Nicolae Moromete a fost unul dintre cei mai sălbatici şi violenţi comandanţi de penitenciar ai regimului comunist, intrat în memoria deţinuţilor politici sub numele de „Maromet – bestia cu chip de om” de la Jilava, Văcăreşti, Caransebeş, Galaţi şi Chilia Veche. Nicolae Moromete s-a născut pe 13 mai 1912, într-o familie de ţărani săraci, în comuna de atunci Valea Ungureni, județul Argeș.
Lui Moromete i s-a cerut să aplice o „disciplină nemaiîntâlnită”, „întrebuinţând orice metode”
Moromete a făcut cinci clase primare şi s-a angajat ca măturător, apoi om de serviciu la Primăria Bucureşti, unde va lucra până în anul 1941, când a fost mobilizat şi trimis pe frontul de est. În 1945 argeșeanul a intrat în Partidul Comunist, iar din 1947 a fost încadrat în diferite poziţii în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și anume prim gardian, comandant de gardă, comandant de penitenciar la Jilava, Caransebeş, Galaţi, Formaţiunea Chilia Veche şi locţiitor de comandant pentru pază şi regim la Văcăreşti, ultimul grad fiind cel de locotenent colonel în MAI. Numirea lui Moromete în funcţia de comandant de gardă, cu delegaţie de director interimar de penitenciar la Jilava survine în anul 1949, atunci când regimul carceral devine unul dintre cele mai severe. Transformarea închisorii într-un iad a fost trasată de către Partidul Comunist, după cum însuşi Moromete susţine într-un memoriu din 1955. Lui Moromete i s-a cerut să aplice o „disciplină nemaiîntâlnită”, „întrebuinţând orice metode” în numele luptei de clase, fiind ameninţat că în caz contrar va fi închis la rându-i.
Torţionarul argeșean a utilizat mai multe metode criminale
În toată perioada cât a lucrat în Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Lagărelor de Muncă, Moromete s-a remarcat prin comportament violent şi limbaj abject la adresa deţinuţilor şi a subalternilor. Torţionarul nu numai că ordona bătaia deţinuţilor, dar şi participa direct. Un fost deţinut politic trecut prin închisoarea Jilava povesteşte cum, în anul 1950, toţi deţinuţii politici, în urma evadării a doi iugoslavi din închisoare, au fost scoşi în curte şi obligaţi să treacă dezbrăcaţi printr-un tunel de gardieni înarmaţi cu bâte, în frunte cu Moromete. Torţionarul a utilizat mai multe metode criminale așa cum ar fi bătaia deţinuţilor până la epuizare sau eliminare, privarea de alimente (mâncarea era aruncată ostentativ la porci), de medicamente şi îngrijire medicală, impunerea unui regim de muncă extrem de sever şi fixarea unor norme de muncă imposibil de îndeplinit, utilizarea la munci grele a deţinuţilor bolnavi, infirmi sau în vârstă etc.
