Web Analytics
scris sâmbătă, 16.05.2026

Nicușor Dan, criticat în presa străină: „Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA”

Publicația bruxelleză Euractiv, specializată în politici europene, a publicat un text extrem de critic la adresa lui Nicușor Dan, semnat de un autor român, în care șeful statului este suspectat de orientări „ambigue”, de natură să se îndepărteze din ce în ce mai mult de linia pro-europeană, conform Mediafax.

Citește și: FC Argeș Basketball trage pentru cupele europene. Ce spune antrenorul Andreja Marušić

„Cândva favoritul UE, președintele român Nicușor Dan este acum criticat de foștii aliați, care îl acuză că exploatează – și chiar orchestrează – criza politică a României, adoptând în același timp o postură din ce în ce mai naționalistă, în stil MAGA. Schimbarea marchează o inversare bruscă față de anul trecut, când Dan era perceput pe scară largă în UE drept candidatul prezidențial preferat pentru a contracara influența rusă și naționalismul de dreapta în ascensiune”, scrie Euractiv.

Senatorul USR Cristian Ghinea este una dintre vocile cele mai critice citate de Euractiv. „Dan este un adevărat conservator și eurosceptic”, spune acesta, adăugând că președintele „curtează MAGA în detrimentul viitoarei noastre relații cu SUA după încheierea MAGA”.

„Președintele a fost ales pe un trend pro-UE și ca o respingere a extremei drepte, dar are o politică bizară de conciliere și ne ia pe noi, cei pro-UE, de la sine înțeleși”, a spus Ghinea pentru Euractiv.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...