La data de 21 aprilie 2026, la nivelul Consiliului Uniunii Europene a fost adoptată noua directivă anticorupție care va aduce schimbări majore pentru statele membre, inclusiv pentru România. Spre deosebire de actualul sistem, bazat pe reguli diferite de la o țară la alta, noul cadru introduce o definiție comună a corupției și sancțiuni minime obligatorii la nivel european.
Astfel, de la Bruxelles se transmite un mesaj foarte clar, respectiv că actele de corupție nu mai pot fi „interpretate local”, iar statele care au tratat superficial fenomenul vor fi nevoite să își consolideze legislația și instituțiile anunță Și ficatul polițiștilor, Europol.
Elementul central al Directivei UE este reprezentat de uniformizarea infracțiunilor de corupție în toate statele membre. Astfel, pentru prima dată, sunt definite și tratate la fel la nivel european activități precum: mita în sectorul public și privat; traficul de influență; deturnarea de fonduri; obstrucționarea justiției; îmbogățirea din fapte de corupție; ascunderea bunurilor provenite din corupție; exercitarea ilegală a funcțiilor publice.
În plus, directiva introduce pedepse minime obligatorii, ceea ce limitează posibilitatea statelor de a aplica sancțiuni mai blânde prin legislație națională. În unele cazuri, conform mecanismelor directivei, pedepsele pot ajunge până la 5 ani de închisoare, iar companiile implicate riscă amenzi de până la 5% din cifra de afaceri globală sau până la 40 de milioane de euro.
Un alt element important este obligativitatea creării unor structuri specializate în prevenirea corupției și educarea publicului, accentul mutându-se astfel de la reacție după comiterea faptelor, la prevenție și cultură a integrității. În ceea ce privește situația actuală din România, există deja mai multe instrumente utilizate în lupta contra corupției, cum ar fi: Direcția Națională Anticorupție; Direcția Generală Anticorupție; Strategii naționale anticorupție; Agenția Națională de Integritate; Declarații de avere și interese; Mecanisme de verificare a integrității și incompatibilităților.
Totuși, sistemul românesc anticorupție funcționează preponderent reactiv și neuniform. De-a lungul timpului, accentul a fost pus mai mult pe anchete și condamnări, conform datelor existente în spațiul public, decât pe prevenție și standardizare coerentă la nivel european.
În plus, modificările frecvente ale legislației au creat uneori incoerențe, iar diferențele față de standardele europene au lăsat spații de vulnerabilitate, astfel încât în mentalul colectiv s-a indus ideea generală conform căreia instituțiile anticorupție s-au preocupat mai degrabă de prinderea ”peștilor mici” și nu a adevăraților ”rechini”.
Rămâne însă de văzut dacă aceste obligații vor duce la o reformă reală sau vor rămâne doar o nouă etapă birocratică impusă de la Bruxelles.
0 Comentarii