A fost trecut în rezervă, fără să fi fost judecat pentru crimele şi tratamentele inumane pe care le-a aplicat
În perioada Galaţi (1952-1954), Moromete a continuat politica lui de exterminare a deţinuţilor politici prin supunerea acestora la munci istovitoare ori reducerea porţiilor de mâncare. Toate aceste lucruri au fost sesizate Procuraturii Galaţi printr-o scrisoare anonimă, iar în urma anchetei s-a constatat că regimul de detenţie şi de muncă era insuportabil, fapt ce făcea ca rata mortalităţii să fie extrem de ridicată, zilnic decedând 3-5 deţinuţi. O bună parte din mâncarea deţinuţilor era dată la porci, porţiile de hrană erau tăiate pentru vini imaginare, iar mâncarea era oricum proastă şi inconsistentă. Deţinuţii munceau, mâncau şi dormeau în frig, umezeală şi mizerie. Cei bolnavi erau practic lăsaţi să moară pentru că nu primeau medicamente şi îngrijire medicală. Deşi ancheta a relevat abateri grave săvârşite sub comanda lui Moromete şi a propus trecerea lui în rezervă, până la urmă acesta a fost caracterizat după cum urmează: „În concluzie, este un tovarăş cinstit, în care se poate avea încredere”. Ca urmare, a fost numit comandant al Formaţiunii Chilia Veche unde şirul crimelor şi abuzurilor a continuat. Şi aici s-a făcut o anchetă, care a constatat că Moromete a aplicat sistematic pedepse corporale la toţi deţinuţii. La Chilia Veche erau aduşi din toată ţara deţinuţi în vârstă (70 sau 80 de ani), cu infirmităţi fizice (fără o mână, cu proteze la picior), bolnavi. O comisie de medici a constatat că o bună parte din deţinuţi erau inapţi de muncă şi totuşi au fost folosiţi la recoltatul stufului, cu norme ridicate şi raţii scăzute. Din cauza condiţiilor de muncă şi a tratamentului brutal la care erau supuşi unii dintre deţinuţi au preferat să se sinucidă prin spânzurare, înghiţirea de obiecte contondente sau înecare. Ancheta a constatat că şi la această colonie de muncă s-a înregistrat un număr anormal de decese între octombrie 1958 şi ianuarie 1959. În cele din urmă, Moromete a fost trecut în rezervă, în 1959, cu drept de asigurare socială, dar fără să fi fost judecat pentru crimele şi tratamentele inumane prin care au trecut mii de deţinuţi la Jilava, Văcăreşti, Caransebeş, Galaţi și Chilia Veche. După trecerea în rezervă a fost plasator la un cinematograf din Bucureşti.
A fost cunoscut ulterior printre cei mai sângeroşi torţionari comunişti
Pentru a putea stăpâni, conduce şi teroriza poporul, comuniştii s-au servit de elemente de cea mai joasă speţă, de drojdia şi scursura acestui neam. Un exemplu elocvent este acest Maromet, care a ajuns în timpul comunismului comandantul celei mai sălbatice închisori, Jilava, cunoscut ulterior printre cei mai sângeroşi torţionari comunişti. Înainte, fusese om de serviciu la primăria Sectorului Negru Bucureşti – pe atunci, capitala fiind împărţită pe sectoare, în culori – galben era centrul, iar pentru celelalte sectoare fiind verde, roşu, albastru şi negru. Iată în continuare o întâmplare care îl are ca protagonist pe torționarul argeșean, întâmplare care spune totul despre acest personaj obscur.
Într-o zi, când Maromet trecea să îşi vadă robii, sub priviri îi căzu o maximă scrisă pe peretele unei celule:
„Cine ştie să moară nu va fi niciodată rob” (Seneca – filozof roman, sec. I d.H.).
Înfuriat peste măsură, Maromet le-a strigat celor din camera respectivă:
– Care p… mă-tii eşti Seneca, mă?! Ieşi afară!!! Linişte.
– N-auzi, mă?! Ieşi, mă, afară!!! Aceeaşi linişte mormântală. Spumegând de mânie, Maromet se adresă unuia dintre însoţitorii săi:
– To… to… tovarăşe mi… mi… miliţian, mergi la Grefă şi adu-mi tabelul camerei! Îl învăţ eu minte pe Seneca!!!
Miliţianul îi aduse tabelul şi Maromet îl citi cu insistenţă de câteva ori, dar Seneca – nicăieri! Pentru că între timp se instalase o atmosferă de groază care nu prevestea nimic bun, un student îi spuse:
– Domnule comandant, Seneca a plecat de dimineaţă la tribunal pentru că astăzi avea termen şi probabil că se va întoarce după-masă.
După ce îl înjură şi pe student, luminat, Maromet i se adresă din nou miliţianului:
– Mergi în poartă şi, când o veni Seneca de la Tribunal, să mi-l aduci mie! I-arăt eu lui Seneca, Dumnezeii mă-sii!
M.I.
0 Comentarii