Web Analytics
scris miercuri, 06.11.2024

Noul dosar al lui Ion Georgescu, grea palmă pe obrazul uzinei Dacia

Francezii caviar de la Dacia s-au balcanizat. Iar chestiunea m-a amuzat. Cel puțin asta reiese din noul rechizitoriu făcut ex-primarului de la Mioveni, intrat ireversibil pe mâna procurorilor care-l rostogolesc, din dosar în dosar, ca pe ultimul găinar. Ce a făcut Ion Georgescu surprinde și nu prea pentru cine cunoaște personajul.

Noul dosar al lui Ion Georgescu, grea palmă pe obrazul uzinei Dacia

Șocant e cum s-a bălăcit în această inginerie cu damf de găinărie un gigant global de renumele și prestanța Grupului Renault. Să pui botul tu, Renault, prin directorul general din 2020, Cristophe Dridi, la un fals ordinar prin care să plătești salarii compensatorii de 91.646 lei unui om reangajat pentru o zi la uzină, deși el avea serviciu de primar al Mioveniului, asta e chiar de beciul minții. Parcă și un gestionar de bufet din gara Golești lucra mai cu perdea. În fine, grea palmă pe obrazul uzinei Dacia această afacere puturoasă din dosarul în care Ion Georgescu a fost trimis din nou în judecată, de data asta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații. Falsul în înscrisuri constă în faptul că primarul a scris în cererea de reangajare că nu mai e primar, deși exercita funcția de primar, iar falsul în declarații s-a consumat în momentul în care Ion Georgescu a omis să treacă în declarația de avere plățile compensatorii de 91.646 lei, primite după ce s-a rengajat o zi, pe 28 septembrie 2020, la uzina Dacia. Case closed, cum ar spune într-o engleză aproximativă celebrul polițist Șoric.

Iar faptul că Parisul a dezavuat ce s-a întâmplat în 2020 la uzina din Mioveni, cu concursul rușinos al directorului general francez de atunci, e că actualul director general, Mihai Bordeanu, a răspuns Parchetului că uzina Dacia se constituie parte civilă în dosarul deschis împotriva lui Ion Georgescu și cere restituirea salariilor compensatorii plătite nemeritat. Jenant e că, după acest troc penibil, mai mulți angajați de la Dacia, inclusiv translatorul discuției dintre Ion Georgescu și Cristophe Dridi, au fost chemați la Parchet să dea cu subsemnatul. Și toți au declarat exact cum s-a întâmplat, devoalând găinăria în toată splendoarea ei.

Acum rămâne de văzut dacă și acest dosar, la fel ca primul, în care Ion Georgescu e judecat pentru trafic de influență, va fi secretizat și ținut cu ușile închise. Asta după ce fostul primar de la Mioveni a acuzat că i se încalcă demnitatea. Ca o paranteză, vorbim de primul dosar de corupție din România judecat cu ușile închise, după ce instanța a apreciat că inculpatului i-ar fi încălcată demnitatea. Așa ceva numai la noi se poate întâmpla.

Citește și Vila de 300.000 euro a primarului Ion Georgescu, evaluată la cererea instanței

Citește și Primarul huiduit şi festivalul prăduit

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Sa verifice cineva și declarațiile protejatul lui Georgescu, dom’ Alin Calinescu, ca și pe acolo o sa fie surprize și fals în declaratii!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită