Web Analytics
scris joi, 30.12.2010

Noul şef de la Spitalul Judeţean a anulat scandalosul contract de 18 miliarde încheiat de dr. Frătoaica

Abia instalat în funcţie, noul manager al Spitalului Judeţean, doctorul Sorin Vasilescu, a luat la puricat toate contractele încheiate de predecesorii săi. Primul la care s-a oprit doctorul Vasilescu, cerând Consiliului de Administraţie să demareze procedura de reziliere, a fost un contract cu cântec încheiat de fostul manager Gheorghe Frătoaica. Este vorba, practic, de controversatul contract de întreţinere în valoare de 18 miliarde lei vechi, câştigat de firma de construcţii din Dârmâneşti – SC Construct Partener. În opinia lui Vasilescu, nu doar suma este una exagerată, dar şi modul cum a fost încheiat acest contract ridică multe semne de întrebare. Iată şi câteva dintre motivele rezilierii contractului făcut cu dedicaţie, de către doctorul Gheorghe Frătoaica, în favoarea firmei Construct Partener: nu a fost respectată procedura de achiziţii, iar contractul nu are întocmit niciun referat de necesitate. Capac la toate le pune, însă, modul cum s-a semnat documentul. Mai exact, nu a fost semnat decât de doctorul Gheorghe Frătoaica, în vreme ce procedura standard cere că orice contract să poarte trei semnături, adică, pe lângă cea a managerului, şi pe cea a directorului financiar contabil şi a juristului. Ei bine, în acest caz, doctorul Frătoaica a centrat şi tot el a dat şi cu capul.   
(Ionuţ Stanciu)

Noul şef de la Spitalul Judeţean a anulat scandalosul contract de 18 miliarde încheiat de dr. Frătoaica

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...