la Biserica Mavrodolu!

La biserica Mavrodolu se fac nunţi în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un post important din calendarul ortodox. În plus, și într-o zi de vineri! Astfel, pe data de 16 iunie, la biserica din centrul Piteștiului au fost programate mai multe cununii religioase, în ciuda canoanelor bisericești, foarte stricte în această privință. Mirii și nuntașii au fost primiți de preotul Horia Dumitrescu (greu de crezut că fără știrea parohului Victor Sturzeanu !), iar cununiile au fost făcute pe bandă rulantă. La un moment dat, miresele au fost cât pe ce să se întâlnească una cu alta, deși se spune că nu e bine să se vadă între ele.

Nu contează, bani să iasă! Nunţi pe bandă rulantă vinerea, în post mare, la Biserica Mavrodolu!

Conform canoanelor bisericești privind cununia religioasă, căsătoriile nu pot fi făcute în orice zi, trebuie să se țină seama de zilele de post și zilele de mare sărbătoare, nașii mirilor trebuie să fie creștini ortodocși cununați, iar tinerii însurăței trebuie să se spovedească. Canonul 52 Laodiceea spune clar că nu se fac nunţi sau petreceri (petreceri de nuntă și zile de naştere) în Post: „Nu se cuvine a ţine nunţi sau zile de naştere în Post.” Mai exact, în cele patru mari posturi de peste an, (Postul Paștilor, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Nașterii Domnului).

Doar episcopul poate da dispensă. Și doar pentru botez

Chiar dacă meniul este de post, bucuria, ospețele și petrecerile nu se potrivesc cu atmosfera de pocăință, înfrânare și sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunți în aceste zile înseamnă a sfida sau a batjocori rânduielile bisericești așezate. Biserica a interzis săvârșirea cununiei în zilele de praznice împărătești, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micșorată de cea lumească, a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.

Se poate dezlega prin dispensă botezul. În posturile mari, și vinerea mai ales, se poate da dispensa doar de către episcop și doar pentru botezuri. Dispensa o poate da doar episcopul și doar în situații speciale, cum ar fi în cazul războiului. Dar, Doamne ferește, nu este cazul! Aceste reglementări există în biserică, atât în cea ortodoxă, cât și în cea catolică. Dar nu este o practică și la biserica Mavrodolu din Pitești, acolo unde sumele percepute pentru cununie sunt între 1.500 și 2.000 lei, în funcție dacă e cu cor sau fără cor!

Citește și Un alt scandal urât la Mavrodolu / Afacerile parohului Sturzeanu, devoalate de finii care vindeau la pangarul bisericii

Citește și Ne-a scris nepotul bătrânei al cărei apartament a ajuns la fiul parohului de la Mavrodolu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Revine Leo Messi în Europa?

Italienii „aruncă bomba” pe final de an și anunță că Leo Messi poate reveni în Europa, unde se...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită